Adevaruri simple

Il recunoscu dupa parfumul pe care si-l amintea atat de bine. Si statura lui impunatoare. O trecu un fior adanc amintindu-si cum ii dezmierda ceafa puternica si bronzata. Si cum intorcea spre ea o fata zambitoare, un chip de barbat atat de curat construit, atat de masculin.

Pentru o secunda, sau chiar mai putin, si-au intersectat privirile. S-au recunoscut, dar nu au lasat sa se vada asta in afara lor. Ioana ar fi vrut sa desluseasca macar o umbra a unui zambet cu care aproape se obisnuise odinioara. Insa Dan nu schitase nici cel mai mic gest. Doar ochii lui negri pareau sa se fi luminat vreme de acea felie de secunda cat a privit-o.

Isi cauta sotul din priviri. Il vazu in capatul holului, rezemat de balustrada scarii. Flirta, ca de obicei, cu toate femeile singure. Acum tinta era sora gazdei, o blonduta uscativa, dar volubila si cu un ras zgomotos. O privi intelegatoare, trecusera prea multi ani de cand barbatul ei nu se mai ferea sa joace o palida copie a unui Don Juan de cartier in fata ei. Stia ca e ca un copil care face o fixatie pentru o anumita jucarie. Stia ca ii lipseste o anumita capacitate de a comunica la nivelul pe care il asteptase din partea lui prea multi ani; la un moment dat intelesese ca nu ii mai poate forta limitele la nesfarsit. Acceptase ca se intorcea la ea, invariabil spasit,  dupa fiecare aventura. Discutasera, divortul nu ar fi rezolvat mare lucru, cel putin nu in favoarea copiilor.

Il cauta iar din priviri pe barbatul care reusea sa o tulbure dupa atatia ani. Cel care reusise sa o faca sa se simta mai femeie intr-un timp atat de scurt,  decat fusese in toti anii de mariaj. Cele aproape trei luni de alunecare aventuroasa o incarcasera cu tot ce ii lipsise mereu: incredere in sine, vitalitate, ii reaminti ca orice ar fi, oriunde ar fi, cochetaria discreta nu avea ce sa ii strice, feminitatea ei devenise mai evidenta.
…Barbatul care nu ceruse nimic. Care nu o cucerise ieftin… In bratele caruia s-a aruncat fara sa treaca prin desuetul dans de cuvinte amagitoare care preced de regula aventurile.

O dorise. Brut. Simplu. Inca de cand o vazuse prima data. Dar nu schitase nici cel mai mic gest. Vreme de doi ani nu ii spusese nimic. Prima lor intrevedere avu loc la Ioana acasa, cand ajunse la barbatul ei sa rezolve o chestiune cu masinile. Erau cunostinte. Cand l-a invitat in casa, sotul nu stia ca avea sa ii aduca un strain tocmai cand ea il alapta pe cel mic.

Scena la care asista Dan era de o duiosie uriasa. Ea, luminoasa, intr-o rochita comoda de casa, descheiata pana la jumatate, cu un san scos in afara, isi hranea pruncul. Venirea lui ii imbujora, jenati, pe amandoi. Prezenta de spirit a sotului ei lipsea complet. Ba mai mult, chiar nu vedea ce facuse asa grav incat ea sa il admonesteze usurel de fata cu musafirul nepoftit. Care musafir, dupa clipa de fastaceala si naucire, s-a scuzat si a disparut. Nici macar nu facusera cunostinta. Nici nu ar fi avut cum.

Dupa vreo doi ani viata ii aduse fata in fata. Ea il uitase intre timp. El nu. O dorea la fel ca in acea prima secunda. Dar seriozitatea lui il tinu la distanta. In seara in care s-au revazut, se adunasera sa sarbatoreasca un amic comun. Ioana era buna prietena cu sotia acestuia. Si petrecu o vreme la bucatarie ajutandu-si amica sa serveasca musafirii. Dan intra dupa ea in bucatarie. O saluta cu o voce adanca si grava. Ea tresari si il privi cum se apropie de ea. Instinctiv intinse mana sa il salute, sa se prezinte.

Insa manuta ei mica se trezi captiva unei atingeri care o facu sa se cutremure. Il privi timida, inghitind in sec. Simtea un val de emotii pe care nu le mai traise pana atunci. Atat de intense incat i se paru ca i se infunda urechile si nu mai aude decat bataile propriei inimi. El ii ridica mana in dreptul fetei si i-o intoarse sarutandu-i incheietura cu niste buze fierbinti si senzuale. Se zapaci complet. El simti asta.

– Te vreau. Oricand, oriunde. Dar tu hotarasti asta.

– Eeeuuu… da, nu stiu ce sa zic, vezi ca deja ma balbai… Nici nu stiu daca e ceva de hotarat. Abia ne stim…

– Nu vreau o aventura cu tine, dar te doresc. Macar o data sa fii a mea. E cinstit si normal sa iti spun exact ce simt. Nu cred ca era necesar setul de minciuni care, probabil, ti-a fost servit macar o data in viata.
Te vei gandi?

Femeia rasufla usurata. La cat de puternic simtise la randul ei dorinta se speriase ca vroia sa o aiba atunci si acolo, la distanta de nici doi metri de o camera plina de oameni. Si de sotul ei… Stia, simtea, ca l-ar fi vrut fara rezerve, dar cum sa fi recunoscut asta? Ca ar fi o nebunie, dar parea acea nebunie la care nici nu visase, dar pe care trebuia sa fie nebuna sa o refuze. Asa ii dicta fiecare celula vie din trupul ei. Era ca o torta ce astepta sa fie aprinsa pe dinauntru.

– O sa ma… dar nu acum, nu pot sa ma gandesc la nimic acum.

– Stiu, iarta-ma, te-am tulburat. Te las sa iti revii. Inainte sa plec o sa ies pe terasa. O sa fiu singur. Te-astept sa imi raspunzi. E ok orice ai hotari, dar am vrut sa stii ce simt si gandesc.

Ii atinse umarul privind-o la fel de adanc. Orice atingere a lui o electrocuta, parca. Il privi cu o timiditate pe care nu si-o recunostea. Efectul se datora felului direct in care se apropiase de ea. Si vorbele simple.

Iesi din bucatarie fara sa mai spuna nimic.

Toata seara fu distrata si cazuta pe ganduri. Argumente pro si contra ii vuiau in minte. Era de-ajuns sa il vada si sa se faca nevazute cele contra. Zambea ca un copil speriat. Nu recunostea, dar se simtea extrem de excitata inca de cand buzele lui ii atinsera incheietura mainii. Icni incet. Suferea sincer.

Il vazu disparand pe terasa, cu tigara aprinsa. O privi intrebator. Se uita dupa sot, zacea pe o canapea sorbind din ochi doi genunchi si vorbele posesoarei lor. Se strecura dupa Dan incercand sa afisez un aer degajat. El ii aprinse tigara si astepta cuminte.

– Dan, mi-e teama.

– Stiu. Nu iti va mai fi dupa ce te vei decide. Fii sincera cu tine. Trebuie doar sa vrei, sau nu. E simplu. Daca nu mi-as face griji pentru tine, te-as avea aici, fara nici o rezerva. Eu stiu. De cand te-am vazut prima oara. Alaptai. Stii…

Ioana ofta greu. Ii ardeau ochii si implora cu ei. Vroia sa stie, sa nu aiba nevoie sa ia o decizie, sa fie slaba, sa nu faca iarasi nimic-nimic. Sa renunte… Dar mirosul lui deja intim cu al ei ii cerea sa fie acolo, nu sa fuga. Narile i se inchideau si i se deschideau cu patima necontrolata. Il adulmeca, l-ar fi imbratisat ca o naufragiata, l-ar fi sarutat pana sa simta ca sufocarea e cea mai mica din probleme…

– Spune ce vrei tu, Ioana. Nu ce vreau eu sa aud.

Ioana gatuita de emotie comise prima nebunie uriasa a sa, ca femeie.

Ii lua mana stanga si i-o conduse incet pana pe pantecul ei, peste rochie. Il privea si tacea. El la fel de serios ii respecta regulile noului joc deschis de ea. Mana lui fu condusa sub faldurile usoare ale rochiei si o strecura in locul unde era cel mai clar raspuns al ei.

Ochii aprinsi si obrajii rosii ai Ioanei il priveau pe Dan vinovata.

– Fa-ma a ta.

Restul a devenit in timp detaliu. Prima lor intalnire a fost atat de calda, atat de senina, de parca ar fi facut dragoste dintotdeauna cu acel barbat. O stia fara sa o stie. O dezmierdase cum nu isi imagina ca poate sa o faca un barbat. Pleca din bratele lui ravasita si innebunita. Mustea de dorinta la nici 5 minute dupa ce se desparteau. Devenea febrila si neastamparata, distrata, in ziua care era planuit sa se vada.

Se iubeau fara sa alcatuiasca din vorbe promisiuni sau lanturi pentru viitor.
Trei luni au trecut cat prima felie de secunda traita in doi. Apoi a urmat ruptura. La fel de simpla si fireasca precum fusese si apropierea lor. El pleca. Ea ramase.

Dupa ani, se regasesc la fel ca atunci. Doar in privirea Ioanei era ceva nou. Acel foc mistuitor ii dadea o aura noua, de femeie increzatoare, seducatoare, linistita, maturizata.

Dan se apropie de ea si o saruta prieteneste, cald, pe un obraz.

– Ioana… Anii iti fac complimente, e randul meu sa ma simt intimidat. Esti frumoasa.

– Mi-a fost dor o singura data de tine, Dan. La o secunda dupa plecarea ta. Tot atat pare sa fi trecut de atunci.

– Nu ai mai avea cum sa imi daruiesti ce mi-ai dat atunci, in prima noapte. Ti-am luat tot. Si recunosc, sunt egoist, nu vreau sa iti dau nimic inapoi. Iar tu de la mine nu ai avea nimic nou. Mi-ar fi placut sa te iubesc, sa ma indragostesc. Ramai oricum, cea mai atipica femeie din viata mea, cea mai dulce si cea mai darnica. Te-as rapi tie, daca as pretinde ca te vreau pentru totdeauna.

Ioana il privea si intelese ce a vrut sa ii spuna de fapt. Stia ca a avut parte de cel mai frumos adevar trait la intensitate. Ca atinsese o culme pe care nu stia cat de mult o merita.

Dan ii ridica barbia si o facu sa il priveasca in ochi. Ii lua buzele in captivitatea fierbinte a gurii sale si o saruta fara sa ii pese cate perechi de alti ochi se uita contrariati la ei doi. Ioana ii petrecu bratele pe dupa gat si ii mangaie duioasa ceafa.

Dintr-un colt, cu degetele albite pe nelipsitul pahar, sotul ei o privi pe femeia pe care uitase de ani buni sa o mai priveasca ca pe o femeie. Si se simti mic.

In mijlocul tuturor un simplu sarut devenise vedeta serii. Pentru protagonisti, era cel mai sincer ramas bun. Fara vorbe.