Struguri si nuci…

Mai stii?

Iti spuneam deunazi ca iti sunt datoare cu un anotimp… Si sunt in incurcatura fiindca nu stiu cum sa fac: sa incerc sa ti-l pastrez in mine cu tot ce lasa in urma lui, sa ti-l promit pe cel ce va veni? Dar daca nu iubesti iarna? Daca esti friguros? Daca urmele albe lasate in zapada de pasii mei nu se vor mai zari cand tu vei trece?

Asa ca aleg toamna. Toamna asta… O sa imi asum riscul sa imi imaginez ca si tie iti place acest anotimp macar pe jumatate din cat imi place mie. Toamna asta e una din cele mai frumoase pe care eu mi le pot aminti. E ca o regina blanda, care coboara din caleasca cerului, cu fosnitoarea ei trena, si-si mangaie pe crestet copiii. Pe noi. Si ne zambeste. Si ne imbie. Ne poarta cu maretia ei, fara graba, inspre portile copilariilor apuse. Si ne da gutui coapte… O vad ca primeste ofrande iubiri impletite sub desfrunzirea castanilor si a teilor, fara sa picure tristete si  melancolie… Obraji aprinsi de fete si baieti, incurajati sa se iubeasca, sa imparta taine si sa ridice lumi noi…

Ii dau si eu ofranda de dor… Si-o rog sa iti dea de stire. Ea imi zambeste, enigmnatic, intelegatoare si imi primeste darul.

Struguri si nuci…

Cu degete usor inverzite, curat nucile pana le las rusinoase si albe langa ciorchinele negru si mustos.Si le gust dimpreuna… Acum stiu de ce am ales aceasta ofranda. Pentru ca are gustul tau. Si nu-l pot explica nicicum, asa cum nu voi putea explica niciodata gustul sarutului tau dintai. Pe care mi l-am adus mai aproape cu acest pumn de nuci si cu acesti struguri copti. La iarna nu voi mai putea sa imi aduc parfumul acesta aproape. Nucile vor fi uscate, via se va fi facut vin… Dar imi voi promite nuci coapte in cuptor si vin fiert cu scortisoara… Vin rosu, din tamaioasa si busuioaca. Nectar si ambrozie.

Dar inca e toamna. Si-mi pare rau ca nu stiu picta, atata frumusete simpla si duioasa e in acel cos de struguri si nucile crapate si verzi, ce-mi vor deveni festin. Si ma voi bucura de parca gura ta mi-ar da aroma.

Toamna va trece. Galagia frunzelor rasturnate pe alei o va amuti curand iarna. Poate vei mai gasi pe pervazul geamului tau ravasul pe care ti-l lasa toamna, scris intre nervurile ofilite ale unei frunze de mesteacan. In care iti povesteste despre mine, despre struguri si nuci…

Poate…

*

Cred ca am iesit din incurcatura! Stiu cum voi face. Ti le-oi pastra pe toate! Anotimpurile… Si le voi imprastia in fata ta ca pe niste carti de joc, cand vei ajunge. Si tu vei alege…

Pentru ca simt, ca daca vei veni, nu vei putea ramane… Vei sta, fie sa ne minunam impreuna de renasterea vietii, in fiecare mugur ce va pocni imprejurul nostru, fie sa ne rasturnam in iarba deasa si sa ne ascundem de dogoreala unei veri, fie sa iti aduc nuci si struguri si sa iti zic eu povestea lor, fie ne vom aseza in fata focului, cu o cana de vin fiert si un pumn de nuci coapte… Oricum ar fi, oricand vei veni, vei fi bine primit… Bratele mele te vor intampina cu dor, dar stransoarea va fi blanda… Trebuie sa iti las loc sa te poti intoarce. Nu te pot opri pentru mine.

Vreau doar sa stai putin, ca in alta toamna ce va veni, sa nu mai trebuiasca sa mananc struguri si nuci sa imi amintesc de sarutul tau.