Ape de dor- partea a doua-

Posted on

Nu intelegea de ce nu disparea nici dupa atatia ani fascinatia pe care o capatase fata de aceasta fiinta.

Isi aminti ca nu spusese nimanui de escapadele sale in preajma acelei case. Era, intr-un fel, fericita sa aiba un secret doar al ei. Nu putea sa uite ziua in care uriasul o descoperise. In vreme ce ea spiona printre ochiurile de gard salbaticite, batranul se intorcea dinspre camp. O vazu cum se straduia sa isi fereasca trupul firav de maracinis, cum isi zgaia gatul inalt ca sa priveasca dincolo. O atinse usor pe un umar, spunandu-i cu un glas domol:

– Fetito, ce ai pierdut la mine in ograda?

Ilona incremeni in prima secunda, dar apoi se intoarse brusc zgariindu-si tampla si obrazul in spinii salcamului. Slobozi, drept raspuns, un tipat scurt ca de pescarus si lesina de spaima.

Cand se dezmetici, se vazu intr-o incapere straina, o camera cu peretii inalti ca ai conacelor. Isi roti privirea neindraznind sa se miste. Parca facuse un salt in timp, in alt secol. Narile ii detectara un parfum placut, nou pentru ea. In cadrul usii aparu uriasul. Tinea in palmele sale mari o ceasca de ceai, pe o farfurioara. Ii zambi vazand-o crispata si speriata.

– Te-ai speriat si te-ai ranit, te-am oblojit un pic, atat cat m-am priceput. Ilona isi atinse obrazul si simti bandajul. Il privi iarasi pe ciudatul om ce avea o voce atat de calma si blanda, in contradictie cu statura lui de Goliath.

– Hai, bea ceaiul asta, iti vei reveni. Ochii lui mari, negri, adanci se pierdeau pe sub niste sprancene groase. Barba parea neingrijita de ani, insa era de vina doar parul lui usor ondulat, lasat sa creasca in nestire. Semana mai curand cu un calugar decat cu un zmeu. Ilona ii hiperbolizase infatisarea datorita staturii si misterului creat si de povestile satului.  Lua cu manutele ei mici si albe farfurioara din mainile lui. Cu grija si teama sa nu il atinga, inca ii inspira o teama neinteleasa…

Mana aceea mare, odata ce ii intinse ceaiul, o mangaie pe crestet, bland. De sub mustatile dese, Ilona ghici un inceput de zambet. O lasa singura in incapere, banuind ca inca o intimida prezenta sa. Isi bau cuminte ceaiul, apoi se ridica de pe canapeaua ce ii parea o barca uriasa si cauta iesirea. Il gasi pe batran pe prag, pe acelasi scaunas unde il vazuse zile la rand, in panda ei. O privi calm si ii spuse:

– Du-te fara grija, cainele e legat. Sa vii intr-o zi sa iti fac portretul, cand vrei tu. Ii arata cu o miscare a barbiei unde e poarta.

– Du-te, bunicul te-o fi cautand deja…

Ilona balbai un ” va multumesc” in timp ce se indeparta de casa, apoi fugi cat o tinura picioarele spre sat.

Intamplarea ii facu pe cei doi, batran si copila, cei mai ciudati prieteni. Ilona veni pentru portretul care necesita mai multe vizite. O atragea enorm atmosfera acelei case, dar mai ales culorile amestecate de pe paleta batranului. Invata de la el cum sa prepare ceaiul, o adevarata arta, un adevarat ritual. Ilona venea, de regula, dimineata dupa ce plecau bunicii cu treburi pe camp. Gonea cu nerabdare pana la casa prietenului ei, Enea. Prima oara cand auzise cum il cheama, crezu ca e numele de familie… Dar batranul ii povesti ca a capatat numele din pricina somnolentei din pruncie. Dormea, manca si crestea… Si ca o ironie a sortii, in a doua parte a vietii sale, suferea de insomnie. Nu isi vorbeau mult, insa Enea se inviorase de cand prezenta fetei ii colora zilele si ii lumina picturile, pana atunci terne, ciudate, fara forme umane pentru semenii sai. Picta cat avea lumina buna, cum o zarea pe Ilona intrand pe poarta, i se luminau privirile si ii spunea doar;

– Vezi ca ar fi timpul sa ne bem ceaiul… Sa ai grija, sa nu te frigi.

Veni ziua cand Enea ii promise ca ii va arata tabloul facut ei.  Fata se grabi emotionata si imbujorata spre locul devenit deja de basm pentru ea. La cativa metri de poarta se opri mirata, apoi tot mai nedumerita. Din curtea batranului iesira doi oameni care carau o targa, caznindu-se sa mearga cat mai drept. Pe targa parea sa fie un trup greu. Ilona il recunoscu pe Enea. Parea inconstient. Fata isi puse mana la gura incercand sa nu tipe.  Il urcara in dubita cu cruce rosie si plecara cu sirena vuind. Ilonei ii paru ca e prima data cand aude sunetul mortii.

Nu stiu nimeni sa ii spuna ce i s-a intamplat prietenului ei. La sfarsitul vacantei pleca de tot de la tara, cu o teama nemarturisita in suflet. Viata o impinse departe de povestea cu uriasul ei prieten.

– va urma-

P.S. A treia parte va fi si ultima a acestei povesti…

5 responses »

  1. Abia o aștept, Irina.

    Apreciază

    Răspunde
  2. Deci picta portrete si sponsoriza SMURD…

    Apreciază

    Răspunde
    • Picturile lui sunt mai mult ideograme, greu de inteles si de patruns. Aparitia Ilonei i-a umanizat mult lucrarile. In curand, partea a treia va termina de subliniat si aceasta relatie atipica. Multam ca ai trecut…

      Apreciază

      Răspunde
  3. O scriu cat imi e calda in suflet… Daca se raceste, capata alta… patina si nu vreau asta.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: