Fragilitatea versului-nevers

Mi-e sete de buzele tale, de sarutul tau in care ma ancorezi ca pe un naufragiat.
Ma speriasem copilareste ca nu mai sunt in stare sa scriu nici macar doua strofe dintr-o poezie, lucru ce imi era atat de facil inainte sa ne gasim. Scriam poezii cu o usurinta fantastica. Azi am inteles de ce…
Pentru ca traiesc aceasta poezie, cu toata fiinta mea, o poezie atat de autentica , atat de frageda, atat de perfecta, incat nu gasesc versuri suficient de bune sa o scriu pe foaie sau aici, pe blog.

E multa efuziune si exaltare in felul in care inima mea a urat ” bun venit” aparitiei tale. Poate un pic prea multa. Daca as indrazni sa iti cer vreodata ceva, ar fi doar nitica ingaduinta fata de firea-mi.
Ar trebui sa nu fiu cinstita, mai intai cu mine, apoi cu tine, sa nu recunosc un lucru atat de simplu: imi placi. Ca Om. Nu te pot separa in doua, ca entitate spirituala si barbat. Te-am privit si mi-am dorit sa te cunosc asa cum esti tu, un om frumos, un barbat atent, sensibil, cald, iubitor, grijuliu, bland. Vorbele si zambetul tau, chiar si acel zambet usor trist, iti descriu partial si firea ta.
De aceea, atat cat am reusit sa te deslusesc, ma incanti. Atat de mult, incat aceasta parte pe care mi-ai dezvaluit-o o voi iubi mereu la tine, fiindca e de o raritate cuceritoare pentru mine.
Iubirea asta frumoasa dintre noi s-a ivit neceruta, negandita, neasteptata. Si s-a pomenit ca are ” bratele” pline de incercari. Ce nu stie inca viata, si poate nici macar noi doi nu stim, e ca iubirea asta a noastra, inca frageda si neconturata, are atata putere si atata tarie, incat rabdarea ce ii este pusa la incercare e palida in comparatie cu forta ei. Fragilitatea ei e aparenta.
Ma sperie si pe mine atata rotunjime, atata potrivire si duiosie.
M-ai redesenat mai femeie decat am stiut ca pot fi, iar culmea e ca abia acum simt ca, tot ce am strans atata vreme ca si trairi netraite, abia acum le pot darui fara limita. Vreau sa pot avea de la viata sansa de a te cunoaste asa cum iti doresti tu, sa te pot rasplati clipa de clipa pentru minunea ce esti…
Sa fiu eu aceea?
Afla-vom dimpreuna. Ca intrebarea iti e geamana  cu a mea si isi ridica sprancenele a mirare copilareasca: sa fie ochii acestia, barbatul acesta, mangaierile acestea, zambetul acesta , sa fie toate cele ce le-am cautat in toate zarile pana sa le aflu la tine?
Vom invata sa ne iubim si altfel decat o facem acum, cand distanta si dorul nu ne va mai frige simturile firesti, vom invata unul prin altul sa ne fim indeajunsi. Nu cred altfel, nu stiu face altfel. Vreau sa iti fiu, vreau sa imi fii. Oricat de greu ni se va parea cateodata, cata vreme ne-am impletit sufletul unul prin celalalt, greul va fi dovedit. Cred asta, simt asta. Ochilor mei le lipseste scalda privirilor tale. Imbaiaza-ma in iubirea ta si spala-ma de praful vremii ce s-a lipit de mine in neostoita-mi asteptare. Stiam ca ai sa vii, ca existi, ca ma cauti. Trebuia doar sa intind mainile spre tine sa iti primesc imbratisarea.

Omul meu drag, coplesitoare sunt sentimentele ce ma modeleaza clipa dupa clipa, de parca mi-ar fi sufletul gatit de o mare si infinita sarbatoare. Si temeri, si intrebari, si nedumeriri, si ametitoare senzatii de anticipata voluptate… Ochii mi se inchid, complici caprui ai dorintelor mele arzatoare, aducandu-mi asa, complicitatea albastra a privirii tale de care ma rog sa ma bucur cat mai multe zile ale vietii mele. Imi cabrez dureros trupul, in amintirea palmelor tale primitoare, a frangerii dulci in clipa in care te simt atat de al meu… Icnesc ca o fiara de dorul contopirii si al nebuniei dulci in care ma stii purta.
Zambetul meu se izbeste tamp de privelisti ce nu mi te arata, fortandu-ma sa te caut in orice pare sa mi te aduca aproape. Te gasesc cel mai usor in muzica, in pasari colibri ce-si tanguie scrisorile lor de bun ramas….
Te iubesc fara seaman.
De ce?
Simplu.
Pentru ca.
Salas al nebuniei mele cele mai logice din cate am trait vreodata, sarut pragul in care m-ai primit cu bratele deschise: inima ta.