Stropi de roua (7)

Posted on

-Stropi de roua (6) aici

*

Vorbele femeii care il cautase pe Mihai la telefon ii frigeau gandurile ordonate pe care credea ca le avea, pana atunci. Si ii picurau jar prin vene, facand-o pe Cristina sa simta ca inima i s-a mutat undeva in gat si o impiedeca sa respire la fiecare pulsatie. Povestea venise pe neasteptate, desi semnalele ca ceva nu e tocmai bine, existau. Tulburarea vadita a barbatului, inca din seara lor la restaurant, purtarea inexplicabil de haotica de dupa aceea o anuntau fara vorbe ca micul ei sentiment de echilibru din cuplu e zdruncinat… Al ei. Isi repeta in minte inca o data acest gand. ” Dar echilibrul lui, unde o fi? ” se intreba tot mai infiorata Cristina. Era limpede ca un barbat de varsta lui, un barbat trecut prin viata, cu niste relatii consumate anterior celei cu ea, nu putea sa nu aiba amintiri sau legaturi puternice cu anumite segmente din trecut. In mare ii stia viata, insa inima nu i-a simtit-o asa de vie niciodata in cei trei ani de cand erau impreuna.

Avea nevoie de adevar ca sa stie daca lupta e dreapta, sau e fortata sa lupte cu niste fantasme, cu niste amintiri. Nu era pregatita sa il lase pe Mihai sa iasa din viata ei fara o bruma de adevar impartasita. Daca in tot acest timp a iubit o alta femeie si ea nu a fost decat o alta, va intelege si se va da la o parte. Dar trebuia sa stie de la el. Viata Cristinei fusese una blanda mereu. Norocoasa de a se fi nascut intr-o familie de oameni deosebiti, mama invatatoare, tatal arhitect, ea-unicul copil, a avut tot ce isi putea dori. Cuminte, silitoare fara a fi si stralucita, si-a terminat studiile si tata i-a gasit o slujba decenta la o firma cu reputatie pe masura studiilor ei. Acum avea casuta ei, viata ei, barbatul ei… Sau asa credea. Nu a fost omul nevoit sa lupte cu indarjire pentru nimic deoarece a avut de la viata doar lucruri si intamplari fericite.

Parintii au mormait putin cand au sesizat ca barbatul ales de Cristina e cu ceva ani mai mare decat ea, insa au privit-o si au vazut fericirea rotunda din ochii puiului lor. Si-au oftat incuviintand tacit  relatia lor.

Acum viata a scos sabia ascutita pe ambele parti. Pregatita sa taie. Iar ea nu a stiut sa pregateasca vreun scut inainte. Se simtea slaba si se temea cumplit: de confruntare, de refuz, de infrangere, de umilinta, de durere. S-a imbracat si a iesit. S-a oprit cu inima la fel de agitata in fata spitalului indicat la telefon. Sectia de oncologie ii dadea fiori doar citind denumirea. Oameni cu destine prescrise zaceau dincolo de usile absurd de albe si tacute… Pre-morminte. Lacasuri de dureri purtate demn sau cu disperare. Lupta pentru ziua de maine era reala si dura aici. Isi stranse pardesiul pe langa trup infiorata. La receptie fu rugata sa astepte pe hol, femeia cautata de ea avea alti vizitatori si nu puteau intra prea multi deodata. Se aseza pe scaun framanatadu-si mainile micute, speriata ca ii fugise din ea toata indarjirea pe care o avuse dimineata. Dintr-un salon iesi sprijinita de bratul unei asistente o fetisoara de vreo 14-15 ani, palida si incercanata. Abia pasea, privind-o pe Cristina cu ochi obositi de boala. Ii zambi cu dificultate, dar era un zambet sincer. Ochii Cristinei se umplura de lacrimi de mila. Limitarea umana era in elementul ei acolo.

Se ridica de pe scaun, nemaiavand astampar. Se plimba incet pe holul lung si tacut. Ochii ii intorcea mereu spre salonul unde trebuia sa intre. La un moment dat usa s-a intredeschis putin. S-a oprit din plimbare si si-a tinut o clipa si respiratia. Avea tendinta sa se ascunda dupa stalpul de pe mijlocul holului. Nu iesi nimeni. Se apropie de usa cu precautie. Privi inauntru cu grija sa nu faca zgomot. Deasupra unui pat era aplecat un barbat inalt. O saruta pe frunte pe cea care zacea intinsa. Soaptele dintre ei nu ajungeau si la ea. Stia ca e Mihai acel barbat. Fugi inspre etajul superior sa se ascunda. Nu putea da ochii cu el, nu acum. Pe casa scarilor se opri hohotind. Astepta cateva minute bune si reveni ceva mai curajoasa.
” Fie ce o fi!” isi spuse imbarbatandu-se fara prea multa tarie.

Intra incetisor si se uita tot mai mirata la faptura din rezerva. Parea ca doarme. Se aseza pe un colt de scaun, evitand sa faca zgomot. Nu isi putea lua ochii de la femeia bolnava. Parea de portelan chipul ei. O cuta adanca de durere i se desenase pe mijlocul fruntii. Deschise ochii si o privi pe Cristina. Incerca sa-i zambeasca, dar ce reusi semana mai mult cu un rictus, cu un zambet schimonosit. Parea sa fie cutremurata de dureri violente.

– Ai venit. Ar trebui sa ma pot bucura de orice vizita, insa venirea ta e prea importanta ca sa ma gandesc doar la bucuria mea. E timpul sa incetez a mai fi egoista si sa ma gandesc si la ceilalti.

– Nu, doamna, nu vorbiti asa. Si daca nu va simtiti bine, eu pot pleca si vin cand sunteti mai bine.

– Mai bine? Ha! La mine mai bine nu e decat cand sunt aproape drogata de medicamente. Si-atunci numai coerenta nu sunt. Cand am dureri, sunt si lucida. Deci, ramai. Trebuie sa vorbim.

-Da… desigur, spuse Cristina soptit, asezandu-se iar cuminte pe scaun, ca o scolarita.

-Spuneam de egoism. Dar sa ne cunoastem asa cum trebuie mai intai. Eu sunt Malina.

– Cristina. Imi… dar tacu inainte sa pronunte cuvantul fals ” placere”.

– Cristina, ce tanara si frumoasa esti! spuse Madi privind-o pe fata timida de pe scaun. Mihai are gusturi deosebite. Dar, sa revin. Boala, draga mea, te face de la o zi la alta mai rautacios, mai meschin, mai egoist decat iti poti imagina ca ai putea fi. Eu nu ma recunosc aproape deloc. Si, cu toate astea, sunt inconjurata doar de iubire si atentie. Eu doar cer, pretind, cersesc, implor, urlu. Mama ma suporta cel mai bine, dar i-am secat si ei puterile. Cand am realizat ca as putea sa ma duc, ca s-ar putea intampla oricand, am simtit cum ma cuprinde nebunia dictata de panica. Acea panica ridicata din disperarea cu care se agata muribundul de ultimul fir de viata. Ai vazut vreodata privirea unui om care e pe punctul sa se stinga?

-Nu, in afara bunicilor nu am pierdut pe nimeni. Si nu am vazut pe nimeni murind…

-Ei, nu e deloc impacare si senin pe chipul lor. E clipa de maxima constientizare. Acolo se aduna tot: spaima, bucurie, revelatie, zbucium, lupta… Se agata cu ultimul gand de viata, ca de un colac de salvare. Daca ar avea glas, ochii ar scoate cel mai infricosator urlet atunci. Dar nu… Ei ne sunt doar martori tacuti ai trecerii noastre… Eu am vrut sa am totul inainte sa plec. Si Mihai a insemnat pentru mine TOT. Degeaba am castigat bani cat nu as cheltuit toata viata, imi lipsea dragostea. Am cautat-o oriunde, nu am aflat-o nicaieri. Ma lega un legamant facut cu el inca de acum multi ani. Ne-am apartinut unul altuia. Sau asa am crezut. Sunt prea obosita sa iti povestesc tot, iti va spune el, daca va dori ce a fost intre noi. Am crezut ca mi se cuvine, ca e al meu si acum. Am venit hotarata sa mi-l iau inapoi. M-am interesat unde e, m-am bucurat nespus sa aflu ca nu e insurat, nu-mi pasa ca e cu cineva. Asta pana v-am vazut la restaurant impreuna. Si nu pe el: pe tine te-am vazut. Privirea ta. Atunci am stiut ca nu mai e al meu. Ochii tai aveau luciri pe care nu le vezi decat in roua diminetilor. Radiai sub ochii lui. Indragostita, asa te-am simtit. Nici nu puteai fi altfel langa un barbat ca el.

– Mi-a povestit azi noapte ceva el despre voi. Malina, el deja pare sa fi ales. Pe tine… Vrea sa fie cu tine pana la capat, eu nu ma pot opune, si chiar de as face-o…

– Nu, draga mea. Nu el a ales, amintirile lui au ales. I-am manipulat mintea si m-am jucat cu sufletul lui, in egoismul meu smintit de a-l recastiga. L-am atatat si l-am facut sa turbeze de dorul acelor clipe din copilarie. Acela a ales. Eu pe barbatul de azi, Mihai al tau, nu-l mai cunosc. Nu as face decat sa stric trei vieti, in loc de una. Eu as muri fericita, dar l-as ucide si pe el si o bucata din tine. Intelegi? Mama mi-a spus sa fac ceva bun daca tot nu am ascultat-o si mi-am neglijat tratamentul, sanatatea si sansa de a mai trai niste ani. Boala m-a facut o mica bestie, Cristina. Am chinuit-o pe mama fara mila. De 4 ani de cand am primit diagnosticul m-am transformat treptat intr-un demon rapace. Acum eram la un pas sa fac asta si cu Mihai. De cand te-am vazut, am avut o revelatie. Nu e Mihai firul de viata de care trebuie sa ma agat cu disperare, nu. E viata mea cea de care trebuie sa ma agat. Imi sunt datoare cu un adevar macar.

Cristina incepuse sa planga incetisor, impresionata de forta femeii de dincolo de boala chinuitoare. O admira si o detesta in acelasi timp. In spatele ei, usa se deschise. Era Mihai. Le privea uimit pe amandoua. Ascultase langa intrare ultimele cuvinte schimbate de cele doua iubiri ale sale. Era ravasit.

Madi ii zambi dureros de drept. Ochii i se inflacarasera.

– Mihai… vino. Stai.

– Tu, aici. Stiai?

– Da, ea m-a chemat.

– Inteleg. Nu trebuia sa afli asa, nu te-am meritat nici o clipa, tu mi-ai dat ce aveai mai curat in sufletul tau si eu am tradat, Cristina.

– Mihai, il intrerupse Malina. Nu vorbi prostii. Fata asta chiar te iubeste. Uita-te bine in ochisorii ei. Eu am iubit acel baiat caruia i-am muscat buza pentru indrazneala intaiului sarut. Noi avem deja totul cu amintirea asta. Ea traieste in asteptarea fericirii, neindraznind sa o traiasca fara tine. De aceea ti-am inapoiat inelul, sa te eliberez de promisiunea copilareasca de atunci, pe care doar eu nu am uitat-o. Eu iti mai pot darui doar moartea mea, ea iti poate da viata ei. Eu sunt trecutul, ea e prezentul. Daca te stiu iubit si fericit, eu nu mai vreau nimic. Hai, acum lasati-ma sa dorm, deja e prea mult pentru mine, am obosit. Cristina se scuza si iesi murmurand un ” la revedere”, rusinata. Mihai mai ramasese o clipa singur cu Madi.

– Asculta-ma, vreau sa pot face ceva pentru tine, trebuie sa existe cai, rezolvari.

– Da, Mihai. Un singur lucru poti face pentru mine: traieste, iubeste, simte si pentru mine. Imi esti cumva dator. Dar dincolo de usa si patul asta. Ce vezi tu e ultima mea umbra. Nu asta e ceea ce vrei. Lasa copilul acela frumos sa te iubeasca. O vei iubi, daca nu cumva deja o faci, dar negi din cauza mea. Daca m-ai iubit vreodata cu adevarat, du-te. Fara sa mai revii.

Mihai se apleca cutremurat asupra femeii. O saruta usor pe varful buzelor albite ca sa nu ii provoace durere.

– Norocosule, nu mai am putere sa te musc… Ai uitat, nimeni nu ma saruta fara voie! Dar te iert, daca si tu o faci. M-ai iertat?

– Da, chiar in timp ce imi muscai buza. Pe curand, Madi.

– Nu. Ramai cu bine.

Dincolo de usa, cu ochii inrourati si cu sufletul tremurand, astepta viata insasi. O lua de mana si iesira tacuti din spital.

– Cristina, te iubesc. Madi m-a ajutat sa inteleg asta. Va trebui sa stai langa mine si sa ai rabdare sa ies la lumina din negura asta, poti?

– Da. Cat vei avea nevoie. Nu plec nicaieri. Din prima zi am stat doar in viata ta. O sa invat sa te iubesc asa cum meriti.

Ochii fetei luceau a bucurie mica. Ca roua diminetilor.

*

– sfarsit-

14 responses »

  1. E multă rouă pe chipurile noastre, Irina, multă….
    Ce să-ți mai spun? Mai bine tac înrourat…
    Îți mulțumesc.

    Apreciază

    Răspunde
  2. felicitari !
    ….. si-o spun fara sfiala, un nod in gat si-am am sters cu dosul palmei o lacrima, ba doua – ce se prelinge agale pe obraz …
    Multumesc Irina !
    Gand bun pentru tine !

    Apreciază

    Răspunde
  3. Foarte intens momentul destainurii lui Madi, felicitari pentru cum ai surprins psihologie umana a omului bolnav fara de vindecare.
    Stropii de roua s-au terminat, ai scris sfarsit, lectura noastra s-a incheiat si evident, iti multumim pentru ea, ceea ce ramane pentru noi toti e inca o poveste magica din seria dorul de doi la care toti am nadajduit candva sau nadajduim inca 🙂

    Apreciază

    Răspunde
    • Trairile astea pe care le scriu transformate in povesti par sa vina de-a valma in mintea mea. Insa acolo se intalnesc cu sufletul si amintirile mele proprii. Si se taifasuiesc o vreme, se pun de acord, se aliniaza frumos croind randurile ce par a se insira singure.
      Nadejdea in dorul de doi e un crez cu care te nasti si pe care numai noi il putem tine viu. Fara de el, povestile se sting, sau uita sa se nasca. Multam, Claudia.

      Apreciază

      Răspunde
  4. Ce s-a mai intamplat pe aici? Am pierdut ceva bdsm-erotic?

    Apreciază

    Răspunde
  5. Si cati stropi de roua a mai fost nevoie sa curga…

    Apreciază

    Răspunde
  6. cât de infiorător!!!
    și iarasi, mi-a placut enorm!!!
    astept cu o nestăvilită dorință, și curiozitate o nouă poveste!

    Apreciază

    Răspunde
  7. Mă chinui de aseară, de azi noapte mai exact, să postez un comentariu la Stropii de rouă,pentru că pot întoarce înzecit fiecare cuvânt ce mi l-ai spus. Am sorbit in miez de noapte toate postările ultimei povești. Da, le-am sorbit.
    Știi că scrii minunat, stii!
    M-a durut destinul Mălinei, aș fi vrut o nouă șansă dar cum să-mparți un capăt de drum. M-a impresionat puterea Cristinei și l-am fericit pe Mihai.
    Toate durează atât de puțin în viața asta, e cum spuneam cuiva mai devreme… clipele capătă veșnicie doar prin trăire, un muritor face ca ele să fie veșnice sau inutile.

    Apreciază

    Răspunde
    • Daniela, nu pot decat sa fiu bucuroasa pentru cum imi imbogatesc eu sufletul citindu-te. Iar cat despre povestile mele, esti tare buna cu ele. Malina poate nu s-a stins, dar a renuntat la o iubire in care credea doar ea singura. Mihai a cedat in fata farmecului feminitatii ei reaparute neasteptat in viata lui. Cristina e acea constanta care ii dadea echilibru.
      Vesnicia e in noi, iar cei mai multi o cauta in afara noastra, de aceea se intampla sa auzim de atatea esecuri sau de atatea povesti sfarsite nefericit. Asa cum masura iubirii nu incape in nici un lucru tangibil uman, ea e in noi, ramura a vesniciei.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: