Sfatul ielelor

A fost odata, ca sa nu fie de doua ori. Adica acum… De fapt, de Rusalii.

Era intr-o vreme in care nu mai gaseai, nici daca trageai cu tunul, potcoave de pureci, de cai morti sau buturugi mici care sa mai rastoarne carele mari. Erau timpuri de restriste. Chiar si pentru iele. Criza, adica. Si fiind criza, bietele iele nu prea mai aveau de lucru. Contracte ioc, de luat mintile, nu prea mai aveau cui, ca mai toata lumea o luase pe ulei, dar pe ulei din ala ieftin in care mai mult fierbi decat prajesti… Si cum stateau ele, ielele, la sfat, una mai dezghetata propuse o strategie de afacere. Cum nu prea gasi intelegere, ca in orice comunitate de muieri, isi facu repede partid, adica bisericuta. Si se asigura de simpatia si adulatia celor mai supuse, mai putin inzestrate cu duhul. Insa erau si cele mai aratoase iele. Ceea ce, desigur, putea sa devina o problema pentru lidera lor… Insa nu era vreme de stat pe ganduri.

” Fetelor, trebuie sa facem ceva si o sa facem. Eu va zic, voi faceti. Nu cred ca vreti sa ne apuce Rusaliile de anul viitor pana ne-om ridica iar cifra de afaceri. Altfel, o sa faceti trotuarul, sau mai rau centura, de o sa va vina acru. Nu stiu ce au pus celelalte la cale, insa noi le-o vom lua inainte. ”

Zis si facut. Iala-sefa trimise rapid doua dintre cele mai tinere la second-hand ca sa cumpere cativa metri de panza alba, ca de borangic, slabe sperante sa mai gaseasca pe undeva. Apoi s-au pus pe croit si cusut de mana, niste tinute de lucru pentru ucenicele sale. Se machiara una pe alta, se spalara frumusel la rau si plecara spre primul sat uitat de Dumnezeu. Ce nu stiau ielele era ca satul acesta era copie fidea dupa lumea fara femei din povestile lui Radu.

In sat, pustia urla la orice colt de ulita. Saracia ranjea cu gingiile dezvelite de parodontita. De muncit de Rusalii nu muncea nimeni, si nu de teama Ielelor, cat de lene. Se uitara una la alta dezamagite… Ce sa faca, ce sa faca? Sa danseze? Erau cam flamande, nu prea le venea sa joace. Din capul satului auzira o lalaitura. Sa fie om? Sa fie moroi? Ce oare putea sa sune atat de cumplit? Era Culita, omul de curte al preotului din sat. Ingana un cantec scaldat in bautura ieftina de la birt. Cantecul lui suna cum suna manelele de jale din ziua de azi.

Si era atata of in glasul lui Culita, incat ielele se pusera si ele pe oftat. Sefa o trimise pe una din iele, cea mai mica si mai dracoasa, cu ochii cei mai verzi, la barbat sa ii stearga o palma si sa ii fure mintile. Insa mititica nu mai vazuse barbat pana la Culita. Si era si cea mai tuta dintre ele. Il privi lung pe barbat cum isi tragea mucii si se chinuia sa ramana pe mijlocul drumului. Se uita in urma la suratele ei. Se imprastiara care-incotro, pe la fantani, prin gradini, cateva pe malul izvorului, doar-doar or gasi marfa.

Mica noastra eroina il sorbea din priviri pe Culita. Era cam scurta de minte si uita imediat ce sarcini i-au fost trasate. Ea radea ca aia la piata, stiti vorba. Prinse de poalele asa-zisei rochii si incepu sa smulga cate o fasie din ea, cu ochii lipiti de pasul lui Culita:

” Ma iubeste…

Nu ma iubeste…

Ma iubeste…

Nu mai iubeste… ”

Si-odata o vede barbatul. Vorba vine, o vede… Se uita ca boul la poarta noua cum fata ce ii iesise inainte se despuia cantand. Maneaua lui Culita amuti. Printre aburii posircii ce tocmai o savarsise la carciuma, vazu cele mai frumoase picioare, cu o piele translucida si roza, sanii frumosi care saltau cu obraznicie zapacindu-l. Bietul Culita parea victima perfecta. Si cum sa nu se uite bietul prostovan la nurii aratarii din fata lui, cand palmele lui nu stiusera vreodata forma sanului de femeie si nici nadragii nu i se descheiasera prea des ca sa isi dovedeasca barbatia. Ca in batatura popii el nu prea tavalise muieri, tinut din scurt, intr-un post prelungit de habotnicia stapanului sau.

Ei, si dete Culita sa puie mana pe frumoasa aratare, cand deodata simti ca ii tiuie urechile de-i aduse Giurgiul la o azvarlitura de bat. Daca scapase de sabia lui Coidza, nu scapase de blestemul ielelor. Mai ramanea ca frumoasa, care intre timp se despuiase toata, sa ii ia sufletul si sa fuga cu el la lidera ei sa se laude cu prima prada. Cum haulea Culita de durere, naluca simti mila. Si prinse a-l mangaia pe barbat si-l trase pe marginea drumului cu capul in bratele ei si-l legana usor, cantandu-i. Scena era de o coplesitoare emotie. Era dragoste la prima vedere, sau in cazul lor, dragoste la prima palma.

Tartora ielelor se intoarse furioasa din peregrinarile ei. Nici tepenie de om, de aratare omeneasca. Nici la fantani, nici in iarba inalta, nici pe marginea drumului, nici la izvor… Risca sa-si piarda credibilitatea in fata ielelor ce incepusera deja sa bombaneasca. Se oprira toate in marginea ulitei privind scena incredibila. Surata lor se uita pierduta in ochii tulburi ai lui Culita.

Plecara infrante spre cimitir. Noaptea se depana deja pe degetele subtiri ale diminetii. Rusinea avea sa fie cumplita in fata adversarelor lor. Batjocura si rasul le vor sili sa se ascunda iar sub zdrente si sa astepte anul urmator. Partidul lor se facu praf si pulbere, totul din pricina indragostelii uneia dintre ele. Viitoarea fosta sefa a ielelor fierbea de invidie. Tuta grupului scapase si se rupse de vraja. Avea sa fie o amarata de muritoare, dar o muritoare ce-si gasise petec dupa sacul ei.

Din cimitir nu se mai auzeau scandarile de lupta si nici cantecele ametitoare. Doar un vuiet sinistru care concura cu aspectul satucului.Mormintele se deschideau sa le primeasca trupurile ofilite brusc. Soarele diminetii le indesa capatanile sub iarba moale si grasa crescuta generos in tot cimitirul.

Pe marginea drumului o nebuna si-un betiv se gangaiau si testau fericiti fenomenul nou ce ii palise. Iubirea. Asa ciunta si de neinteles… Era a lor.