Rataceste-ma…

Posted on

Stia din instinct ca ceea ce simtea ca imbold, nu avea cum sa duca la nimic bun… Insa ceva, ca un arc interior, mult mai puternic decat propriile principii, o impingea sa cocheteze cu ideea care o stapanea de ceva vreme… Se linistea spunandu-si ca e doar pura fantezie, ca oricine are astfel de momente cand isi imagineaza situatii pe care stie sigur ca nu le va trai niciodata…

Viata se prelingea prin ea si pe langa ea in ritmul bine stiut, aproape molcoma, fara surprize de nici un fel. O viata simpla, fara prea multe suisuri si coborasuri… Desi fugea de rutina, avea deja micile ei tabieturi… Care ii erau dragi, fiindca o linisteau. Isi dorea o pace pe care nu o simtise de foarte mult timp, furtuni de ganduri ii marcasera un sfarsit de poveste nu foarte frumos.

Pe acel barbat il vazuse de multe ori pana atunci, insa nu ii atrasese atentia in mod special, il privea ca pe un excentric, ca pe o fiinta iesita din tiparele… Tiparele cui? se intreba… Ale societatii, ale celor imbuibati de prejudecati de care oricine putea sa fie atins la un moment dat. In ziua in care il putu vedea mai de aproape, era destul de grabita, trebuia sa ajunga in celalalt capat de oras pentru o intrevedere…. Il vazu coborand din masina lui luxoasa. Femeia se opri din mers, prefacandu-se ca studiaza o vitrina, doar ca sa il poata privi atenta… Pierdu notiunea timpului complet. Nu isi dadu seama cata vreme a stat asa, fascinata, cu ochii lipiti de acea aparitie… Barbatul era de o eleganta rara, studiata, inalt, zvelt. Frumos… Putea sa jure ca e un strain venit de pe alte meleaguri, venit pentru turism sau afaceri. Se straduia sa ii vada mai bine trasaturile fetei, insa abia daca ii zari linia gurii. O gura frumoasa si bine conturata. Isi umezi buzele involuntar si inghiti cu greu nodul din gat… Daca nu i-ar fi sunat telefonul, facand-o sa tresara speriata, ca rupta dintr-o vraja, ar fi ramas pironita locului pana ar fi disparut misteriosul strain. Pleca imediat, grabita, indepartandu-se de naluca ei cu o apasatoare parere de rau. Pe drum, incepu sa surada, mustruluindu-se singura, amuzata, pentru apucaturile copilaresti: ” parca as fi o pustoaica indragostita…”

Zilele se legau nefiresc de repede intre ele. Prinsa in nebunia serviciului si al indatoririlor de familie, femeia uita de acest episod. Intr-o seara, in drumul obisnuit spre casa, se opri sa bea ceva rece pe o terasa. Vroia un singur moment mai linistit, singura cu ea insasi. Era obosita, un pic abatuta, dar multumita ca se sfarsise inca o zi lunga. Se aseza la o masa, ceru un ceai cu gheata si se aseza comod, privind absenta trecatorii. Isi scoase tigarile si rascoli prin geanta dupa bricheta, insa nu reusi sa dea de ea. Se enerva putin, dar se opri inainte sa rastoarne continutul gentii pe masa. Renunta la tigara. In aceeasi clipa, cineva se oferi sa ii aprinda tigara, un domn de la o masa alaturata. Il privi scurt, multumi abia soptit, isi aprinse tigara incurcata de situatie. Politicosul domn o mai privi de cateva ori, sperand la o conversatie, dar renunta.

Femeia ramase cu tigara intre degete de parca ar fi zarit o fantoma. La aceeasi masa cu politicosul, era strainul, fermecatorul barbat pentru care avusese fluturari de emotii adolescentine. Isi pleca privirea brusc. Simtea ca i se inrosisera obrajii nefiresc de mult… O roseata care ar fi stat mult mai bine unei fete tinere… Insa ea se fastacise complet. Se foia dorindu-si sa para calma, dar simtea ca e privita cu atentie. Ii arunca o privire scurta, construindu-si un zambet ce se vroia usor absent. ” Nu, nu are de unde sa ma stie…”  Privirea o trada usor. Il sorbea cu o pofta pe care nu reusea sa o mascheze nicicum… Barbatul o privi amuzat si relaxat,  nu era prima data cand i se intampla asa ceva. Dar femeia se infurie pe ea ca nu se poate stapani… ” Ce Dumnezeu? Doar nu-s o eleva de gimnaziu? Nici un graunte de minte nu mai am intreg?…” O saluta discret, cu doua degete ridicate la borul palariei, atunci cand se ridica de la masa. Ii zambi abia perceptibil, insa felul cum o privise, o zapaci de tot pe femeie. Nu era nimic ciudat in privirile schimbate intre ei, insa era convinsa ca el stie ca ea… Ca ea, ce?…

Ea simtea ca a luat deja foc, incepand cu obrajii, calcaiele, gatul usor aburit de emotia intensa, sanii ridicandu-se sacadat prin bluza. Nu intelegea nimic, de unde venea aceasta senzatie, ce o declansase, de ce… Stia ca resortul acela interior era pur fizic si ca o facea sa devina atat de constienta de aceasta dorinta, incat aproape ca se lasa  stapanita complet. Barbatul iesi la timp de pe terasa, asa incat femeia putu sa isi elibereze respiratia gatuita, sa simta ca tigara arsa in gol ii ardea degetele de minute bune… Isi lasa capul intre maini si ofta adanc: ” am innebunit, pesemne” .

……………………………………………………………………………………………………….

Trecusera trei luni de la acea intamplare banala, dar de o intensitate fantastica. Intre timp, afla fara sa vrea, ca fermecatorul ei strain era un tip despre care nu stia nimeni exact ce invarte, ce face, dar ca e inconjurat de fete frumoase, ca viata de noapte i se potrivea manusa, ca avea bani cat sa fie privit ca un nabab. Nu il mai vazu deloc, nu se mai gandea la el, sau macar se straduia. Fuse impinsa de la spate de colegele ei sa mai iasa, sa mai cunoasca barbati, sa ” socializeze”… Acceptase astfel sa mearga la o ceremonie civila a unor amici, insotita de un coleg care ii facea o curte asiduua de peste jumatate de an. Il placea, dar nu il „simtea „deloc. Petrecerea urma sa aiba loc la un hotel, intr-o statiune frumoasa, in apropierea orasului. Nuntile, de obicei, o plictiseau, o faceau sa se simta cumva in plus, dar promisiunea ca va fi o petrecere reusita, cu muzica buna, o facu sa se lase convinsa. Seara incepu binisor, tipul era atent, poate cam prea insistent, dar grijuliu si rabdator. O vedea ca nu e in largul ei intre atatia oameni straini. Nu dansase cu el prea mult fiindca barbatului ii transpirau puternic palmele… Senzatia nu era tocmai placuta, la care se adaugau si glumele lui, vesnic aceleasi, de la birou. Era prea rigid pentru ea, prea emotionat si se gandi ca nu facuse o alegere prea buna iesind cu el. Dar nu avea de ales. Orasul era cam departe, ea venise cu masina lui… Trebuia sa astepte dimineata.

La un moment dat trai o senzatie de deja-vu, in timp ce asculta muzica orchestrei si incerca sa ignore harmalaia creata de petrecareti. Era convinsa ca mai traise exact aceleasi clipe, alta data, in alta parte, ca se simtise exact la fel… Pleca spre terasa hotelului, rugandu-si colegul sa nu se supere daca vrea sa stea putin singura la aer. El o privi un pic mirat, dar nu se impotrivi. Ceva o apasa, ii crea senzatia de apasare, de sufocare. Nu fusese o idee asa buna sa plece. Dar peisajul era de basm, noaptea calduta, muntii se zareau impletindu-se sub dansul noptii cu luna plina… Se indeparta de hotel cat sa nu mai auda boxele si galagia, isi ridica fusta intre degete cat sa nu calce pe marginile ei lungi, se descalta de sandale si porni prin iarba fredonand o melodie imaginara… Ar fi vrut o tigara, dar abia se lasase de cateva saptamani si inca se lupta cu nevoia de nicotina si cu obiceiul prost. La prima banca se opri de parca batuse cale lunga pana acolo. Racoarea placuta o indemna sa se lungeasca pe banca.

Nu stia cat timp ramase asa, cu ochii inchisi, asteptand sa simta pacea asezandu-se pe firea ei zbuciumata… Dar impresia ca cineva o priveste, sau o pandeste, o facu sa sa ridice si sa priveasca cu o usoara teama in jurul ei. Nu era nimeni. Doar respiratia ei sacadata… Se lasa inapoi moale, murmurand acelasi cantec inventat. Ii era bine, tot mai bine…

…………………………………………………………………………………………………………

Intai ii simti mainile, prinzandu-i-le pe ale sale cu un gest delicat. Deschise ochii si il privi mirata, speriata… Se intreba fulgerator daca nu cumva atipise si visa…Sau daca nu era de vina paharul de whisky… Ar fi vrut, de fapt teama ei ar fi vrut, ca cel din fata ei sa fie colegul cu care venise acolo, insa era Strainul, frumosul si misteriosul ei strain. Ii zambea atat de senzual, atat de cald… Venise din puterea noptii si o tinea de maini… Cum? De ce? De unde aparuse? Ce vroia? Insa atingerea lui ii transmitea o liniste stranie. O ridica de pe banca si o apropie de el, zambindu-i la fel, tulburandu-i fiecare capat de ratiune ramas in picioare.

Vorbele ramasera captive undeva la jumatatea puntii dintre suspinul reprimat cu greutate si curiozitatea fireasca… Inainte sa poata spune ceva, gura lui deveni stapanul chemarii sale vechi, incarcate de o dorinta plina de pacatul cel mai dulce din lume… Se lasa moale, prada sarutului pe care si-l dorise atat de amarnic… Gustul lui, parfumul lui, mainile lui o modelasera ca pe o jucarie dorindu-si sa nu se mai desprinda de acolo vreodata… Parca asteptase de o viata trairile acestea, parca nu mai fusese nicicand sarutata… Mainile strainului urcara incet, pe sub bluza usoara si ii cautara curbele sanilor cu o grija care o facea sa explodeze  de atatea dorinte reprimate, prea mult timp. Icni, gemu, murmura fara sa incerce sa se smulga sarutului ce o subjugase ca intr-o vraja…

Auzi dupa un timp vantul, incercand sa treaca printre ei… gandul constiintei ii striga ca se lasa sarutata de un strain despre care nu stie nimic, ca e o nebunie… Dar femeia devenita sclava propriilor trairi ignora totul… S-au desprins cu greutate amandoi unul de celalalt, dar numai pentru o secunda lunga, cat sa ii sopteasca la ureche: ” Ma doresti ? ” …Ochii ei incinsi de febra au raspuns in locul femeii… Trupul stia ce vrea… Frumosul strain o lua atunci in brate, cu o forta pe care nu i-o banuise, transformand-o intr-un copil ascultator. I se agata cu bratele moi de dupa gat, privindu-l prima data cu adevarat in ochi… Nu stia ce simte, nu avea idee daca era iubire  sau doar dorinta, nu stia de unde aparuse, nici el, nici ea… Important era ca erau amandoi, in acelasi timp, dorindu-si acelasi lucru… Fara false pudori, fara intrebari, fara sa se stie… Se doreau. Imprevizibil, destinul ii adusese in acelasi loc.

Era clipa lor… Si alesesera sa o traiasca asa cum o simteau… Fara sa le pese de ce va veni, ce intrebari vor urma, ce avea sa aduca ziua de maine… Deocamdata, doi straini frumosi se doreau de parca de asta ar fi depins , rostogolirea spre miazanoapte a zilei… de parca cerul nu si-ar fi putut agata linistit luna in cuiul de argint, de unde vegheaza de milenii povestile in care un el si o ea se iubesc. Ratacindu-se unul in celalalt…

8 responses »

  1. Strainul tau e un soi de Fat Frumos pe calul alb… Probabil ca ea aducea usor cu Ileana Cosanzeana, ca altfel nu vad cum si-ar fi plecat ochii la o Cenusareasa. Ce-mi plac povestirile tale pentru ca ma transpun intr-o atmosfera de basm ispiresc, de fiecare data cand parcurg randurile… 🙂

    Apreciază

    Răspunde
    • Nu e o Ileana Cosanzeana, e o femeie obisnuita, in aparenta. Dar nici Cenusareasa nu este…!
      El poate fi un soi de Fat-Frumos, dar e genul inabordabil, genul de barbat cuceritor, mai degraba un Don Juan, un singuratic cu toate fetele frumoase de care se inconjoara. Femeia din povestioara mea e o femeie care l-a intrigat pana peste poate, pe care a vrut sa o intalneasca si sa isi confirme ceea ce i se parea ca ii spun ochii ei. E doar o poveste de amor nebun si deloc intelept…

      Apreciază

      Răspunde
  2. Bună seara, soniarauss!
    Am mai trecut prin „ograda” asta a ta, cea cu atâtea flori frumoase, cu gânduri duioase și povești cu „el” și „ea” căutându-se, găsindu-se, rătăcindu-se. De fiecare dată încântat de parfumul cuvântului și de dulce-amarul cel fără de sfârșit al iubirii… cea aspră și grea din viață și cea suavă și plină de promisiuni/împliniri din gând.
    Îmi place.
    Voi fi mereu pe-aici.

    Apreciază

    Răspunde
    • Buna seara, Bubu! Incantata de vizita… Iubesc libertatea scrisului care tese povesti. Unele poate se indeparteaza de realitate, altele ating laturi dureroase si experimentate de multi dintre noi.
      Imi place sa te stiu pe aici… 🙂

      Apreciază

      Răspunde
  3. Ziceai tu mai sus ca „E doar o poveste de amor nebun si deloc intelept…”. Pai asta inseamna sa iubesti, sa uiti de intelepciune si de multe altele, altfel nu mai are niciun farmec. 🙂 Cel putin un timp…desi eu as vrea sa fie asa mereu. 😉

    Apreciază

    Răspunde
    • Da, stiu asta cata vreme scriu despre asta… Nu sunt tocmai nici cea mai inteleapta fiinta si nici cea mai ” zdravana”…
      Iubirea m-a indemnat sa scriu, absenta ei sa o caut, credinta mea sa nu ma opresc…

      Apreciază

      Răspunde
  4. Mă bucur tare mult că am descoperit acest blog minunat şi petrec adesea clipe sublime sorbind cu nesaţ aceste poveşti care ar trebui musai să vadă cît de curînd, lumina tiparului.

    Să nu te opreşti din scris, Sonia.
    Cu siguranţă ai multe de spus şi cu siguranţă sunt mulţi cei care aşteaptă să te descopere.

    Apreciază

    Răspunde
    • Sper sa cresc, sa ma pot descoperi si eu insami, prin ceea ce scriu… Uneori ma surprind si pe mine. Lumea interioara de unde imi vin povestile e inca un taram neexplorat, pe care il strabat cu o bucurie noua.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: