In felul meu

Posted on

M-am legat. In fata vietii mele de pana astazi si in fata celei de acum. Sa nu ma mai stradui sa fac pe plac nimanui doar ca sa fiu agreata sau placuta. Sau „inghitita”. M-am legat, daca e nevoie, sa deranjez chiar. Sa pun intre superficialitate si deschidere o usa a carei cheie o voi topi si o voi face moneda cu care sa pot plati cand va fi sa trec punti de netrecut.

Si sa nu mai caut drumurile ce altadata mi-au calauzit pasii cu indicatoare scrise sau gandite de altii pentru mine.  Nu e un act de curaj, e un act de lasitate. Sunt lasa deoarece am lasat sa treaca prea mult timp, desi stiam cata insingurare aduce insotirea alaturi de fantasme. Fiindca aleg sa nu mai caut sa imi fie moale si bine. Fiindca aleg sa devin putin egoista. Aleg sa fiu eu cu mine si ecuatia sa  fie una cu nici o necunoscuta.

Mi-am incaltat talpile intotdeauna in incaltari comode si calduroase, cand de fapt cel mai bine simti drumul descult. Nu am facut decat sa ma invart intr-un cerc imens, doar sa nu ma abat de la traiectoria prestabilita. Asa ca m-am descaltat de ceva vreme de prejudecati, de preconcepte, de false pudori, de zorzoanele pe care femeile si le pun sa distraga atentia de la ceea ce sunt. Mi-am luat de cateva ori bune portia de pumn in plex ( la figurat, bineinteles) sau am simtit acea raceala a celor ce dispretuiau felul meu de a simti si transmite, raceala ca o plesnitura de dos de palma.

Vorbesc in scris despre pasiunea daruirii, despre dansul in doi, despre comunicare extrasenzoriala, despre chimia trupurilor, fara ca toate acestea sa fie parte din experientele mele de viata. Vorbesc despre betia gusturilor sexuale fara sa gasesc ceva trivial sau desuet in asta. Vorbesc despre ceea ce ar trebui sa simta o femeie langa un barbat. Mi s-a spus ca uneori simt sau ma apropii de gandirea tipic masculina. M-a amuzat, fiindca rar s-a intamplat sa intalnesc un barbat care sa vorbeasca deschis despre ce si cum simte. Deci nu stiu cum s-a facut asocierea. Stiu ca incerc sa ii inteleg in mai mare masura decat incerc sa inteleg femeile. Nu stiu sa va spun de ce.

Imi pun in trairile personajelor dorintele mele nerostite, ma proiectez in poveste ca sa le dau viata. Nu le vreau inerte, chiar daca unele povesti suna pueril sau usor atipic.

Nu ma puteam opri sa nu imi pese de ce cred cei din jur. Astfel am trait pentru perceptia lor.

Mi-am dorit sa ma stiu iubita macar in masura unui bob de grau dintr-un lan in care eu mi-am insamantat dragostea de viata. Macar un bob. Nu s-a intamplat, iar cand s-a intamplat cumva, a venit din directii in care nu aveam cum sa ma indrept. Barbatii altor iubiri…

Unii dintre voi ma cititi si acum, fara sa spuneti nimic, insa va simt prezenta. Fiindca va doriti acel ” ceva” care face diferenta. Mi-ati umplut virtual multe clipe de singuratate si de neliniste si mi-ati alinat mintea infierbantata cu vorbe ce ar putea tine loc de mangaiere pana la sfarsitul lumii. Am fost intrebata de ce nu fac compromisuri. Fiindca eu nu-mi apartin mie. Fiindca niste clipe traite si arse vulcanic nu sunt masura felului in care eu simt. As face ce vrea celalalt.

Nu m-am pretins a fi mai speciala decat oricine altcineva. Sunt eu. Linistita, modesta, calda, tandra, visatoare, incapatanata, schimbatoare, speriata, trista, vesela. Stari pe care oricine le are.

Astfel m-am legat in fata inimii mele, nu a creierului, sa ma descalt si sa ma asez pe cararea aceea subtire si firava a adevarului si a acceptarii de sine. Si sa imi intaresc credinta si religia mea de capatai: dragostea de viata.

*

13 responses »

  1. Am citit cu nesat, mai apoi pe indelete. Nu exista cuvant ori virgula, ori punct…in postarea ta in care sa nu fi simtit magnitudinea trairii, a sentimentelor din spatele randurilor, a determinarii, a hotararii. La finalul postarii am zambit, recunoscandu-te 🙂

    Asa sa fii mereu. In dragoste de viata.
    Te imbratisez si ma bucur ca am descoperit acest loc… ori ca m-a descoperit el pe mine – asa cum sunt si eu.

    Apreciază

    Răspunde
  2. Am admirat mereu, mai ales, curajul cu care scrii…

    Apreciază

    Răspunde
  3. Necontenit mă uimește puterea ce stă în om. Cum știe el să poarte poveri și totuși să zboare… cum știe s-alerge râzând sau agale să pășească plângând în tăcere. Avem fragilitatea unei flori și semeția unui munte… și totuși suntem oameni obișnuiți. Mi-e drag să spun că sunt un om obișnuit care trăiesc, iubesc, privesc…
    Te salut cu drag, Irina.
    Descalță-te și zboară. pe placul inimii trăiește să simți din plin că viața e doar una și pe nimeni nu așteaptă!

    Apreciază

    Răspunde
    • Daniela, bine ai revenit. Ma bucur ca am inteles, cumva la timp, toate astea. Ma fericeste sa ma stiu citita de oameni obisnuiti care traiesc, iubesc, privesc. Si sa le pot trimite, macar virtual, toata recunostinta si dragostea mea de viata.

      Apreciază

      Răspunde
  4. Mi-au placut aceste destainuiri. Chiar daca fac commenturi mai putine in ultimul timp, sunt un cititor constant al tau! Numai bine, Irina draga, sanatate si multa iubire in sufletul tau! Te imbratisez cu mult drag, Eugen

    Apreciază

    Răspunde
  5. „Stiu ca incerc sa ii inteleg in mai mare masura decat incerc sa inteleg femeile. Nu stiu sa va spun de ce.” – nu stiu daca ai vazut Star trek si daca ii stii pe vulcanieni, care isi puneau degetele pe fetele celolralti si reuseau sa faca un schimb de amintiri, senzatii etc. ei, uite exat asa as face cu unii barbati pe care ii cunosc. as vrea atat de mult sa simt cum gandesc incat devine dureros sa fiu in prezenta lor, uneori. si nu ma intereseaza ce gandesc despre mine, nu e o chestie marunta, ci as vrea sa simt senzatia, felul in care exact acele specimene privesc lumea.
    oau, trebuie sa copiez comentariul si sa incropesc o postare. 😉

    Apreciază

    Răspunde
    • O sa astept sa vad ce scrii. Si da, am inteles ce ai spus si chiar am trait senzatii similare cu cele descrise de tine. Ce ma bucura e dorinta de cunoastere ce nu sufera minimalizare, oricate lucruri mi-ar fi dat sa le traiesc si sa le experimentez. Iar cunoasterea celor de langa noi nu are ce sa ne faca rau, dimpotriva, e parte din autocunoastere si bucuria de a trai.
      Si nu e de neglijat ca apropierea nu se produce decat dupa ce se trec astfel de praguri.

      Apreciază

      Răspunde
  6. Pingback: Moment de toamna « Jurnal de Belgia

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: