Madeleine si Parisul-partea a treia-

Madeleine ascundea in ea multe doruri inca nedeslusite. Dar cel de casa nu se regasea intre ele. Noaptea, in pat, se gandea la ai sai, dar avea aceeasi strangere de inima. Inevitabil, amintirile o purtau inspre clipele frumoase cu Drucilla, la orele de calarie care o faceau sa simta ca sangele ii curgea prin vene cu adevarat. In casa lui Mikhail era bine, devenise o gospodina buna, o bucatareasa atenta. Isi descoperise pasiunea pentru facut dulciuri de tot felul. Stapanul casei se arata rar la fata, doar la masa. In restul zilei parea posac, abatut, plecat pe ganduri. Madeleine il simtea ca ascunde suferinte vechi. Il admira pentru tot ce facea, dar cel mai mult pentru felul cum canta la pian. Era divina atmosfera din casa cand Mikhail ataca o partitura din Beethoven, mai ales Sonata Lunii.  Deja stia ca e preferata lui…

Madeleine si Parisul- partea a doua-

Madeleine nu reusi sa adoarma in ultima noapte de calatorie. Frica o paraliza, ar fi sarit oricand din caruta, dar stia ca oricat de pasnici ar fi parut tiganii, nu ar fi ezitat sa o prinda si sa ii puna cutitul la gat. Incerca sa vada prin deschizatura coviltirului cat mai aveau de parcurs pana in Paris. Regreta amarnic plecarea de acasa. Simti chiar lipsa mamei sale. Lacrimile i se imbulzeau speriate in ochi, dar nu isi permitea luxul sa le lase sa iasa. Tiganca se ridica din cand in cand intr-un cot si o privea, parca ar fi vrut sa o verifice. Madeleine statea linistita, cu ochii inchisi lasandu-i impresia ca doarme…

Madeleine si Parisul- partea intai-

Degeaba striga sa fie auzita… Cei din jurul ei o priveau cu o raceala si cu un dispret cumplit. Nu voia nici in ruptul capului sa fie maritata cu acel domn pe care il pregatise familia… Doar ca sa fie ei scapati de la faliment… Matusa, unchiul, mama, tata, toti pareau hotarati sa faca alianta, iar Madeleine sa devina salvatoarea conacului si a pamantului pe care il detineau.

” Mama, e nesuferit si e batran si miroase groaznic, parca e mort deja… Te implor, mama, nu ma obliga sa il iau de barbat! ” striga inutil biata Madeleine. Mama ii carpi doar o palma si ii ceru sa taca inainte sa il aduca pe taica-sau, ca sa ii aplice o corectie nimerita nesupunerii… Madeleine se  arunca pe pat, cu fata intre perne, dorindu-si sa moara…

Clipe amutite…

Era satul de felul in care se scurgeau zilele pe langa el. Toate legate de acelasi fir invizibil, dar mustind de banalitate. Casa, job, baietii din gasca, iesiri la bere, fotbal, gagici usoare, nopti ratacite in cluburi tot mai anoste…

Nu stia de ce nu s-ar fi multumit. Mama lui inca ii gatea si ii lasa in frigider preparate numai de pus la incalzit. Duminicile erau sfinte, pranzul il lua mereu cu mama sa. Fara ca asta sa i se para o corvoada… Dar viata lui intrase intr-o linie dreapta si o monotonie care incepuse sa il asurzeasca. Incercase sa isi apropie o fata, sa se mute impreuna, dar fata era mult prea posesiva, prea ii reprosa ca o neglijeaza. Ii era draga, o placea, insa erau la un pas de a face compromisuri care ar fi otravit orice incercare de a avea o relatie deschisa. Si se despartisera. Cu vorbe grele, ea… Cu taceri lungi si cu incruntari, el…

Ganduri de seara…

In cateva zile incepe septembrie…Abia astept toamna, dar nu stiu exact de ce… Ma bucur doar ca se apropie…

Citeam ce ti-am scris zilele trecute. Ganduri care ar trebui sa iti apartina tie, odata ce ti le-am dedicat. Dar ele sunt in vazul tuturor. Si supuse judecatii generale. Nu e nimic rau in asta, doar ca nu ma mai simt in largul meu sa o fac si pe mai departe. Pentru ca si eu vad cat de mult ma indepartez de realitate si creez o lume iluzorie, lumea noastra, in forma scrisa. Poate iti amintesti, ti-am spus aici…

Cumva, ceea ce iti scriu eu ramane singura noastra legatura. Dar ti-am amintit ca intr-o buna zi s-ar putea sa ma rusinez de viata si sa tac.

Si daca…?

Azi mi s-a parut ca te-am vazut.

Dar nu erai tu… Desi o clipa, lunga cat un marfar care trece lenes printr-o halta, mi s-a parut ca si tu te uiti cu luare-aminte la mine. Daca erai tu, nu te-ai fi uitat ” prin mine”… Am oftat abia simtit, dar apoi am rasuflat usurata. Nu m-ai fi intalnit in cea mai buna zi a vietii mele, m-ai fi aflat nepregatita si timida, azi… Nu as fi stiut ce sa iti spun. Fata in fata… As fi fost putin ridicola, putin fastacita, putin incurcata…

Poezii de demult…

Rasfoindu-mi hartiile din trecut, am regasit cu mare bucurie si drag poezii scrise acum cateva zeci de anotimpuri in urma… Am scris multe astfel de poezii, dar in efuziunea tineretii si a indragostirii, le daruiam fara rezerve acelora care primeau si dedicatiile.

Astfel, mi-au ramas cateva ciorne si cateva bucatele de respiratii… Azi voi transcrie cateva din ele…

Ai fost aici…

Se facuse dimineata demultisor… Inca ma aflam in aceeasi pozitie, intr-o nemiscare sora cu paralizia.  Nu stiam daca era lene sau neputinta, sa ma ridic si sa vad cat e ceasul.

Dar nu mai conta. Ai fost aici… Tu m-ai adus inapoi…

*

De cate ori s-a intamplat…?

Exil in mine…

Ii vazusem in preajma de multe ori pana atunci, ii imploram, plangand, sa le fie mila… Dar ingerii nu aveau vreme pentru fleacuri… Si au trecut anii, brodati pe panza aspra, de iuta, a vietii. Ani in care ingerii isi vedeau de nemurirea lor…

*

Am incercat sa ma fac mica si sa nu ma vada… Dar m-au gasit si m-au tarat in fata Lor. Cu forta… Si m-au supus judecatii aspre de care nu stiam sa fi scapat cineva vreodata. Si m-au gasit VINOVATA. Mi-au cerut sa-mi plec capul si sa recunosc tot ce facusem. Ca sa fiu IERTATA…  Capul nu mi l-am plecat, dar am recunoscut totul, fara sa ezit. Nu cerusem iertare si m-au acuzat si de trufie.M-au condamnat.

Rataceste-ma…

Stia din instinct ca ceea ce simtea ca imbold, nu avea cum sa duca la nimic bun… Insa ceva, ca un arc interior, mult mai puternic decat propriile principii, o impingea sa cocheteze cu ideea care o stapanea de ceva vreme… Se linistea spunandu-si ca e doar pura fantezie, ca oricine are astfel de momente cand isi imagineaza situatii pe care stie sigur ca nu le va trai niciodata…