Madeleine si Parisul-partea a treia-

Posted on

Madeleine ascundea in ea multe doruri inca nedeslusite. Dar cel de casa nu se regasea intre ele. Noaptea, in pat, se gandea la ai sai, dar avea aceeasi strangere de inima. Inevitabil, amintirile o purtau inspre clipele frumoase cu Drucilla, la orele de calarie care o faceau sa simta ca sangele ii curgea prin vene cu adevarat. In casa lui Mikhail era bine, devenise o gospodina buna, o bucatareasa atenta. Isi descoperise pasiunea pentru facut dulciuri de tot felul. Stapanul casei se arata rar la fata, doar la masa. In restul zilei parea posac, abatut, plecat pe ganduri. Madeleine il simtea ca ascunde suferinte vechi. Il admira pentru tot ce facea, dar cel mai mult pentru felul cum canta la pian. Era divina atmosfera din casa cand Mikhail ataca o partitura din Beethoven, mai ales Sonata Lunii.  Deja stia ca e preferata lui…

Auzise intre slujnicute ca Mikhail ar fi fugit din Rusia ca sa nu isi faca familia de ras, fiindca avusese o relatie compromitoare cu o contesa. Ca afacerea paguboasa era doar o acoperire cu care venise in Paris… Tot ele spuneau ca lasase acasa o sotie si un fiu, devenind un fugar al unei iubiri nepotrivite.

Intr-o dimineata, Mikhail veni in bucatarie, luand pe toata lumea prin surprindere. Ceru un ceai si se aseza la masa, alaturi de servitori. Parea nedormit… Madeleine il studia de ceva vreme, dar pe furis. Il auzise vorbind singur pe ruseste de cateva ori. In dimineata aceea parea dispus sa stea la taclale cu oamenii care munceau in casa. Le intreba pe toate de sanatate, de iubiti. Ii veni si lui Mady randul. Fata pleca ochii rusinata si scutura din cap doar, cu o negare copilareasca. Mikhail nu insista, insa dori sa stie cand e ziua ei de nastere ca sa ii cumpere o rochie, stiind bine ca nu avea decat lucrurile pe care le purta in casa. Madeleine se imbujora toata. Un cadou?… Clar era un ciudat stapanul! Ii spuse ca ziua ei trecuse de jumatate de an si ca nu era nevoie sa ii cumpere ceva. Stapanul insista.

-Macar o dorinta trebuie sa ai! zise el cu vocea lui calda si muzicala.

-Am una mica, dar nu stiu daca… incepu Madeleine.

-Daca pot, ti-o indeplinesc. Ce e?

-As vrea tare mult sa ajung la Turn… roseata ii colora iarasi obraji pana sub ochi.

-Simplu. Dupa amiaza te trimit cu Pierre, il stii, baiatul care imi aduce corespondenta. Tocmesc o trasura si faci o plimbare. Te trimit cu el ca sa nu te ratacesti, Parisul e urias pentru o fata ca tine. Deci, ne-am inteles?

-Dda… balbai uimita Mady. Dar…

-Fara nici un dar! Si cum nu poti vedea Turnul imbracata asa, te duci cu Marie si iti iei o rochie, eventual si o boneta mai draguta decat asta. Si pantofi… Marie, draga mea, contez pe sprijinul tau? Deci, Marion, azi esti libera. Cand vine Pierre, ma anunti si vorbesc cu el.

Iesi din bucatarie multumit. Zambind… Madeleine ramase inerta. Inca nu ii venea sa creada, desi fetele susoteau putin invidioase. Marie le amuti barfa cu o privire aspra. Tacura toate si se intoarsera la treaba lor.

-Hai, fetito, sa te innoim, asa vrea conasul. Si o indemna pe Madeleine sa lase tot si sa o urmeze.

Astepta orele dupa amiezei cu o infrigurare pe care nu si-o amintea sa o fi trait vreodata. Erau emotiile. Se imbracase si fugi sa ii arate bunei Marie. Batrana o admira si ii lauda talia.

-Mare pacat! Ce doamna ar fi iesit din tine… zise Marie.

Cand suna soneria, Madeleine zbura la usa, deschise precipitata si fugi spre biroul stapanului. Batu la usa cu sfiala. Nici un raspuns nu veni. Impinse usor usa cu doua degete si isi arunca un ochi inauntru. Nu il zari pe Mikhail. Vazu pianul, in schimb. Un pian imbracat in abanos, sobru ca si stapanul. La vedera lui ramase vrajita. In clipa urmatoare tresari speriata. Mikhail ii puse o mana pe umar.

-A venit Pierre? Ea clatina din cap repede.

Calcase consemnul mutual de a nu patrunde in acel birou si se astepta sa fie mustrata. Dar stapanul nu dadea semn de suparare. O lua de dupa umerii micuti si coborara impreuna. Lamuri intai problema corespondentei, apoi ii dadu indicatiile necesare lui Pierre si o pofti pe Madeleine sa urce in trasura. Felul cum il privi pe Mikhail la scara trasurii il facu pe acesta sa ramana cateva secunde nemiscat. Fata ii era mai mult decat recunoscatoare. Dar isi recapata zambetul cald, o mangaie pe cap parinteste si o indemna sa stea cat simte. Ii puse cativa banuti in palma inmanusata si ii saruta fruntea. Madeleine intelese in acea clipa ca Mikhail era unul din putinii oameni buni pe care ii intalnise in mica ei viata.

Drumul pana la turnul Eiffel il facu tacuta si cumplit de emotionata. Pierre o ajuta sa coboare, apoi ii spuse ca va reveni sa o ia din acelasi loc dupa o jumatate de ora. Mai avea niste livrari de facut. Fata fu de acord, desi stia ca ramane singura. Uitase cum e sa se plimbe… Picioarele se miscau cu greutate, simtea cum i se taie genunchii. Se afla in fata colosului, ii paru ca o dor ochii de atata incordare cu care privea. Incepu sa lacrimeze de bucurie si emotie. Vazu o banca in apropiere si se aseza epuizata de trairile intense care o incercau. Isi aseza palariuta, fiindca Marie decise ca o palarioara e mai potrivita decat o boneta pentru varsta ei, apoi isi scoase din bocceluta legata de maneca rochiei, o batista. Isi sterse ochii si se hotari sa nu isi mai dezlipeasca privirile de pe impresionanta constructie. Se sfia sa se apropie mai mult. O incerca o teama amestecata cu un sentiment coplesitor in fata imensitatii. La cativa metri de banca sa era un barbat care desena ceva pe niste foi, cu ochii spre turn. Il felicita in gand. Ea avea sa ia acea imagine in suflet si in minte pentru multa vreme. Dupa ceva vreme desenatorul ii arunca o privire scurta. Madeleine ii zambi. Barbatul se apropie de fata si ii arata desenul.

-Il duc cu mine oriunde voi merge, si arata spre turn… Ma scuzati pentru impolitete, Alexandre e numele meu. As putea indrazni sa va aflu numele si sa va fac un portret?

-Made…Aaa! Marion. Sigur, daca doriti… Si ii intinse mana.

Barbatul ii zambi, ii lua mana, o saruta galant si se aseza pe celalalt capat de banca, si puse o foaie noua pe suport. Madeleine il privea tot mai mirata. Parca ar fi zis ca il stia dintotdeauna pe acel barbat frumos. Ceva din vocea lui, din privirea lui o facea sa simta ca il stie… Inalt, zvelt, cu un par negru, aspru, usor carliontat, cu niste ochi ca de smoala, cu o gura plina si senzuala… Nu-si duse gandul mai departe. Insa Alexandre o vazu rosind si ii spuse ca sa o destinda:

-Mademoiselle Marion, nu am la mine decat carbune negru, deci nu voi avea cum va face tusa de rosu din obraji… Si incepu sa rada cu toata gura, aratandu-si o dantura alba, perfecta.

Insa Madeleine deja era in incurcatura. Nu intelegea ce se intampla cu ea, de unde vine fastaceala aceea grozava, de ce il studia astfel pe acest barbat venit de nicaieri.

Dupa care se aseza linistea intre ei. Alexandre isi duse portretul la bun sfarsit redevenind preocupat si serios, insa ea, tot purpurie se simtea in obraji. Sfarsind desenul, il intinse si o intreba daca ii place. Madeleine ramase fara vorbe. Era o alta ” ea”, acolo pe foaie. Se uita tot mai uimita la Alexandre, apoi la degetele sale lungi. Era un magician, parca.

-Nu sunt din Paris, eu sunt un ratacitor, o lamuri el, parca raspunzand unor intrebari nepuse. Imi caut steaua, dar pana atunci imi stabilesc reperele de unde sa imi pot observa astrul dorit. Calator din nastere, ma indrept spre minunile lumii. Nu puteam rata cele doua frumuseti vazute astazi. Asa ca ma simt implinit.

-Care sunt cele doua frumuseti? il intreba fata.

-Pai, turnul e una… Dumneavostra, mademoiselle, a doua.Turnul il iau cu mine, si batu cu degetele peste mapa sa de desene. Dar la a doua, se pare ca va trebui sa ma multumesc cu amintirea. Alexandre se intrista brusc. Sincer va spun, cu mana pe inima, nu am intalnit o frumusete la fel si am calatorit mult. Va pot promite ca nu am sa uit niciodata culoarea aceasta de par si zambetul de copila pe care le aveti…Daca nu ar trebui sa plec curand, as ramane sa deslusesc acest mister care il ascund ochii acestia. Si intinse mana inspre fata ei, oprindu-si cuviincios gestul la jumatate. Mady il asculta ca intr-o vraja. Ce nu stia inca, era faptul ca se indragostise. Caldura care ii cuprinse trupul, zbaterile din stomac, roseata care persista, erau toate noi pentru Madeleine. Alexandre se ridica, ii intinse desenul si isi ceru scuze…

-Trebuie sa plec, mademoiselle Marion. Ma rup cu greu, dar trebuie. Va voi pastra chipul aici, si arata locul spre inima. Mady se ridica de pe banca, ii lua mana intinsa pentru ramas bun. Apoi ii zambi cu toata fata.

-Nici eu nu o sa va uit. Si pentru ca uitarea mea sa fie mai lunga, desenul nu trebuie sa ramana la mine, luati-l dumneavostra, va rog…

Alexandre lua portretul fetei, il puse in mapa, apoi se apleca usor sa ii sarute mana intinsa. Buzele lui fierbinti o facura pe Madeleine sa simta cum i se inmoaie genunchii si incepu sa tremure usor.

-Adio, frumoasa parizianca. Ciudata e viata asta, mai spuse el si se indeparta lasandu-i fetei senzatia unei rupturi inmuiata in dureri nerostite.

Tot acest timp, uitase de fascinatia care o aduse la picioarele turnului Eiffel. Pierre se zarea venind spre ea. In nici o ora viata lui Madeleine capatase nuante noi, culorile iubirii venind pentru prima data sa ii aprinda in priviri lumini adanci…

Intoarsa acasa, povesti lui Mikhail doar plimbarea si discutara despre arhitectura turnului. Despre strainul care ii facuse portretul nu pomenise nimic. Era micul ei secret… Primul ei fior de iubire, Alexandre…

Dupa doua zile de la intamplare, Marie se agita prin casa pentru musafiri, oaspeti de seama. trebuiau sa apara niste rude  ale lui Mikhail. Casa era in plina forfota. Madeleine fu rugata sa faca un tort de ciocolata si niste trufe. Musafirii se pare ca veneau tocmai din Rusia. Era vorba de fiul lui Mikhail, care sosea la Paris sa ii prezinte tatalui pe logodnica sa, impreuna cu viitoarea soacra.

Mikhail era si el agitat, amastecand bucuria cu nervozitatea. Se pare ca nu isi vazuse fiul de peste opt ani, inca de cand plecase el de acolo, din tara natala.

Madeleine era la bucatarie cand auzi soneria de la intrare. Majordomul le deschise. Fata se strecura curioasa langa scari, sa vada oaspetii. Intrara pe rand, intai o doamna extrem de voinica si mai in varsta, pesemne mama, apoi logodnica, o fata subtire, inalta, blonda, foarte eleganta iar la urma intra un domn, probabil baiatul lui Mikhail.

Lui Madeleine simti ca i se face brusc rau. Dupa ce isi descoperi capul acel domn, ea vazu ca baiatul acela nu era altul decat Alexandre, pictorul ei de langa turn…

-va urma-

*

 

4 responses »

  1. Am nevoie de o pauza. Ma simt epuizata…
    Voi continua cand imi voi recapata energia. Povestea are viata ei, trebuie sa o las sa respire un timp…
    Toate cele bune tuturor…

    Apreciază

    Răspunde
  2. îmi place! mult! asta e tot ce pot spune 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  3. Pingback: Madeleine si Parisul-partea a treia- « dordedoi | BunDeCitit.ro

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: