Madeleine si Parisul- partea intai-

Degeaba striga sa fie auzita… Cei din jurul ei o priveau cu o raceala si cu un dispret cumplit. Nu voia nici in ruptul capului sa fie maritata cu acel domn pe care il pregatise familia… Doar ca sa fie ei scapati de la faliment… Matusa, unchiul, mama, tata, toti pareau hotarati sa faca alianta, iar Madeleine sa devina salvatoarea conacului si a pamantului pe care il detineau.

” Mama, e nesuferit si e batran si miroase groaznic, parca e mort deja… Te implor, mama, nu ma obliga sa il iau de barbat! ” striga inutil biata Madeleine. Mama ii carpi doar o palma si ii ceru sa taca inainte sa il aduca pe taica-sau, ca sa ii aplice o corectie nimerita nesupunerii… Madeleine se  arunca pe pat, cu fata intre perne, dorindu-si sa moara…

Nu se indragostise niciodata pana la acea intamplare. Era inca asa de tanara, abia implinise douazeci de ani si nu cunoscuse inca iubirea… Nu iesise din zona unde se nascuse niciodata, decat la manastirea unde fusese trimisa pentru educatie, la marginea Lyon-ului… Ar fi vrut sa vada Parisul, dar inceputul de secol XX ii prinsese familia in cea mai neagra perioada. Tatal sau jucase la carti toata averea modica a familiei, la care se adaugau cheltuielile cu damele de companie din mai toate orasele unde plecase, chipurile, cu afaceri. Mama ei se acrise de tot, umbrita de o viata dictata de altii… Pe Madeleine nu o iubea, ar fi vrut sa fi facut in locul ei un baiat care sa conduca ferma si conacul. A iesit ea, delicata, fragila, cuminte… Nu a stiut ce inseamna dragostea materna decat intre zidurile manastirii…

Avea mare noroc cu caii de la ferma. Delicatetea si statura ei fragila nu ar fi lasat pe nimeni sa creada ca stapaneste atat de bine arta calaritului. Ii iubea nespus pe toti, dar mai cu seama pe Drucilla, o iapa frumoasa, alburie. Era blanda si ascultatoare si  astepta manutele mici ale Madelenei sa ii atinga grumazul si sa o inhame… Tot tinutul devenea tinut de poveste cu ele doua la trap sau in galop… Desi nu exagera niciodata in fata parintilor, care o certau aspru fiindca nu intelegea ca nu e nimerit pentru o fata sa calareasca baieteste. Mady era insa destul de incapatanata sa nu ii asculte. Cum o pierdeau din priviri, incaleca normal si isi mana calul asa cum ii placea. Era evadarea ei, sa plece cat mai departe de conac, doar sa scape de cicalirea mamei sale.

In ziua in care ii anuntasera logodna cu venerabilul domn Gustave de Villepin, Madeleine simti cum se sufoca. Il stia pe batranul libidinos de la seratele la care incepusera sa o tot duca ai sai, in speranta ca o vor lipi de averea vreunuia din cei mai instariti din comitat. Domnul Gustave o masura de fiecare data cu ochi pofticiosi, facand-o sa se cutremure de scarba…Iesi din conac pe usa din spate a servitorilor si se furisa pana la grajduri, la credincioasa ei Drucilla. Acolo avea ascuns un costum de calarie pe care il capata cu ajutorul unuia dintre grajdari. Lepada rochia cu un tremur nervos, apoi isi inhama frumoasa iapa. Isi stranse parul sub o sapca de doc murdara. Si pleca glont, calare pe Drucilla, care nu avea nevoie de pinteni ca sa inteleaga ca stapana ei e dornica de alergat. Ganduri negre ii intunecau mintea fetei, dorindu-si moartea cu disperare. Isi mana iapa tot mai repede si mai repede, vrand parca sa intreaca vantul sau sa isi intreaca gandurile.  In poiana, unde era un ochi de iaz, se opri. Ii era mila de iapa, o nadusise destul. Se aseza pe iarba plangand in timp ce calul se adapa langa ea. Privi cu ochii umflati spre linia orizontului de parca ar fi cerut un semn de mantuire de acolo.  Dar nu venea nici un semn de mantuire de nicaieri. Doar din cer incepu sa se cearna o ploaie marunta si rece. Drumul dintre comitate isi inmuia praful sub obladuirea ploii.

In departare zari doua carute cu coviltir. Nu izbuti sa isi dea seama ce carau, dar pe masura ce se apropiau intelese ca erau doua carute de nomazi. Instinctul si buna crestere o indemnara sa incalece si sa plece inapoi spre casa… Insa in numai cateva secunde ii veni solutia salvatoare. O privi pe Drucilla in ochi ca pentru o confirmare. Calul necheza incet, plecandu-si botul umed pentru obisnuita mangaiere. Incaleca infrigurata de nebunia subita care si-o puse in gand. Se indrepta spre carutele de pe drum. Primul carutas, un tigan gras si cu mustati uriase, rasucite caraghios in sus, opri mirat de aparitia mogaldetei in fata lor. Negocierea fu scurta. Sa o ia cu ei la drum, iar ea va munci sau le va da calul, daca e nevoita, numai sa o duca departe de acel loc blestemat. Tiganul o asculta, rase zgomotos, apoi se intoarse spre interiorul carutei, schimba doua-trei vorbe cu cineva intr-o limba ciudata pentru fata. O legara pe Drucilla in spatele caravanei lor si ii facu semn sa urce. Trecuse drept baiat, fugit de acasa. Felul cum era imbracata, uda leoarca, sapca saracacioasa, ii muiasera inima batranului tigan care primise de sub coviltir aprobarea femeii sale. In caruta erau cel putin opt insi, femei si copii, toti tuciurii, toti mirati de aparitia ei blond-fantomatica. Tiganca parea sefa acolo. Pe drum ii dezvalui identitatea, povestea scurta si anosta a vietii sale. Femeia nu puse nici o intrebare, o asculta calma, zambind din cand in cand. O sfatui sa ramana deghizata ca baiat cat mai multa vreme, cat va dura calatoria lor. Nici nu stia unde se indreapta. Nici nu o interesa. Era usurata ca fugise de acasa si de un mariaj care ar fi ingropat-o, pentru multi ani, de vie…

Calatori asa timp de trei zile, timp in care o incerca pe rand frica ca va fi cautata si gasita de familie, rusinea pentru fapta ei… Petrecu prima seara alaturi de nomazi cu o usoara teama, insa toti erau pasnici, erau cel putin patru familii. Se incalzi la focul facut pentru pregatirea mancarii. Se surprinse ca nu avea nici o urma de prejudecata vizavi de aceasta etnie vesela si nestatornica. Manca din ceaun, cu degetele si simti gustul mancarii dupa foarte multa vreme. Apoi ii admira pe tiganii mai tineri care se asezara in jurul focului si prinsera a canta. Canta si ea cu ei, incalzita de atmosfera fascinanta si noua in care o aruncase destinul. Fetele erau toate ochioase, cu chipurile zambitoare, isi priveau barbatii in ochi, cum Madeleine nu vazuse la nici o alta femeie pana acum. Parea dragoste…

Adelphina era cea mai frumoasa din toate, cu un par impletit in cozi groase si pline de banuti lucitori. Ea o ridicase de pe rogojina pe Mady sa danseze. Protesta la inceput, insa ritmul muzicutei, a viorii si bataia din palme a nomazilor o incurajara sa incerce. Era prima data cand Madeleine se simtea libera.

Cele trei zile trecura masurate cu o alta clepsidra decat cea cu care era obisnuita. Mady prinse culoare in obraji si curaj pentru a infrunta noua viata. Insa ceea ce ea nu stia era ca odata ajunsa in oras, tiganca avea sa ii hotarasca un alt destin. Tiganca se consulta cu barbatul ei si decisera sa o dea la prima casa de toleranta pe o suma bunicica. Madeleine nu avea nici o idee ce soarta i se pregatea. Ii vedea pe cei alaturi de care calatorea, ca pe niste salvatori. In ultima seara, adunati langa foc, Adelphina care stia de planul batranilor lideri ai caravanei, risca si ii sopti fetei la ureche ce urma sa i se intample. Madeleine incremeni, stapanindu-se cu greutate sa nu o dea de gol pe tigancusa, care ar fi riscat o moarte sigura.

A doua zi, dimineata devreme intrara in Paris. Oras la care Madeleine visase toata copilaria ei. De ale carei povesti era fascinata… Vedea Parisul ca pe un paradis pentru muritori. Insa, in urma vestii primite de la Adelphina, groaza o facea sa vada Parisul ca pe locul ei de executie. Tanara tiganca o invatase cum sa fuga odata ajunsi la intrarea in oras. Urmau sa opreasca sub pod carutele, sa adape animalele, sa se spele, sa isi stranga catrafusele. Atunci sa se furiseze si sa fuga cat ar fi tinut-o picioarele pana s-ar fi pierdut in primul sir de stradute de la intrarea in Paris.

-va urma-