Povestea unui sacou nou

Posted on

Nu si-ar fi inchipuit ca totul o sa inceapa cu o despartire.
De fapt nici nu era o despartire, era mai mult o alegere, a ei. Asta il si agasa cumplit. Era miscarea ei. Independenta de el.
O privea mirat cum ii spunea acele cuvinte care pareau picuri de ploaie domoala. Ochii nu-i plangeau, o facea vocea ei tot mai stinsa. Cum adica: ” Nu mai are sens” ? Cum vine asta: ” Nu mai pot” ?
Ce nu mai poate? Sa ma iubeasca? Sa inteleaga ca doar ea nu imi e de ajuns? Daca nu intelege, mai bine ca vrea sa plece…
Plecase deja si lui inca ii ploua cu intrebari la care nu mai avea cine sa ii raspunda.
” Duca-se! ” isi spuse inciudat si nelamurit. ” E plina lumea de femei si eu sunt liber sa aleg! Auzi colo, s-o las sa plece! Cine-o tine cu forta? ”
La urma-urmei, ce pierdea? Nu era nici asa de frumoasa, nici prea isteata, era poate doar mai blanda si mai dragastoasa. ” Prea mamoasa” hotari el.
Zilele ce urmara ii desenau o voluptuoasa stare de eliberare. Parea ca redescopera gustul vinului baut fara ea. Il bau totusi, sec, cum ii placea ei. El ii punea mereu apa minerala si o dojonea glumet ca o sa se imbete inainte lui. Fuma cu pofta. Isi aminti cum fuma ea, cu privirea ratacita de parca pleca de langa el cu fiecare fum, cu capul rasturnat pe spate, cu zambetul ei mereu usor-trist.
Se enerva. Si injura scurt, cu foc. Ii lipsea, dar refuza sa si-o recunoasca.
Intr-o zi trebui sa isi cumpere un sacou nou, mai lejer, de vara. Nu-i placea sa colinde magazine, parea ca nimic nu ii e pe plac. Gandul ii fugi iar la rabdarea ei, la zambetul ei cald, la privirea care cauta aprobare in privirea lui. I-ar fi ales un sacou potrivit. Ii stia gusturile. Vanzatoarea de la stand ii sugera cateva, insa nu se putea hotari. Starea de nervozitate se accentua la fiecare fleac pe care trebuia sa il faca SINGUR.
Spre seara isi suna un amic si-l invita sa bea un pahar la o terasa, undeva. Nu reusi sa fie o prezenta agreabila, asa incat amicul se scuza dupa doua pahare si il lasa singur la masa.
Se gandi toata noaptea la femeia ce ii adusese si preaplin si gol, deodata. Unde gresise? Unde fortase? Cum a ranit-o? Ce vorba aruncata a lovit atat de crunt incat ea sa simta ca ” nu mai are sens” ?
O cauta a doua zi, incercanat si abatut. Nu mai avea fir de liniste. O ruga sa il lase sa o vada cateva minute. Cele cateva secunde scurse pana la raspunsul ei ii parura ceasuri. Da-ul veni firesc si cuminte. Bun. Bland. Intelegator.
O astepta cu nerabdare a doua zi, ajungand cu mai bine de 30 de minute mai devreme de ora stabilita. Ii urmari miscarile in timp ce cobora scarile. Trupul asta, departe de a avea miscari lascive sau provocatoare, avea o senzualitate pe care abia acum parea sa o vada. Ii stia fiecare particica a pielii sale moi si catifelate, insa acum, usor instrainata, o regasea fascinanta.
Era limpede ca ii fusese dor de el, ii zari ochii. Usor umezi, zambitori, tristi. Ii intinse timida o mana. El i-o privi uimit, cum odihnea asezata in palma lui mare si fierbinte. Mana aceea ii daruise necontenit atata mangaiere. Obrajii ei se colorasera nitelus cam tare de emotie. Inima lui vazu asta si prinse curajul ce ii lipsise pana atunci:
” Te rog, mai intalneste-te cu mine o singura data, ca si cum nu ne-am cunoaste, de parca ar fi prima noastra intalnire. Primeste-ma cu ochi noi in viata ta pret de o singura intalnire. Gandeste-te, deja ai avantajul de a ma sti cu tot ce inseamna ” rau ” in mine. Lasa-ma sa iti arat si partea mea buna. Daca nu vei simti nimic si vei fi tot dezamagita, abia atunci o sa accept sa ma abandonezi…”
Ea-i puse mana mica pe gura, silindu-l sa taca. Si-l privi atenta, serioasa, speriata.
” Maine, la 5, in acelasi loc, ca prima data. Voi purta o bluza galbena cu flori. Ca sa ma recunosti…  ” Si se indeparta, nu inainte sa ii lase un zambet timid.
A doua zi, la ora 5, pe o banca, stateau doi tineri. Mainile pareau a le fi legate unele de altele intr-o nesatioasa imbratisare de gesturi. Ochii isi spuneau nerostitele bucurii ale regasirii.
Eu am trecut pe langa ei tocmai cand ea ii spunea lui:
” Hai, trebuie sa iti iau un sacou nou, asta e cam grosut. Si poate gasim si o camasa frumoasa, sau un tricou, ce zici?”
El o aproba din priviri, o lua de talie si se indreptara spre iesirea parcului.

Restul… e poveste. Povestea oricui.

2 responses »

  1. Gesturile tandre par sa devina o rutina suparatoare, apoi tanjim tocmai dupa acele gesturi mici.

    Apreciază

    Răspunde
    • Cata vreme gesturile nu sunt cerute, ci daruite din pura dragoste, risca sa fie confundate cu un soi de datorie. E suficient sa intelegem ca primim neconditionat. Si sa ne bucuram de ele. Lipsa lor brusca poate conduce la frustare si panica.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: