Reverenta virtuala

Posted on

Se face aproape un an de cand cochetez cu blogareala, intai ca ucenic al lui Andrei, apoi de prin iunie anul trecut, pe propriul meu blogusor.

Imi place.

Dar, ceva nu se mai leaga, ceva nu mai merge, ceva scartaie al naibii de urat in urechea asta interna care ma percuteaza cand mi-e lumea mai draga. Si o sa ma opresc. Un timp. Nu m-a suparat nimeni, nu am patit nimic, dar am cam obosit sa imi ascund aici, dupa cuvinte, sufletul. Sa ii dau hrana virtuala. Stiti cum ma simt? De parca as fi insetata rau de tot, ca intr-un desert, si as tot scoate din buzunar o poza cu o fantana ca sa-mi astampar setea. Nu-i asa ca risc sa ma deshidratez fiindca am pornit in desert fara provizii, cu multa naivitate si speranta in desaga? Si sa aiurez? Ori eu vreau sa beau apa adevarata cand mi-e sete. Sau vin!

M-au placut multi pentru felul meu de a scrie, altii m-au blamat. Dar am reusit sa simt cum am atins suflete cu sensibilitatea transmisa prin cuvintele-mi. Nu am vorbe de multumire indeajuns de bune pentru voi. Daca am fi fost in secolul XIX v-as fi facut o reverenta. Suntem la distanta mare de acel secol, asa ca va fac o reverenta din suflet, specifica Soniei.

*

Acum, ca sa nu imi ” ies” din traditia deja formata de-a lungul articolelor de pe blogul meu, o sa las cateva randuri ” Zburatorului” fantomatic pentru care am scris de multe ori aici.

Mai aveam un pic si incepeam sa cred ca te pot inventa, ca poeziile sau povestile se transforma in ireale incantatii care sa te aduca cu ochii aici. Nu o data mi-am lasat imaginatia sa zburde, fara sa aiba oprelistile impuse de regulile scortoase dupa care se guverneaza lumea noastra de azi.  Nu o data mi-am imaginat ca diminetile alaturi de tine ar putea sa rasara direct din soare. La un eventual campionat de vise as fi un concurent tare greu de invins…

Cineva, un om extrem de inteligent si fascinant, imi spunea ca eu traiesc intr-o realitate naiva, a mea. Avea dreptate. Ma simt cum alunec si nu am de ce sa ma prind. Trebuie sa las visele in lumea lor. Lumea reala e cea in care diminetile nu rasar direct din soare, e lumea in care tabloul inchipuit cu tine e un fragil suport pentru povesti virtuale. Tu, zburatorule, poate ca existi, poate ca nu, insa  nu mai pot continua asa. Dorul de doi se duce in suflet, nu pe pagini de internet.

Mi-am cumparat un caiet din ala mare, gen-studentesc, si pixuri, si ma pun pe scris, pe foaie. Nu tie iti scriu, muz-himeric. Pe tine, daca te aflu in viata reala, o sa te fac poezia mea vorbitoare, povestea mea vie. Ma voi stradui sa mai sper intr-o iubire asa cum nu am avut, intr-o recunoastere de o unicitate aparte… Sa ne traim unul prin celalalt.

Bineinteles ca ma astept sa nici nu se intample. Bunica mea imi spunea multe chestii batranesti cu esenta si atat de cutremurator-adevarate. Una din ele era ca omul nu le poate avea in viata pe toate, dar mai cu seama pe alea de le doreste mai abitir. Si sa nu fie zi in care sa nu multumesc cerului pentru ce imi aduce zilnic bucurii. Mici, dar reale. Sa fiu recunoscatoare. O vreme mi-am spus ca merit mai mult, ca nu e drept sa duc cu mine lucruri de trait si simtit in doi, ca povara apasa si ca e tot mai grea. Si-am strans suferinte aiurea…

Si te-am dorit.

Cu ardoarea cu care mi-as fi dorit o cana de apa rece in locul fotografiei cu fantana. Dar muzul meu e doar o Fata Morgana.

Zburatorule, esti liber sa tulburi imaginatia oricui altcuiva, dar nu mie. Am nevoie sa simt. Trebuie sa scap de senzatia asta de amaraciune ce tinde sa devina permanenta. Vreau sa port in pasii mei nerabdarea clipei ce urmeaza a fi jertfita trairii.  Si o sa astept sa mi te intampli. Si sa te beau. Dar visele trebuie sa se incheie aici.

*

Va las cu bine pe toti,

Sonia-Irina

20 responses »

  1. Eu cred că a dat o molimă! Altfel nu îmi pot explica! Și tu, și Varaton, și SomeOne! :))

    Apreciază

    Răspunde
  2. Sa ne dai un semn si noua al reintoarcerii tale (virtuale-asemenea reverentei)!

    Apreciază

    Răspunde
  3. Toţi trecem prin astfel de momente. Mulţi au revenit, alţii nu. Dreptul fiecăruia să face ce vrea cu viaţa lui. Şi mie îmi lipsesc de multe ori prietenii din viaţa reală care sunt peste mări şi ţări. Şi supravieţuiesc. Mă bucur cu atît mai mult cînd îi revăd în carne şi oase.

    Aşa că dragă Irina, eu aştept să revii. Pup sufletul tău frumos.

    Apreciază

    Răspunde
  4. Pai ai scris (ca de obicei) tare frumos. Din cand in cand avem nevoie de o pauza. Orice lucru nou imbatraneste cu timpul. Orice rutina oboseste. Sunt convinsa insa ca pauza va fi de bun augur. Si te vei intoarce.Macar din cand in cand. Pasiunea nu moare.

    Apreciază

    Răspunde
  5. Te înţeleg foarte bine. Eu fac pauze destul de lungi, pentru că nu simt deloc să trăiesc permanent în virtual, ci doar sporadic, atunci când vreau să împart cu cineva un gând, o bucurie, o mirare, o frumuseţe, o stare mai specială ce mă cuprinde, bună sau mai puţin…De aceea înclin să cred că vei reveni la un moment dat, pe acelaşi principiu! Iar noi te vom aştepta 😉
    Cu drag, la bună revedere!

    Apreciază

    Răspunde
  6. Pai asta e si scopul blogului… sa spui ce vrei, ce simti, ce crezi. Cand vrei, cand simti, cand crezi. Eu, pe zburator l-am eliberat „nu din inima, ci din viata mea de zi cu zi” pe 31 dec. Simbolic, sub forma unei rezolutii. Sa stii ca noi te asteptam :*

    Apreciază

    Răspunde
  7. Eu scriu pe telefon. Ceva note scurte cam prostesti. Nu le public niciodata pentru ca uit si periodic le sterg. De doua ori am incercat sa scriu pe niste coli A4. Prima seara intrun pub. A doua zi n-am reusit sa inteleg cine mi-a mazgalit pe verso hartiile de la munca. Eram pilit si scrisul era indescifrabil in stare de trezie. A doua oara am inceput sa scriu in restaurant inainte sa mi se aduca pizza. In cateva minute a pornit o forfota ciuda care s-a concretizat intr-o sefa de sala extrem de politicoasa si extrem de piftioasa care m-a intrebat la ce OPC meu sau ziar scriu…

    Apreciază

    Răspunde
    • OPC-istule! :))
      Pe mine m-a surprins placut starea care am incercat-o scriind iar in caiet. Deocamdata am doar cateva timide, firave incercari de poezii, cateva schite pentru niste eventuale povestiri. Insa acum preocuparea principala e pregatirea pentru examene a pustilor mei, unul da bacu’ , celalalt se pregateste sa intre la liceu. Deci matematica, istoria, limba romana si geografia sunt cele ce imi retin la maxim atentia.
      Nu as vrea sa mai scriu pe blog orice nebunie imi trece mie prin cap. Pauza chiar imi prinde bine.

      Apreciază

      Răspunde
  8. Eu mă bucur că pauza n-a fost prea mare.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: