Legamantul- partea a patra

– partea a treia aici-

Dimineata i-a gasit imbratisati. Tudor se trezi primul si o privi zambind pe Iulia care dormea adanc. Ii prinsesera zorile inca iubindu-se patimas. Ca intr-o nestinsa forfota a unor doruri si neimpliniri adunate nedrept in amandoi. Isi reaminti parfumul carnii iubitei sale de odinioara. Curbele soldurilor provocatoare, azi mult mai apetisante decat si le amintea din liceu… Acum stia ca atunci se iubeau cu nestiinta si freamatul varstei crude. Zambi cand amintirea ii aduse in memorie fugile lor navalanice de tot ce insemna lumea.

Povestea Soniei

Recunosc, scriu usor despre povesti adevarate sau imaginate, despre povesti aduse de randunelele ce-mi vin pe umeri si-mi soptesc, pe fuga, istorii adunate din lumea asta sau din cea imaginara… Doar despre mine scriu mai greu.

Despre Sonia au scris zilele acestea doi titani ai blogging-ului. Mai intai Mircea, apoi Radu…

Si mi-am zis, daca ei, doi uriasi, si-au gasit timp sa se aplece asupra mea, eu de ce nu as face-o?

Struguri si nuci…

Mai stii?

Iti spuneam deunazi ca iti sunt datoare cu un anotimp… Si sunt in incurcatura fiindca nu stiu cum sa fac: sa incerc sa ti-l pastrez in mine cu tot ce lasa in urma lui, sa ti-l promit pe cel ce va veni? Dar daca nu iubesti iarna? Daca esti friguros? Daca urmele albe lasate in zapada de pasii mei nu se vor mai zari cand tu vei trece?

Nu mă conduce, ştiu drumul !

– din gândurile unui bărbat român-

Românie scumpă, ai reuşit să mă înfrângi, deşi nu mi-a trecut prin minte să mă războiesc cu tine vreodată!

Şi azi te părăsesc ca pe o amantă infidelă şi făţarnică. Nu ştiu şi nici nu te interesează unde oi ajunge. Dar nu-ţi las leşul meu, pentru nimic în lume! Că dacă rămân, îţi voi deveni „îngrăşământ” atât de repede… Am încercat să fiu om în ţara mea, să fiu mândru că mi-s român. Mi-ai spurcat zilnic feliie de mândrie cu care îmi începeam ziua, lângă cafeaua tot mai ieftină şi tot mai amară. Am zis că te suport aşa, fie ce-o fi, că meriţi!

Legamantul – partea a treia-

– partea a doua aici-

Tudor simtea zilnic ca are pe cineva care i se tine pe urme, insa incerca sa para degajat. Simtea o oarecare teama, insa avea incredere ca va rezolva cumva. Suma pe care o datora Marian interlopilor era uriasa pentru ei. Era linistit ca reusise macar sa il protejeze de furia malacilor care il altoisera pe el. Dar nu era deloc simplu ce il astepta. Se gandea ca ar fi fost mai bine sa se  mute in alta zona a orasului. Sau chiar sa plece dupa Marian… Dar nu voia sa renunte la toata viata lui si sa fuga ca un las. Luase in calcul si vanzarea apartamentului chiar.

Respiratii de o zi…

Azi mi-am facut picaturi de timp… Cat sa respir si sa imi amintesc de tine… Si sa iti scriu putin.

Am lipsit o vreme, am avut ceva incurcaturi, dar s-au rezolvat. Cand am revenit, am cautat cu febrilitate adolescentina in cutia de scrisori… Nu am gasit nimic de la tine. Inca… M-am gandit ca si tu ai incurcaturile tale, altfel mi-ai fi trimis macar o adiere de zambet… Dar ti-am simtit prezenta tacuta, ochii tai peste randurile mele. Si ar trebui sa imi fie de ajuns. Si sa ma simt mangaiata… Dar tot imi lipsesti, orice as face, oricat as scrie. Mai ales cand scriu, imi lipsesti.

Legamantul – partea a doua-

– partea intai aici-

Ajuns acasa, se prabusi intr-un somn crunt. Se trezi buimac dupa vreo doua ore. Isi suna seful, ii relata pe scurt o poveste similara cu cea insirata politiei. Avea sa primeasca vreo cateva zile de concediu medical. Se apuca sa isi faca ceva rapid de mancare. Incerca sa nu se gandeasca prea mult la incurcatura in care intrase fara voie, dar felul in care se napustisera acei indivizi, cu o seara in urma, nu il lasa sa fie prea linistit.

Legamantul- partea intai-

Tudor icnea incetisor, ar fi vrut sa nu il auda cei care abia se potolisera sa dea in el. Dar in jurul sau era o liniste de mormant. Atacatorii plecasera. Fusesera cel putin patru gealati, cagulati si dotati cu muschi si bocanci duri. Stia ca i se aplicase doar o corectie demonstrativa. Ca sa inteleaga ca nu se jucau… Tudor stia asta de ceva timp. Si ca fusese urmarit.

Se pipai usurel, nu parea sa aiba ceva rupt, desi il dureau coastele si stomacul destul de rau. De pe tampla stanga i se prelingea un firicel de sange cald. L-au lovit si cu ceva metalic. Inca era ametit de ploaia de lovituri surde, dar se ridica in picioare. Abia zarea cu ochii, probabil ii avea umflati si vineti.

Leapsa de la Cosmin- Chestionarul lui Proust

Desi abia reusesc sa clipesc prin online, vad ca m-am capatat cu o leapsa noua. De la Cosmin… Ceva de genul, cat de bine te cunosti?… Hai sa purcedem, zic:

Minunile vin cuminti, din viata…

Da, minunile vin cuminti. Din viata, dar si din online.

Va scriu pe ” furate”, de pe unde pot ciuguli cate un pic de net. Dar trebuie sa o fac. Inainte vreme, aveam un prost obicei sa ma plang ca nu sunt o favorizata a sortii, ca imi este dat sa duc un munte de poveri, de greutati care mai de care mai apasatoare. E adevarat, ajungi sa te saturi sa te lupti cu neajunsurile, cu necazurile, cu idiotenia in toate formele ei… Dar motivatia nu mi-a lipsit niciodata. Mi-a lipsit mult timp increderea in mine… Dar lucrurile se indreapta, spre bine…