In cateva zile incepe septembrie…Abia astept toamna, dar nu stiu exact de ce… Ma bucur doar ca se apropie…
Citeam ce ti-am scris zilele trecute. Ganduri care ar trebui sa iti apartina tie, odata ce ti le-am dedicat. Dar ele sunt in vazul tuturor. Si supuse judecatii generale. Nu e nimic rau in asta, doar ca nu ma mai simt in largul meu sa o fac si pe mai departe. Pentru ca si eu vad cat de mult ma indepartez de realitate si creez o lume iluzorie, lumea noastra, in forma scrisa. Poate iti amintesti, ti-am spus aici…
Cumva, ceea ce iti scriu eu ramane singura noastra legatura. Dar ti-am amintit ca intr-o buna zi s-ar putea sa ma rusinez de viata si sa tac. Cred ca acel gust de ridicol a ajuns sa fie destul de greu de suportat incat sa il ignor si sa continui sa iti scriu. Poate ca multi din cei care ma citesc, ma considera cam rupta de viata, ma vad plutind prin nori, starnindu-le chiar o usoara compasiune… Ba mai mult, cineva ma anunta ca risca o criza de diabet citindu-ma. Ar fi cumplit…
Dorul de doi e insa real. Si serios. Dar poate ramane sub forma unui ideal imposibil de atins. Iar tu sa fii atat de prins in viata, viata ta, incat ” a te intalni” sa sfarseasca prin a fi basm. Iar eu sa continui sa ma scufund in ridicol pana la limita insingurarii.
Asa ca nu iti voi mai scrie, desi ma vor frige degetele de cate ori ating foaia alba si goala care se cere scrisa pentru tine. Voi continua sa scriu povestile altora, voi imagina povesti mai bune sau mai putin bune. Voi continua sa scriu poezii… Voi continua sa te astept venind spre tine. In liniste…
Ma bucur ca vine toamna fiindca ador sa merg incet prin frunzele uscate, sa imi tarsai picioarele si sa le ascult simfonia tanguitoare… Vei fi acolo, in pasul meu, mereu. Fiindca eu calc pe pamant, chiar de par ca plutesc in nori… Ma incapatanez sa cred in acel magic DOI.
Stiu, sunt o romantica, o visatoare incurabila, o sensibila… Dar vad la fel de multa poezie intr-o seara in care as sta cu tine pe o terasa si am bea bere la halba, am (as) fuma ca turcii, am rade de tot felul de idiotenii fara noima. Sau e tot atata poezie intr-o plimbare sub clar de luna ca intr-o seara in care ar trebui sa te doftoricesc si sa te ajut sa depasesti vreo pacatoasa de gripa… La fel de romantica si sensibila sunt cand merg la munca. Doar ca nu las la vedere asta. Incerc sa ma conving singura ca nu e un defect sa fii astfel, cum sunt eu…
Nu am crezut ca te pot durea vreodata rani inexistente. Pe mine ma dor suportabil. Si mi le duc destul de bine. Uneori se mai ascute senzatia si imi vine sa urlu. Dar nu o fac. Atunci scriu trist. Asa e ca devine tot mai ridicol ce spun? De aceea o sa tac. Nu voi accepta decat judecata ta, fiindca o vei face cu toata sinceritatea pe care dragostea in doi o cere pentru supravietuire.
Vezi? Tot nu ma pricep sa scriu cum se cuvine o scrisoare… Nici macar nu stiu cum sa o inchei.
Ii las pe ei…
dordedoi 
Fa-ma sa inteleg, te rog! Te-ai rusinat de viata si taci? De ce? Nu mai scrii pentru…El? De ce? Ce s-a intamplat, te-a suparat cineva? Ti-e teama ca se imbolnavesc unii de diabet? Exista tratamente, nu e nicio problema… Sau…de ce? 🙂
ApreciazăApreciază
Daca ai sa citesti atent ai sa vezi ca am spus ca voi mai scrie, dar nu o voi mai face-o de o maniera personala, adica Lui.
Nu, nu m-a suparat nimeni… Chiar deloc. Doar ca unora dintre lucruri trebuie sa stii singur cand e cazul sa le pui punct.
ApreciazăApreciază
Pai asta am intrebat, daca nu mai scrii pentru El… dar am inteles acum.
ApreciazăApreciază
Nici eu nu citisem atenta ce ai scris tu, iarta-ma…
Dar daca acest ” el” isi va opri ochii pe randurile mele, se va descoperi in ele. Va simti…. Sau cel putin, in naivitatea mea, asa vreau sa cred.
ApreciazăApreciază
Stii ce cred eu? Cred ca multi „El” se pot descoperi sau recunoaste in randurile tale… barbatii isi doresc asa ceva si cand citesc asemenea lucruri isi imagineaza fiecare ca e vorba despre el. Important ar fi ca cel vizat de tine sa citeasca…
ApreciazăApreciază
Si eu sper asta, ca in fiecare barbat vibreaza o coarda de harpa, doar sa se afle cineva care stie cum sa o atinga sa poata obtine sunetul dorit.
Poate, intr-o zi va citi…
ApreciazăApreciază
Sensibilitatea nu este un defect decat in masura in care nu stii sa o gestionezi.
In cazul tau sensibilitatea este ceva definitoriu, este unul din motivele pentru care te citim.
ApreciazăApreciază
Stiu, am simtit asta si ma bucura, crede-ma… Dar ma refer la tendinta de a duce stilul asta epistolar mai departe decat e nevoie. Dupa ce ii scriu Lui, se casca un soi de hau in mine… In loc sa ma racoresc si sa ma simt eliberata, apare un soi de sentiment de inutilitate…
Voi continua sa scriu, chiar maine s-ar putea sa revin cu o alta poveste…
ApreciazăApreciază
„O romantica, o visatoare incurabila, o sensibila…” Nu-i nimic rau in asta. Ramai asa, cu suflet plin de poezie si cuvinte frumos mestesugite… 🙂
ApreciazăApreciază
Asa raman, doar ca nu voi mai scrie unui ” El ” imaginar.
Ceea ce voi continua sa scriu nu ma va dezminti, oricate crize de diabet voi provoca celor neinspirati sa imi citeasca povestile…
ApreciazăApreciază
Foarte frumos scris, dar in acelasi timp si dureros atat pentru tine cat si pentru „El”…si cred ca oricine se poate pune in locul acelui „El” imaginar.
ApreciazăApreciază
Cata vreme ramane la nivel de fantezie, da… Oricine poate sa isi doreasca sa fie cel caruia o femeie ii scrie asa… Dar trebuie sa ma gandesc ca nu toata lumea gusta acest gen.
Dureros? Ar trebui inventat un alt cuvant pentru ce simt eu… haulitor de incompleta ma simt… Imi aud ecoul propriilor ganduri, cateodata… Si mi se lovesc ascutite de marginile moi ale sufletului, dandu-mi o senzatie de vid…
E ca in viata…
ApreciazăApreciază
Pingback: I was born to love you… « dordedoi