Legamantul- partea a cincea-

-partea a patra aici-

Femeia frumoasa care tocmai intrase ii amintea de cineva, dar nu izbuti sa faca vreo legatura. In clipa in care li se intalnira privirile, lui Tudor i se paru ca femeia tresarise usor, imbujorandu-se.

Pleca inspre bar, simtindu-i privirea cum il cauta. O privi peste umar, ca si cum ar fi cautat pe altcineva din privire. Acei ochi mari, caprui il fixau. Se hotari sa o abordeze, macar putea petrece mai placut restul timpului pana cand avea sa se incheie chermeza. Iulia ii iesise din minte.  Cu paharul in mana, se indrepta cu pas domol inspre aparitia care il fascinase inca de la intrare. Fata ii zambea, parca asteptandu-l.

O studia pe masura ce se apropia de dansa. Svelta, delicata, cu un par care invita mana la mangaiere, moale si cu bucle rebele, talie inalta, sanii feciorelnici sub o rochie care ii facea complimente reale unui trup perfect. Ochii, in schimb, erau fascinanti. Privirea lor parea ivita din foc de frunze de toamna uscate. Mocneau in adancul lor caprui doruri grele… Cel putin Tudor asa o vedea. Se apropie de gazda si de frumoasa femeie si ruga sa fie prezentat.

– Tudor, colegul lui R.

-Simina… Incantata, spuse o gura fermecator de rotunda, eliberand un glas cald ce ii trimise fiori lui Tudor…

Gazda ii lasa impreuna, plecand spre usa sa isi intampine alti oaspeti.

– Dar noi ne stim, domnule Tudor.

– Da? Atunci se explica, si eu aveam impresia ca stiu de undeva ochii astia frumosi si vocea.

Deja flirta cu ea si se simtea minunat. Simina ii raspunse cu un zambet generos:

– Mi-ati fost pacient, nu demult. V-ati refacut bine…

Tudor isi dadu cu palma peste frunte. Daaa, Simina era asistenta de la spital, dupa ce a ajuns batut la urgente.

-Si va tineti minte toti pacientii?

– Nu, bineinteles ca nu, dar pe dumneavoastra…

Nu apuca sa isi termine fraza, findca Tudor ceda unui impuls si o saruta fara veste, pentru amandoi…

Simina se lasa moale sub frangerea acelui sarut venit ca o secunda incremenita.

– Spune-mi ” tu”… o ruga Tudor dupa ce o lasa din bratele  sale.

Simina cauta cu mana un scaun in spatele sau, i se muiasera picioarele, inca nu isi putea reveni din surpriza. Ochii ii erau usor inlacrimati, nu isi gasi putere sa vorbeasca. Tudor o ajuta sa se aseze.

– Te rog, am fost un idiot, nu stiu ce-mi veni, dar nu am putut sa rezist inca o secunda sa te ascult, fara sa iti gust buzele. Crede-ma, de felul meu sunt un tip potolit, nu fac asa ceva. Imi cer scuze… Tudor realiza ca putea fi plesnit sau luat peste picior pentru nebunia comisa. In fond erau doi straini…

– Nnu… Nu-i nevoie sa te scuzi, murmura inca emotionata Simina. Il privi si se stradui sa zambeasca mai relaxata. M-ai surprins, atata tot, dar mi-a placut si mie. Doar ca nu ma asteptam…

Tudor ii saruta mana moale si se repezi sa ii aduca un pahar cu apa… Apoi s-au asternut, in toiul petrecerii, la povesti…

Dimineata i-a gasit pe o  banca, in fata localului, vorbindu-si despre orice le trecea prin cap… Pareau ca s-au asteptat o vesnicie ca sa se destainuie. Simina se inghemuise mica in sacoul lui Tudor si isi puse capul, intr-un familiar si cald gest, pe pieptul barbatului, ascultandu-i povestile.

Despre Iulia nu pomenise nimic.

Rasaritul ii gasi astfel, obositi, punandu-si vietile intr-o inlantuire de soapte, intr-o fireasca destainuire. Sarbatorira aparitia primelor raze de soare cu un sarut cald, lung, de regasire…

Tudor avea sa inteleaga abia zilele urmatoare ca Simina nu fusese doar o aparitie intamplatoare in viata sa. Intelese asta chiar din noaptea in care Iulia reveni in tara si i se arunca in brate, istovita de calatorie. Femeia ii simti raceala, insa se prefacu ca nu intelege, fara sa puna intrebari.

Dimineata, sub aburii cafelelor, amandoi pareau doi straini care au dormit impreuna si nu mai aveau nimic sa isi mai spuna.

*

-va urma-