Pretul libertatii -1-

Cat trecusera? Trei ani? Nu mai stia exact, dar i se parea ciudat  de rasucita bucla aceea de timp, facandu-l pe Andrei sa se scuture ca dupa un fior rece.

Aceeasi gara, aceleasi imagini pe care le memorase retina… Poate ca erau doua-trei chioscuri noi, o carciuma mica plina de navetistii ce isi goleau paharele de vin fiert sau tuica ieftina si puturoasa pana la venirea trenului ce urma sa ii poarte spre casa. Andrei cauta din ochi un automat pentru cafea. Pufni nervos si iritat. Singura masinarie avea atarnata de ea un anunt: ” DEFECT „. In bodega aia jegoasa nu ar fi intrat decat nevoit. Ar fi dat, insa, orice pentru o cafea. Isi calca pe inima si impinse usa incercand sa vada daca era asa groaznic precum parea din afara. Fumul gros de tigara, rasete ragusite, chistoace zacand aruncate neglijent peste tot pe dusumeaua slinoasa nu il imbiau pe barbat sa se apropie de tejghea. Isi reprima sila si ceru o cafea neagra, tare, fara zahar. Nu-si lua ochii de la femeia de dincolo de bar, urmarindu-i ca un sacal miscarile. Se ruga in gand sa aiba cesti curate. Avea. Sau asa pareau…

Era obosit, cumplit de obosit. Drumul de peste 9 ore cu trenul ii facuse oasele sa se revolte, trosnindu-i de amorteala la fiecare miscare. Tot ce avea nevoie era un pat, un dus fierbinte si somn. Mult somn. Primi cafeaua si se intoarse sa caute un loc liber. Se multumi cu barul, in picioare. Locuri nu mai erau. Isi aprinse o tigara si gusta din ceasca. Buna, surprinzator de buna. Isi ridica ochii incet, lenes si dezinteresat, simti ca cineva il priveste insistent. Vazu niste ochi tulburi privindu-l ca pe o prada. Parea sa fie una din acele femei ce isi fac veacul prin gari, agatand barbati veniti din alte orase pentru o partida de sex ieftin si prost contra unei sume modice. Bani pe care ii lasau mai bine de jumatate in carciumile cum era si asta in care se afla Andrei. O ignora pe femeia ce il fixa. ” Beata moarta…” gandi sec. Cafeaua ii punea mintea in miscare. Scoase telefonul, nu primise inca nici o veste de la amicul ce trebuia sa il ia din gara. Inca nu isi facea probleme, ar mai fi fost vreme. Femeia se straduia sa ii zambeasca. Zambetul ei era mai mult un ranjet de dupa care se citea o viata distrusa. Poate fusese o femeie frumoasa la vremea ei, insa acel zambet fortat il facu pe Andrei sa vrea sa plece cat mai curand. Il dezgusta aerul de acolo pana la limita unui inceput de voma. Bau cafeaua cat putu de repede si iesi la aer. Se hotari sa ramana in parcarea din fata garii pana sosea amicul. Intelegerea fusese ca ajunge inainte de sosirea trenului, dar ceva se parea ca se intamplase. Se uita la ceas. Trupul lui cersea odihna.

-Frumosule, hai sa te fac, vrei? auzi barbatul harsaindu-se o voce ciudata in spatele lui. Se intoarse, era femeia din bar.

-Pleaca, ma! N-am nevoie, cauta-ti pe altul.

-Hai, conasule, nu cer mult, mergem unde zici matale, ici in spate sau te duc la mine, stau colo peste linii… Hai, zau nu o sa iti para rau… Femeia se tanguia de parca ar fi jeluit un mort.

Andrei o privi cu un amestec de scarba si mila. Stia tipul asta de femei, era obisnuit sa fie tras de mana. Arata bine, era un barbat bine facut. Insa avea prejudecati. Nu se culca cu orice femeie i se oferea prin gari.

O impinse usurel cu mana sa ii dea de inteles ca e timpul sa plece. Femeia ii prinse mana si inainte ca Andrei sa si-o retraga, femeia i-o saruta. Apoi il privi lung. Ochii aceia, ochii ei implorau mai mult decat mila… Inainte sa caute in amintirile pe care se straduia sa le tina departe de el, Andrei scoase portofelul si ii intinse o bancnota de 50 lei.

-Zi mersi si lasa-ma in pace, femeie.

-Saru’mana conasule. Da’ nu ti-or fi dejeaba, hai sa ti-o sug, is cea mai buna din oras, zau… continua sa se milogeasca femeia, bauta si aproape inconstienta.

Andrei tacu si se indeparta de creatura enervanta si sacaitoare fara vorbe. Nu avea sens sa mai poarte un dialog cu ea. Suna telefonul. Amicul lui se scuza, era plecat din oras, nu avea cum sa il gazduiasca, il ruga sa nu se supere.

-Futu-i mortii ma-sii de treaba! injura barbatul si inchise telefonul furios. Acu unde dracu’ dorm eu?

Isi aminti ca era un motel aproape de gara. Intreba un sofer de taxi. Porni plin de ciuda spre locul indicat, nu avea mai mult de 200-300 de metri de parcurs. In spatele lui, ca o umbra, femeia din gara. ” Asta vrea sa o dau cu curu’ de pamant! ” gandi Andrei. La semafor o simti langa el. O privi cu ochi plini de scarba. Insa ceva il facu sa simta ca greseste. Uitase mila in gara.

– Femeie, nu te mai tine de mine, ti-am dat un ban, du-te-n lumea ta, n-am nevoie de o curva, pricepi?

– Andrei, eu sunt, Marga. M-ai uitat…

Incremeni la auzul numelui. Ii fu frica sa se intoarca. ” Nu, nu are cum sa fie Marga, isi spuse in gand. Oare de aia, ochii aia?…”

Lasa sa se faca iar culoarea rosie la semafor si se intoarse doar pe jumatate spre creatura de langa el. Incerca sa nu o mai priveasca in ochi.

– Nu stiu, ma confunzi, nu cunosc nici o Marga. Lasa-ma, iti zic.

– Andrei, tu nu ma mai stii, eu insa nu te-am putut uita…

*

-Sfarsitul primei parti-

-partea a doua aici–