O, nu acum!
Nu e cel mai bine sa se intample acum. Abia am poposit din tinutul negurilor. Mi-a fost drumul greu, cu carari frante cand nu ma asteptam. Si se intuneca drumeagul la mijloc de parca ar fi curs smoala draceasca de peste tot.
Dar am razbit in lumina si m-am oprit pe o piatra sa imi regasesc rasufletul temator. Inca imi bate inima copilareste, sub teama negandita de intunericimea zilelor. Noptile, nu! Ele sunt prielnice temerilor mele fiindca am luna prietena calda si nedezmintita. E de-ajuns sa clipeasca o data, sfielnica si lenesa, si umple totul de atata lumina cat ii trebuie inimii sa nu bajbaie.
Am regasit cararea cand ma asteptam mai putin, asa rupta cum era, i-am recunoscut batatorirea de pasi pierduti cu atata vreme inaintea peregrinarilor mele. Si unde crezi ca am regasit-o?
Sub Tei.
Da, acel Tei. Din Iasi, din Copou. De ce nu m-oi fi dus eu mai devreme? De ce am intarziat? De ce am uitat?
Nu mi-a mai ajuns fata sa imi pictez tot zambetul si lumina ce m-a invaluit, asa incat am inceput sa radiez de jur-imprejur facand umeri sa se ridice a mirare sau ochi sa isi faca popas de-o clipa pe incantarea mea. Mi-e bucuria tainica si umilinta pioasa.
Dar nu acum! Te rog…
Nu ma indragosti acum de tine! M-as fastaci si ma tem ca m-as comporta atat de pueril… Mai lasa-ma sa cresc. Nu-s pregatita sa car dupa mine iar un dor mai mare decat mi-s toate amintirile nascute din doruri. Abia ce am iesit in lumina… Lasa-ma asa, neindragostita.
Nu acum, inca stau pe piatra si imi astept rasufletul ratacit in desisul padurii. Va ajunge el candva.
Te rog…
dordedoi 
Pingback: O şosetă bleu şi una verde | Iubesc Viaţa
chiar nu vrei acum, Irina? 🙂
ApreciazăApreciază
Macar imi doresc sa nu…
Nu acum.
ApreciazăApreciază
Scrieți tare frumos !
ApreciazăApreciază
Multam mult de tot, copil frumos. Acum eram la tine pe blog, ocazie cu care vreau sa iti urez sa ai un an bun si plin de satisfactii. Am si eu o fata care e stundenta in anul I, la geologie.
ApreciazăApreciază
Uh, mulțumesc din suflet! La fel și dvs și mult succes fetiței în noua etapă a vieții sale.
ApreciazăApreciază
Vad ca n-ai avansat cu povestirea aia BDSM. Si ma bazam pe tine. O sa scriu peste ceva timp legat de asta, dedicatie pentru tine. Sa-mi adunci aminte.
ApreciazăApreciază
Eu am vorbit foarte serios cand am spus ca nu pot. Si e limpede ca abia mai scriu cate ceva. Daca vei dori sa imi faci o dedicatie nu cred ca ai nevoie de aprobarea mea. Blogul si ce scriem pe el presupune libertate de exprimare, inainte de orice.
Nu iti voi aduce aminte, stiu ca nu uiti. Cu scuzele de rigoare iti reamintesc doar asta: nu am promis nimic. Regret dezamagirea ce ti-am produs.
ApreciazăApreciază
Te revansezi tu cumva.
ApreciazăApreciază
Ah, cum iti mai place sa inciti si sa provoci!
Poate ma voi revansa, dar revansa mea nu va avea iz bdsm-ist.
Pe scurt, daca nu ma identific cu personajul sau cu trairile sale, acel personaj nu exista, deci nema poveste. Iar cum inspiratia mea se da cu sania la unul din cei doi Poli, se pare ca ma voi revansa greu de tot.
ApreciazăApreciază
Irinaaaaa, iti confisc renii! Treci acasa! Cling!
ApreciazăApreciază
Pingback: Caus de dorinta « dordedoi