Joaca de-a fericirea- varianta horror…

Posted on

Cuvant inainte…

Ca sa intelegeti despre ce e vorba, treceti intai cu un ochi (!) peste postarea cu acelasi nume, scrisa in urma cu cateva zile ” Joaca de-a fericirea”

… Aia e varianta originala, iar aici e varianta horror, molipsindu-ma de nebunia pornita pe Polimedia…

Deci, ne jucam?

” Stiam eu ca iti place sa te joci! „… Nu aud decat un harsait care trebuia sa fie un ras sanatos… Ce naiba? Gasisem firul acela, il apucasem hotarata intre degete, zambeam deja victorioasa si asteptam sa vina sa ma dezlege la ochi, sa ne vedem in sfarsit… Simt miscare in spatele meu, apoi pana sa schitez vreun gest, doua degete reci se instaleaza pe ceafa mea. Raman nemiscata, probabil zambesc la fel de mecanic si tamp. Ceafa ar trebui sa imi transmita niste fiori placuti. Nu o face, imi trimite alte semnale, cerandu-mi instinctiv sa ma alarmez. ” No, ma gandesc eu, e emotia „… Si ma hotarasc sa stau calma.

– Iti place sa te joci, ai?

-Dda, ingaim eu, deja cu calmul la vreo 50 de metri de mine…

-Ramai asa, nu te misca, o sa te strang mai bine, sa nu trisezi!

Ma asteptasem sa lege esarfa pe ochi mai strans, dar mi-am simtit picioarele infasurate intr-un material moale, umed, dandu-mi senzatia de scai. Ii simteam degetele urcand pana spre pulpele mele, mai sus de genunchi. Nici urma de senzatii erotice in mine, dar nici nu reuseam sa gandesc logic si sa ii spun sa inceteze. Nu imi mai placea deloc jocul,  ceva insa ma oprea sa protestez. Curiozitatea??…

Au urmat mainile, mi le-a tras cu o neasteptata delicatete la spate si mi le-a unit sub acelasi material vascos, usor aspru… ” Ce poate sa fie ? ” ma gandeam eu… Nu puteam ghici deloc materialul acela, ce ma putea tine asa bine legata, fara sa ma doara, dar sa nu imi permita miscarea ? Inca nu protestam, dar zambetul meu se ascunse undeva … Inghiteam in sec…

-Ti-e sete? ma intreaba tot soptit, tot harsait…

-Da, un pic…

-Foarte bine, gajai dumnealui…

-Imi spui numele tau, te rog? il intreb…

-Te las sa il ghicesti, oricum iti plac jocurile…

Mintea mea insa nu mai lucra in parametri normali, panica era pe aproape. Dar ma straduiam sa par calma, linistita. Cu o miscare brusca, imi prinse sanul stang in palma si imi suiera:

-Mai ai putin…

Ce vroia sa spuna? Imi simtise bataile inimii? Nu mi-am terminat gandul, pentru ca incepusem sa simt materialul acela cum prinde viata pe mine, miscandu-se ca lipitorile…

” Ce? Lipitori??! Asta sa fie? Dumnezeule mare! Dar cate o fi pus pe mine? Incerc sa strig sa se opreasca,  dar clipa in care am deschis gura, m-am dezechilibrat, am cazut si gatlejul mi s-a umplut de un lichid cald, de consistenta mierii, dar cu gust de… ” Ce gust are…. Ihhhh…”

Nu ma puteam zbate, dar in incercarea de a ma misca, m-am prabusit pe spate, parandu-mi ca nu mai ating pamantul… Ma lovisem, capul mi se pocnise de ceva tare, iar gustul era de la propriul meu sange…. Lipitorile alea se miscau tot mai sus, senzatia era ca se hraneau din mine si cresteau tot mai mari, mai puternice, sugrumandu-mi fiecare por de piele ramas neacoperit… Am incercat sa il chem pe ciudatul meu partener de ” joaca”.

-Hei! …dar din gatlej a iesit un galgait infundat… Nu puteam sa strig, decat daca ma hotaram sa inghit ceea ce imi bloca gatlejul. Cu tot dezgustul si teama, am facut-o. Si incep sa strig:

-Hei, tu, ala! Cum te cheama? Dezleaga-ma, ma doare si simt ca ceva misuna pe mine!

Glasul mi-era altul, vocea nu suna a voce de om… El ranjea, undeva in apropiere, puteam sa jur… Capul imi bubuia de  durere, gustul acela de coclit era groaznic, picioarele imi amortisera, nu mai simteam stransoarea. Furioasa, am inceput sa ma zbat din umeri, era tot ce puteam misca mai liber. Efortul ma facea sa gem de durere. Astfel, mi se misca esarfa de pe un ochi si incep sa disting cateva franturi de imagini…

Spaima era deja stapana simturilor mele. O silueta desirata, care nu semana nici a femeie, nici a barbat, infasurata intr-o manta verzuie, se misca haotic pe langa mine, bolborosind cuvinte din alta lume…  ” De unde stiu eu silueta asta? ” Nu mai indrazneam sa spun nimic, murmurul mi se stinse, sangele mi se uscase pe barbie, respiratia devenise singura mea legatura cu normalul…

Dintr-odata, silueta se arunca asupra mea si incepe sa hohoteasca cavernos:

-Iti placu, draguto! Te-ai aruncat in povestea lui Radu ca bezmetica! Acu’ traieste-o pe pielea ta!

Dumnezeule mare! Era Stima!

Si imi trasneste o palma peste fata, dura, care imi facu sa imi tiuie urechile… Cu un picior ma intoarse cu fata in jos, si prinse a dansa pe mine salbatic… Icneam, vroiam sa inceteze, dar nu o puteam dovedi! Dupa o vreme se potoli, gafaind ca o scroafa fugarita. Cand mi se puse iar in fata ochilor, Stima tinea in brate copilul nenascut al lui Dumitru… Copilul avea fata acoperita in carpe rupte din mantia Stimei, miroasea cumplit, scancetul lui era un urlet de fiara salbatica… Abia atunci zbaterea mea devenise disperata.

Cu un ultim efort,  imi inalt putin capul cautand, firesc, ajutor in jurul meu… Vroiam sa plang…

Cui sa cer ajutorul? Ma rugam sa se intample ceva, sa mor inainte sa ma treaca nenorocita prin cine stie ce cazne…
Deodata aud ceva limpede… Tot mai clar!
O albinuta zbarnaia prin incaperea uriasa… Deci viata inca era prezenta, nu trecusem dincolo… Tot mai bine distingeam o bicicleta, la care cineva se chinuia sa repare niste spite rupte, apoi o fetita ce semana cu Gretel, o tinea tot intr-o fuga pe langa femeia cu bicicleta, cantandu-i de zor  un cantecel fara cuvinte… Ce era asta? O gluma?… Nu am avut vreme sa deslusesc ce putea sa insemne, ca pe mainile legate am simtit lama unui tais de cutit, care imi slobozise mainile dintr-o miscare… Insa inertia inca ma tinea in pozitia aceea ciudata, nu indrazneam sa intorc capul plin de cucuie, sa vad cine ma dezlegase…

Plansul copilului se pierdea tot mai mult, Stima hohotea tot mai stins, auzeam doar zbarnaitul albinei, rotile bicicletei invartindu-se… Copila se hlizea la un purcel roz, aparut de nicaieri…

” Clar, am luat-o razna! ” ma gandeam…  Totusi, cine mi-a dat drumul? Ma rasucesc cu ultima picatura de vlaga sa imi eliberez si picioarele, sa vad si fata aceluia care manuise cutitul… Groaza mi se intiparise de-a binelea, cand  ” salvatorul ” bubui cu o voce inalta, aproape demonica:

” Ridica-te! Ridica-te, iti poruncesc!”

Cutitul ii lucea amenintator in mana alba si subtire. De sub borurile unei palarii de fetru alb, ghiceam un zambet aspru… Mana se intinse spre mine, sigura si hotarata…”Gata! Asta a fost tot”…

Taiase firul de la acea absurda joaca de-a fericirea… In doua.

…………………………………………………………………………………………………………………………….

Mi-am ridicat cu greutate trupul chircit, cu fata marcata de urmele ciudate capatate…

Nelamuriri de tot felul ma tineau inca nemiscata…

Pe obraz aveam imprimata clar, urma tastaturii pe care adormisem, asteptand sa apara Mitzaa pe Polimedia cu prima poveste horror din leapsa- lepselor…

The end … sau ceva de genu’…

13 responses »

  1. Multam! De emotii uitasem sa ii dau link, normal ca era Mircea, palariosul!
    Nu ai idee ce m-am distrat scriind! Sau da?

    Apreciază

    Răspunde
  2. Curge legat povestea, mi-a placut, cum ai legat ideile, cum ai modificat decorul de baza.
    Mi-a placut si atat 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  3. Ei, tot am reusit ceva,cum bine zicea Mircea… Pana maine is ca noua… 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  4. Mi a placut.Te ai jucat cu mintea mea pana la final.:D

    Apreciază

    Răspunde
  5. Frumoasa rearanjare a personajelor. Nici nu m-as fi gandit. Ai grija cum te joci, ca vad ca ai talent. Daca devine serioasa treaba?!

    Apreciază

    Răspunde
    • Totul a plecat de la o provocare, initial gandisem o poveste de sine- statatoare, dar m-am gandit sa parodiez putin propriul meu articol. In timp ce scriam, mi-a venit ideea integrarii unora dintre personajele mentionate. As fi vrut sa ii fi ” nominalizat” pe cat mai multi, dar riscam sa lungesc povestea mai mult decat era nevoie. Si am vrut sa rezulte o mini-satira, cu accente usoare de horror, ca sa ma incadrez in leapsa Mitzei, la care m-am abonat de buna voie.
      Iar referitor la joc, jocuri, nu o sa am rezerve in a ma implica la modul serios.
      Multumesc Radu, ma onoreaza vizitele tale si ma motiveaza.

      Apreciază

      Răspunde
  6. Uneori ma surprind si eu pe mine, dar fiindca ma stiu cu o imaginatie destul de bogata, nu ma pot opri sa nu incerc stiluri noi, daca asta inseamna fie si doar o joaca.
    Te salut, Gabriela, sa ai o zi insorita, asa cum e la mine, azi, in Moldova!

    Apreciază

    Răspunde
  7. Nici nu ma gandeam ca vei face aluzie la personaje reale…Subtila trecerea de la real la fantastic, bine dozat misterul si suspansul.Pe mine m-a facut sa ma gandesc la Stephen King si la un episod din Haven, pe care l-am vazut de curand pe net.Ingenioasa idee.Mi-a placut desi chiar nu mi-ar placea, oricat de nevinovat ar fi jocul, sa fiu mentionata in context horror.dar eu nu prea mai urmaresc ce se intampla pe Polimedia.Mea culpa!

    Apreciază

    Răspunde
    • Multumesc pentru vorbele tale atente…
      Ieri, cand scriam aceasta parodie, nu imi imaginam ca va starni vreo reactie. Astazi, citind comentariile de pe blog mai ales, am inteles ca joaca mea a fost privita foarte serios si ma bucur.M-am oprit cu enumerarea personajelor, tocmai fiindca am simtit ca as putea deranja sau as supara, pur si simplu. Intentia nu mi-a fost nici o clipa de batjocura. Si inca ceva, nu am facut practic, trimitere la oamenii respectivi, cat la creatiile de pe propriile lor bloguri, sau chiar la intreg blogul unde cei mentionati, scriu.
      Te salut si te mai astept!

      Apreciază

      Răspunde
  8. Pingback: Miercurea fara cuvinte – Carpe Diem! « lunapatrata

  9. Pingback: Blogosfera organica ; blogosfera anorganica pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: