Nu, nu te astept pe tine…

Nu ma privi asa, stiu, nu-s decat un vagabond, un om al strazii, un cersetor de viata…

Candva, ti-am oprit pasul in dreptul meu. Erai frumoasa, eleganta, miroseai a parfum din ala de ne fac noua, retardatilor lumii, sa ne falfaie narile ca la pisoi… Ne multumim sa iti pupam pantofii, doamna, ca poate ai un banut sa ni-l arunci… Atunci te-ai uitat cu luare-aminte la mine. Mi-ai zis ca-s un pusti cu privire obraznica, dar frumoasa. Ti-ai pus manuta ta spalata pe capul meu jegos si m-ai mangaiat.

Seara, in canal, tovarasii ma inghionteau cu rautati. Ca sa scap, am ras si eu, am vorbit urat despre tine. Nu aveau VOIE sa stie ca de atunci te-am iubit. Stii cand te iubeam mai tare? Cand crapam de foame… Cand trebuia sa fugim de jandarmi, astia is mai rai si mai a dracu’ decat politistii. Astialalti is mai blanzi, ne mai da cate una dupa cap, ne mai dracuie, dar ne arunca cate o bucata de covrig muscat. Noi ne repezim cum fac cainii. O sfasiem. Astia rad. Rad si pleaca… Tu nu ai ras, Doamna mea! Tu mi-ai zambit. Erai prea tanara sa te vreau de mama, in mintea mea aburita de aurolac, dar te-am vrut de femeie. Si ce? Visele costa? Acolo, jos, in imputiciunea canalului, la intuneric, inghesuit in cartoanele mele, pot sa am ce femeie vreau. In noaptea aia te-am avut pe tine…

Stiu, nu o sa mai treci curand sa ma vezi, dar macar treci sa te vad eu… Ma mai duc asa inca o suta de zile, sau o suta de ani… Fusta aia a ta, de matase bleo, lunga si usoara, mi-a atins fata. Cum putea sa miroasa a tine?… Nu m-am ridicat de jos, n-am vrut sa te sperii, sunt ditai vlajganul, am stat asa, chircit. Mi-ai dat numai mie ban, mai apoi a trebuit sa ma lupt sa nu mi-i ia altii. Nu, nu i-am baut, am vrut sa cumpar o floare, dar m-au alungat de la usa florariei. Asa ca mi-am cumparat un pahar de iaurt si l-am mancat singur.

Doamna mea… Ma lasi sa te iubesc fara sa stie nimeni? Promit sa nu iti ies in fata, chiar daca vad zilnic masina aia din care cobori, chiar daca ochii tai sunt tristi, chiar daca esti mai saraca decat mine… Eu ma intind seara fericit daca te vad, rad ca prostu’… Astia ai mei m-au poreclit, dar nu vrei sa stii cum. Nu-s rai, is doara niste amarati, care trag zilnic lozul supravieturii. Unii reusesc, altii nu. D-aia nici nu ma iau de ei, chiar daca fac misto de mine, sau de ei.

Tare as vrea sa stii si tu seara, ca cineva te iubeste. Sa nu mai strangi lacrimile in tine. Eu cand simt ca trebuie sa plang, cant… Stii ce frumos cant? In cimitir ii rup pe batrani, imi dau de baut si de mancare si ma intreaba daca am familie… N-am. Nu te am decat pe tine… Intr-o zi, cand o sa te vad, o sa iti cant, da’ nu din astea de jale… Nu! Stiu eu unu’ fain de tot, o sa auzi! Si o sa vii sa vezi cine iti canta, femeie frumoasa! Si o sa imi mai dai un ban, o sa ma mai mangai odata… Da?

Nu stiu cum te cheama, dar o sa te botez eu. In taina…

O sa iti spun Ioana…

Fiindca, parca si mie, mi-au zis candva Ion.

Sarut mana, Ioana.