Pretul libertatii -2-

– continuarea primei parti –

 

Marga… Amintirile bine zavorate izbucnira dureros in mintea lui Andrei. Sentimentul de vinovatie uitat il facu sa simta un junghi nou in mijlocul pieptului. Respiratia ii deveni suierat, ar fi vrut sa isi adune vorbele, insa din gatlej ii iesi doar un icnet lung, greu…

*

Cei trei ani scursi de cand o intalnise prima data pe Marga fusesera cei mai dificili ani din viata barbatului. Atunci era un prosper om de afaceri, un tip uns cu toate alifiile, un om de legatura intre interlopi si politicieni, un om care jongla cu o naturalete iesita din comun cu orice insemna riscul si castigul imediat. In seara in care o intalni pe Marga, tocmai incheiase o afacere fara cusur. In camera lui de hotel, partenerii lui incinsera o mini-distractie. Bauturi fine si multe, mancare, fete.

Andrei fu rugat sa accepte ca si ” atentie” din partea gazdei o femeie care sa ii stea la dispozitie toata noaptea. El, insa, se simtea prea cherchelit sa faca fata unei nopti lungi si amoroase. Un refuz ar fi insemnat jignire, astfel pretexta ca nu ii place nici una din fetele deja venite. Un telefon scurt dat de unul din tipii cu care incheiase afacerea rezolva si problema asta.

– Boierule, dorinta ta e lege, iti aduc o gagica super. E femeie coapta, fina, priceputa. Nu o sa regreti. Degeaba protesta Andrei, nu incapea discutie.

Peste o jumatate de ora aparu femeia comandata. Intr-adevar, superba. Inalta, cu forme statuare, un par frumos, lung, roscat, ochii negri si adanci, o gura senzuala… Andrei ramase blocat. Nu avea deloc aspectul unei femei de consum. Dimpotriva. Hainele de pe ea erau nepotrivite cu atitudinea ei. Parea o contesa imbracata in straie de cocota, fara ca asta sa ii stirbeasca cu ceva nobletea. Se simti cucerit pe loc.

Fusesera lasati imediat singuri. Andrei incerca sa se poarte firesc, insa aburii alcoolului nu-l lasau sa fie in elementul lui. Femeia il intimida.

– Eu sunt Andrei, tu? incerca el o minima conversatie fara sa se balbaie.

– Marga… Glasul femeii era abia soptit, parea trista sau speriata.

– Stai calma, nu-ti fac nimic rau, abia daca sunt in stare sa ma dezbrac. Fa-te comoda, eu o sa execut un dus, poate ca imi mai revin. Sa nu pleci! o ameninta el in gluma.

Cand reveni in camera, Andrei o gasi pe Marga vorbind la telefon. Tresari speriata, se scuza si incepu sa isi descheie bluza, apoi fusta.

– Hei, stai, nu te grabi, o opri barbatul. Pari sa nu fii in apele tale, daca nu vrei, nu se intampla nimic, doar ca nu-i puteam refuza pe amicii mei, ma-ntelegi…

– Nu e nici o problema, hai sa rezolvam, sa pot pleca si eu, nu as sta toata noaptea.

– Frumoaso, poti pleca si acum, eu nu fac sex cu cineva care nu ma vrea. Oricum, nu ma simt capabil sa fac mare branza.

Andrei se lungi pe pat si-i facu semn sa stea alaturi de el. Marga se executa scurt.

– Cum de o femeie ca tine face asta, eu am intalnit destule din bransa. Tu pari cumva altfel croita, ma insel?

Marga il privi mirata. Era primul barbat care purta o discutie cu ea inainte sa fie folosita. Primul care nu se napustea ca un apucat…

– Povestea mea e banala si scurta. Partenerul meu de viata e amic cu amicii tai si le-a ramas dator vandut. Iar noi doi avem un copil, un baietel bolnav, cancer… Ne costa enorm tratamentele. Femeia incepu sa planga incet. Andrei o aseza pe umarul lui si-i mangaie parul…

– Pai, nu-nteleg, si de ce faci tu asta? si ii arata patul cu un gest mirat.

– Pentru bani, pentru copil… Fiindca el a fugit cu niste bani, eu am ramas sa platesc si alta varianta nu mai aveam sa pot plati si medicii pentru fiul meu si datoria uriasa facuta de el… Salariul mi-e insuficient. Da, am si un job, sunt casier la o firma. Stiu, stiu cum suna, dar nu am avut de ales. Timpul e nemilos cu trupul fragil al puiului meu…

Marga tacu, facand loc unui oftat incarcat de resemnare si tristete.

Andrei se trezi brusc din betie. Putea fi o poveste lacrimogena inventata, dar el o simti sincera. Femeia chiar era indurerata. Invinsa…

*

Adormi repede. Coniacul in exces il daramase. Cand deschise ochii iar, simti intai durerea de cap, apoi vazu chipul unei straine care dormea pe perna de langa el. In prima secunda uitase cine era. Apoi isi aminti. Cobori incet din pat si iesi in balcon sa fumeze. O privea pe Marga prin fereastra cum dormea. Ar fi vrut sa faca ceva sa o ajute, povestea ei il miscase,  insa regula era sa nu amestece afacerile cu placerile. Intors in pat langa ea si-a dorit sa o sarute, il atragea nespus. Ii mangaie parul bogat si o privi atent. Nu i-ar fi atins nici un fir de par fara sa fie sigur ca si ea isi doreste asta. Femeia de langa el, o straina, ii trezise sentimente de care nu se stia capabil. Era mai mult decat mila.  O trezi usurel inainte de ora 6 dimineata, trebuia sa plece inapoi acasa. Avea tren in doua ore.

Marga deschise ochii buimaca, intreba cat e ceasul si se precipita sa se imbrace.

– Te rog eu, Andrei, nu le spune ca nu mi-am facut ” treaba” , sunt in stare sa nu ma plateasca si eu am nevoie de bani ca de aer saptamana asta. Ma chinui sa strang bani sa plec cu copilul in Austria, acolo i s-ar da o mica sansa.

– Marga, stai linistita, nu stie nimeni decat noi. Si daca esti de acord, lasa-mi datele tale sa incerc sa te ajut si eu cu cat o sa pot. Ma lasi sa te-ajut?

– De ce, esti un strain, nici macar placere nu ti-am putut oferi…

Femeia il privea cu ochii mari, glasul ii tremura de emotie.

– Asa e normal, trebuia sa nu cedezi si sa te vinzi, oameni cu suflet mai sunt. Nu o fac din mila, o fac pentru copil.

Marga ii scrise pe o foaie adresa si numarul de telefon, numarul de cont de la banca si i le intinse. Il privi pe Andrei ca pe un miracol. Apoi se inalta pe varfuri si il saruta indelung. Avea ochii aprinsi si obrajii rosii. In privirea ei isi facea loc timida, speranta. Barbatul se lasa sarutat ca niciodata pana atunci. O stranse langa el si ii mangaie spatele cu pasiune. Dar se opri. Trebuia sa plece. Stabilira sa vorbeasca zilele urmatoare si sa vada cum va putea sa ii trimita primii bani.

Intors acasa, Andrei primi socul vietii sale. Murise mama lui. Prins in nebunia durerii noi si a pregatirilor, a plecarii la tara, la ai sai, uita de Marga. Dupa inmormantare sotia ii puse pe masa sentinta de divort. Il parasea. Pleca peste hotare cu un alt barbat. Soc dupa soc primi. Nu se mai simtea in stare sa reactioneze.

Zilele ce au urmat l-au alinat pe Andrei doar prin betii crunte. Si somn de moarte. Se rupse de viata lui, de afaceri, de prieteni. Ii pierise pofta de a mai trai ca pana atunci. Nu-i mai pasa de nimic. Vandu apartamentul, se muta intr-o garsoniera si se scufundase intr-o stare deplorabila de letargie. In cei trei ani scursi, Andrei se schimbase total. Traia din inertie, muncea pe unde apuca, facuse datorii pentru bautura si jocuri. Albise, slabise.

Asa il regasi Marga, frumoasa femeie din acea camera de hotel.

*

Andrei o ridica pe Marga in brate, desi imaginea ei il socase si dezgustase in carciuma din gara.

– Copilul? o intreba barbatul cu vocea gatuita de frica raspunsului.

Ea incuviinta din cap tacuta. Andrei o privea ingrozit.

– S-a dus, i-a obosit trupusorul sa lupte cu boala. Se fac doi ani jumatate de cand… si-si prinse fata intre palme si hohoti incet, amintindu-si. Andrei o privea si intelegea fara vorbe ce se petrecuse. Acum intelegea si abandonul ei, isi explica si aspectul pe care il capatase.

Cumva primisera amandoi de la viata cele mai grele cumpene. Abia acum intelegea Andrei cat de slab fusese, ca nu putea, nu avea cum sa masoare nenorocirile. Fiecare s-a aparat sau izolat de viata cum a stiut, cum a simtit. Dar amandoi erau niste oameni ratati. Ar fi vrut sa se scuze pentru promisiunea de care nu s-a tinut, dar nu vedea rostul. Vinovatia il apasa de multa vreme fara sa si-o poata explica. Poate copilul acela ar fi avut o sansa daca…

Ghicindu-i gandurile, Marga isi ridica fata spre el. Ii sterse ochii cu maneca ei murdara si se chinui sa ii zambeasca.

– Mi-e foame, Andrei, du-ma undeva sa mananc si-ti povestesc tot. Umilinta din vocea ei il sfasie dur. Parca nu ii venea sa creada, amintirile , intamplarile, nenorocirile erau prea multe, prea navalisera cu huruit de car mortuar. Ii venea sa urle, insa femeia il linistea cu vocea ei stinsa, calda.

– Hai, Andrei. Nimeni nu-i vinovat, asa a fost sa fie, nu te judeca. Hai sa mancam ceva si dupa aia vedem… Hai, fii bun cu tine.

Marga il apuca de mana si il desprinse din pozitia intepenita din care nu indraznise sa se miste. Andrei o privi tot mai mirat, in mintea lui gandurile se buluceau amestecate, cautand o logica. ” De ce”-ul acela nu mai revenea obsesiv.

– Marga, te rog, nu ma mai lasa singur, ramai cu mine.

Femeia ii zambi la fel de cald:

– O sa avem grija unul de altul, o sa ne fie bine, macar un pic mai bine…

Doi oameni garboviti de viata treceau in pas usor pe trotuarul pustiu, agatati unul de mana altuia, ca doi naufragiati. Intre ei, viata indraznea sa pulseze iar.

Se simteau invinsi, dar liberi. Liberi sa se iubeasca si sa se vindece.