One night stand

Posted on

Cuceritoare senzatia de lasitate.

Se lasa cotropit de ea pe de-a-ntregul, ca de o bautura fina, dulceaga, dar inselatoare. Isi muia sufletul in amagitoarele impresii pe care lasitatea i le impunea. Stia ca teama era cea care il abandonase in bratele de caracatita ale negarii. Dar refuza cu incapatanare sa lase urma de ratiune sau de simtire intreaga sa iasa la suprafata firii sale.

” La dracu’ ! La urma-urmei, ce mare scofala! Inca una pe lista…” isi spunea privind-o cum pleaca, banuind ca ascundea lacrimi pe care le varsa acum, indepartandu-se.

” One night stand, asta a fost” isi facu el curaj astfel sa isi intoarca privirea si sa caute un taxi.

*

O uita. Cel putin, pentru o buna bucata de vreme. Sau isi impunea sa o uite, tocmai ca acea privire a ei sa nu il mai rascoleasca din adancuri si sa il faca sa vrea sa tasneasca in afara lui. Dar involuntar sau nu, cauta sa afle cate ceva despre ea. Nu o stia mai nimeni, era practic o straina. Asta il enerva putin, fara sa ramana prea mult pe ganduri. Isi aminti ca undeva ii notase numarul de telefon. Ajuns acasa, isi rascoli nervos toate agendele, toate notitele, toate ziarele pe care inca nu le aruncase. Avea doar adresa ei de mail. Se aseza la birou decis sa ii lase cateva randuri. Isi reciti randurile: ” Da, suna destul de sec si dezinteresat”. Urase dintotdeauna acel ” ce mai faci”, totusi il folosise cu o puerilitate de care nu se stia capabil.

Send…

Astepta, evitand sa constientizeze infrigurarea cu care pandea un raspuns. Isi facu un ness, fuma tigara de la tigara, timp de vreo cateva ceasuri. Nimic. Mail-ul de raspuns intarzia. Era convins ca ea, dincolo de bariera internetului, tremura de bucurie citindu-i randurile.

Nici pana tarziu in noapte fata nu-i dadu un raspuns. Si nici zilele urmatoare. I se adancira cearcanele. Era agitat, dormea prost, fuma mult, manca putin, vorbea singur.

” Ce mama naibii? Am capiat? Dupa o pizda? Duca-se! ” hotari suparat mai mult pe nervozitatea lui decat pe absenta raspunsului ei.

Iesi cu bicicleta si se opri la capatul orasului istovit de pedalat in forta. Se aseza pe marginea drumului si isi aminti.

Il cucerisera ochii ei, blandetea aceea amestecata cu promisiuni nespuse. Apoi in camera de hotel il uimise cu intuitia ei, in timp ce el se pregatea sa aiba de-a face cu o timida absoluta.

Felul cum il iubise, patima nedisimulata, totala, gemetele ei inumane, ochii aprinsi de pasiune, il facura sa creada ca e de fapt o experta in ale sexului. Inca icnea amintindu-si buzele ei fierbinti pe tot trupul lui. Ii muscase sanii sperand sa o poata domina, fiind usor speriat ca ea facea deja ce dorea cu dansul. Insa ea ii impingea sanii cu si mai multa dorinta spre gura lui flamanda.

” Gura ei, la naiba… O rodie zemoasa, sau mai degraba ” roua cerului”. Isi duse instinctiv mana intre picioare, simtindu-si erectia de nestavilit.

Se urca inapoi pe bicicleta, tot mai inciudat pe patanie. ” O caut, o gasesc si o sa i-o trag inca o data, apoi ma potolesc” isi promise el. Cautarile au incetat curand. Se simtea tot mai penibil umbland dupa o naluca.

*

Se scursera peste doua luni. Cluburile si viata de noapte alaturi de amicii sai cei mai tari il indepartasera de la obsesia ce risca sa il imbolnaveasca. Insa in acea seara se simtea complet vulnerabil. Nici o alta femeie nu i se mai daruise ca ea. Devenise aproape salbatic cu oricare din cele cu care iesea, incercand sa obtina acelasi dozaj de nebunie trait cu acea fata. Fara succes.

Pleca ametit din club. Acasa porni calculatorul din obisnuinta si gasi un mail. Il deschise fara sa se astepte la ce avea sa citeasca.

” Iarta-ma ca nu ti-am raspuns atata vreme. Dar am fost plecata din tara pentru o operatie destul de complicata. Inca nu stiu daca au reusit sa ma faca bine. Se pare ca pot pleca oricand ” dincolo”. Asta e. De aceea nici nu te-am mai cautat. Iti multumesc ca te-ai gandit la mine, desi eram sigura ca tot ce s-a petrecut in acea noapte intre noi a fost totul si gata. Saptamana viitoare plec iar pentru alte analize. Nu stiu daca e bine sa ne mai vedem vreodata , insa trebuie sa stii ca esti un barbat minunat. Iti multumesc ca m-ai lasat sa te iubesc asa, atat cat am putut „fura” de la timpul acesta hain.

Daca as vrea sa vin la tine in seara asta, m-ai primi? Daca vrei, astept sa imi trimiti adresa, apoi chem un taxi si vin.

O. „

Tanarul ramase descumpanit secunde bune. Apoi trezit brusc din semi-betia in care se gasea ii scrise inapoi un mail cu adresa lui. Dupa nici o jumatate de ora fata il suna la interfon.

Noaptea ce urma nu le fu niciunuia indeajuns de lunga. Evitara sa vorbeasca despre boala ei, despre destin, despre moarte. S-au iubit cald, pe indelete, simtindu-si fiintele contopite intr-un singur tremur.

Au hotarat sa nu se mai caute niciodata. Si-au daruit unul altuia ce nimeni altii nu mai aveau cum sa o faca. Un strop dintr-o eternitate. Dimineata ea a plecat, fara ca el sa stie daca pleca doar din lumea asta. Ii ceruse sa nu ii pese. Nici nu ii mai pasa. O avea in el mai vie decat fusese ea vreodata.

Ochii ei aprinsi de daruire absoluta aveau sa ramana ai lui pentru totdeauna.

*

NOTA:

Povestea aceasta este adevarata. Din pacate barbatul care mi-a povestit-o nu a mai dat nici un semn de viata si i-am respectat dreptul la tacere. Am fost buni prieteni virtuali o vreme. L-am gasit astfel, in plin dor si tumult. Si-a descarcat inima de povara povestindu-mi.

Sper sa fii bine, drag prieten. Daca vei citi vreodata aceste randuri, vei sti ca mi-am indeplinit partea mea de promisiune. Tie iti ramane doar sa ai in continuare grija de tine, asa cum mi-ai promis.

Sonia

Un răspuns »

  1. n-ai cum să fii bine după o poveste ca asta!
    dar, cârpim, punem plasturi, altceva ce?
    …e pasul înainte, păsul rămâne pe inimă, (l)atente înaintări ori exersarea întru nesimţire, întru amorţire mai bine zis.

    Apreciază

    Răspunde
    • Exact. Intru amortire mai degraba decat nesimtire, pentru ca mie imi era foarte limpede suferinta si dragostea acestui om pentru naluca lui. Nu as reusi sa scriu niciodata si sa transmit emotiile pe care mi le-a transmis el mie cand mi-a povestit. E acea iubire ce ramane unicat.

      Apreciază

      Răspunde
      • Ai stiut sa transmiti bine mesajul. E o poveste pe care o intalnim adesea intre noi. Ma bucur ca ne-ai povestit si noua. Stii cum sunt fetele…Sa ai o saptamana buna.Pupici!

        Apreciază

        Răspunde
        • Sincer, mi-a fost putin teama sa nu stric din intensitatea ei reala. Am ezitat ceva vreme sa o scriu. E ca si cum as intra in sufletul cuiva neinvitata.

          Apreciază

          Răspunde
        • Chiar ma gandeam, Irina, cum reusesti tu sa surprinzi si sa transmititi asa de bine trairile personajelor tale. Sunt autentice, credibile. Eu nu reusesc sa termin basmul.

          Apreciază

          Răspunde
          • … Pentru ca basmele se bucura de infinitate, La Fee. Nu se grabesc niciunde, au o vesnicie la dispozitie. Cat despre faptul ca reusesc sa surprind trairile acestor personaje ale mele, e simplu, oarecum. Ma transpun in sentimentele lor, cumva devin parte din zbuciumul lor. Sufar sau ma bucur cu ele. Si plec de la premisa ca povestile au viata lor in care intru numai daca sufletul meu e pregatit sa le traiasca, fie si in anticipatie.

            Apreciază

            Răspunde
  2. E frumos si autentic. Tu i-ai dat acea nota de credibil. Ay, n-am infinitatea la dispozitie! Trebuie sa termin de scris intr-o luna, doua!

    Apreciază

    Răspunde
  3. A agatat pe bicicleta? Oh, beton. La asta nu m-am gandit niciodata. Sa ma duc la un club fitos si sa parchez la intrare pe unde intra toate fitoasele si fandositele. Pacat ca nu mai am bicicleta.
    One night stand…….one night stand…..a se fredona One night stand in loc de One more night

    Apreciază

    Răspunde
    • He-he-He! Am priceput ca vrei sa te iei de ” caii ” de la bicicleta mea literara! Nu a agatat pe bicicleta, doar a reflectat la intamplarea aceea.
      Dar poti incerca, de ce nu? Poate nu te alegi cu o fitoasa sau cu o fandosita.
      Phill Collins e un preferat vechi al meu, iti foarte multumesc pentru melodia lasata.

      Apreciază

      Răspunde
  4. Frumos…Povestirea ajunge la „noi” tocmai pentru că ceva din interior rezonează cu ea… Sînt rare ocaziile cînd ne dăruim în totalitate…poate trece o viaţă de om şi să nu „atingem” asta. Fiecare ar trebui să-şi dea seama ce îl reţine să se dăruiască în acest mod…ea a ajuns la asta pentru că era pe moarte. Trebuie să fim pe patul de moarte pentru a ne putea dărui cu adevărat? Ce mecanism s-a activat în cazul ei de a reuşit să se dăruiască astfel? Ce anume din interiorul nostru a tresărit atunci cînd citeam? Întrebări întrebătoare…

    Apreciază

    Răspunde
    • Din ce stiu, ea se daruise la fel de intens si prima data cand s-au intalnit, pentru acel ” one night stand”, fara sa stie ca era chiar asa bolnava. Ea se indragostise de prima data, el a realizat dupa un timp ca ii lega ceva mai puternic decat o simpla atractie fizica. De aceea am pomenit de lasitatea lui, fiindca el asa s-a simtit. Prea las sa recunoasca un lucru atat de firesc: iubirea. Se temea de conventionalisme, de stereotipuri, de judecata grupului de amici. Cand a realizat ce ii lega de fapt, limita umana si-a spus cuvantul si si-a cerut jertfa. Dar asta nu a stirbit cu nimic intensitatea clipelor impartasite.
      Ca sa putem intelege daruirea aceasta, ar trebui sa avem imensul curaj de a ne cunoaste pe noi insine, si sa depasim teama aceea care ne opreste sa fim naturali. Sunt convinsa ca stii despre ce vorbesc.
      Raspunsuri raspunzatoare, nu stiu pe cat de multumitoare…
      Ma bucur ca te-ai oprit pentru poveste si ai lasat cateva cuvinte pentru ea. Multumesc, Munteanule.

      Apreciază

      Răspunde
      • Teamă nu prea îmi mai este, egoul mi-a fost călcat în picioare şi e cam varză, dar totuşi ceva mă reţine să mă dăruiesc aşa cum vreau. Chiar dacă aş şti ce tot nu aş spune, fiecare trebuie să înţeleagă singur.
        Celor care vor gîndi că m-am lăsat călcat în picioare le spun aşa: ceea ce mi-a fost rănit este eul, paiaţa, omul de carton. Esenţa nu poate fi atinsă de nimic afară de dragostea necondiţionată. Ce este omul de carton? Ce este fals, balastul, povestea noastră, amintirile, bucuriile şi suferinţele noastre, egoul, orgoliul, etc.

        Apreciază

        Răspunde
        • Asa e, fiecare trebuie sa inteleaga singur ceea ce il determina sau il opreste din ce simte sau vrea sa faca. Iar esenta de care spui ne e si leac, si mangaiere, si raspuns, si inceput, si motor pentru cele mai multe din actiunile noastre. Daca nu am fi raniti, nu am zari in noi zvacnirea care ne ” obliga” sa cautam dragostea ce ne justifica aparitia noastra ca fiinte.

          Apreciază

          Răspunde
    • Irina, imi place noul tau interlocutor, Munteanul! Are dreptate. Fiecare stim in sine noastra care sunt oprelistile. Cati avem puterea de a recunoaste!

      Apreciază

      Răspunde
      • Da, si mie mi-a placut ce a spus.
        Eu ma bucur in egala masura si de cei ce sunt mai vechi cititori, dar si de cei noi. E adevaratul meu castig.
        Cat despre puterea de a recunoste vine exact din autocunoastere, acceptare si intelepciune. Toate vin la timpul lor.

        Apreciază

        Răspunde
  5. Cruda realitatea asta care e mai tare ca orice fictiune. Dar superb transpusa de tine, Irina.
    Multumim si noi ca ai intrat in firul ei si ni l-ai impletit si noua!

    Apreciază

    Răspunde
  6. Na că io n-am avut niciodată așa final la un one night stand! Și nu, nu o spuneam cu regret 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  7. deci…. fără cuvinte…. viaţa bate filmul!!! şi exprimarea!!!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu