Si-au dorit prea mult. Prea intens, prea curand… Prea totul.
Si li s-au topit aripile inainte sa si le intinda pentru zbor.
Prea multa nebunie si prea putin echilibru. Prea mult instinct si prea putina cumpatare. Si-au ars totul intr-o zvacnire ce a sfidat tocmai masura cu care se masoara toate facutele de pe acest pamant. Dar in arderea lor au atins acea splendoare dupa care cei mai multi raman sa tanjeasca o existenta si ceva.
Pamantul si viata i-a condamnat la prabusirea in gol, inainte ca ei sa se poata desprinde unul de langa altul. Astfel incat au reusit sa se priveasca, impliniti, pentru ultima data. Si in privirea aceea geamana au inteles ca nu se putea altfel. Nu ei, nu altadata, nu altundeva.
Mesteacanul zacea rastignit ca o creatura demna de legenda. Trunchiul acela, altadata drept, zacea sfartecat in doua. Trasnit.
Ploaia deja spala nepasatoare urmele locului unde cele doua pasari au fost lovite de fulgerul neindurator. Cele doua turturele cazusera la picioarele frante ale copacului. Dupa doar cateva clipe de regasire…
Nu departe, un batran al satului isi facea cruce, martor fara voie la grozavia naturii. Se indrepta infricosat spre sat, mormaind vorbe fara inteles. Nevasta lui il dojeni pentru nesabuinta de a iesi pe furtuna, insa batranul nu isi putea inchide urechile sufletului ranite de tipatul acela de moarte. A durat cat o bataie de aripa.
Credea ca nimic nu-l mai poate speria la anii lui. Dar isi simtise spaima copilareasca cuibarindu-se in trupul lui imputinat de ani.
Natura isi urma cursul. Ploaia si tunetele se stinsera intimidate de soarele ce iesi maiestuos dintre nori. Doar batranului ii mai ploua pe gandurile ce-i jeleau jertfa la care fusese martor.
*
se cer(n)e o nouă orânduială!
să ne dorim cât ne trebuie! să ne trebuiască cât să ne dorim! 🙂
ApreciazăApreciază
Se cer(n)e, desigur…
De ne-ar fi dorintele supusi, iar noi regii si reginele lor, ar trebui sa ne ajunga. Insa dorintele devin pasari nesabuite, uneori, si sfarsesc trist.
Multumesc de trecere, Almanahe.
ApreciazăApreciază
Inspiratie pluviala si la tine, se pare! 🙂
ApreciazăApreciază
E mai bine asa: Aici si acum, total, fara retineri, decat candva… niciodata.
ApreciazăApreciază
Ai inteles perfect esenta. Clipa, prietene…
ApreciazăApreciază
Viata te ajuta sa le intelegi pe toate. Trebuie doar sa stii sa asculti. Te-am pupat! 🙂
ApreciazăApreciază
Mi-s urechile palniate spre ascultare. Te pup si eu! 🙂
ApreciazăApreciază
ploaia asta…se pare că ne-a inspirat….pe amândoi.
ApreciazăApreciază
Intr-adevar… De ce nu ma mai mira? 🙂
ApreciazăApreciază
„plouă, plouă, iarba-nspică, /dorul badii rău mă strică…”
ApreciazăApreciază
Nici ca se puteau mai potrivite vorbe…
ApreciazăApreciază
Asa am simtit, cand am citit!
ApreciazăApreciază
Si ma bucur ca ai simtit asa…
ApreciazăApreciază
E vremea ploilor care purifică, a fulgerelor care ard!
ApreciazăApreciază
Si cine are aripi sa le intinda si sa zboare, chiar si cu teama de a fi fulgerat…
ApreciazăApreciază
Da, asa e!
ApreciazăApreciază
Parca mi-am pierdut saculetul cu vorbe! Multumesc! E cel mai simplu si mai sincer!
ApreciazăApreciază
Intotdeauna…
ApreciazăApreciază
Si uite asa au disparut turturelele din tara. Fara gluma, au fost inlocuite de gugustiuci. 😛
ApreciazăApreciază
Pai sa stii! 😛
Ai dreptate, in ultimii ani, cel putin, aud mai des dimineata glasul gugustiucilor, decat cel al turturelelor.
ApreciazăApreciază
Eu nu glumeam. cauta pe net sa vezi ca turturelele au soarta dropiilor in Romania.
ApreciazăApreciază
De unde stiai? Asta faceam.
Chiar pe wikipedia eram cand ai scris raspunsul! Mama, cata intuitie ai.
ApreciazăApreciază
mmm… bine nu-i! dar pana la urma ce-i binele?! poate doar inlauntrul in care ne simtitm confortabil…
ApreciazăApreciază
Nu-i bine, Mosu.
Cat despre binele dinlauntru, dupa ce-l aflam, tot nu ne multumeste si vrem altul, mereu altul. Poate asa s-au nascut si povestile. Ca sa ne arate cat de putin e nevoie sa ne fie bine. Chiar si cand povestea-i trista…
ApreciazăApreciază
Asta faci tu in wikent Irino?! Cauti turturele pe wiky cand ar trebui sa umbli in parc dupa gugustiuci?
ApreciazăApreciază
Nu mai umblu dupe gugustiuci. Ca m-a gasit un randunel care ma ajuta sa adunam paie sa punem de-un cuib. :”> ( se vroia un emoticon d-ala rusinosu” :P)
ApreciazăApreciază
Adica roseai din cauza cuvantului „paie”? 😛
ApreciazăApreciază
Zau ca nu stiu de ce roseam… chiar nu stiu… :)))
ApreciazăApreciază
ha haha
ApreciazăApreciază
Nu radea de omu’ nacajit, mai… Nacajit sau ros! 😛
ApreciazăApreciază
frumos frumos si iar frumos !
ApreciazăApreciază
Ma bucur sa iti fi placut, Adelina.
ApreciazăApreciază