Hoata- partea a doua-

Posted on

 

– Partea intai aici-

Urmatoarele seri il gasira pe Eugen preocupat de afaceri, incat nu reusea sa isi faca timp si pentru distractie. Astepta sa finalizeze un contract, apoi sa sarbatoreasca la munte cu ultima lui cucerire.

Ii era sete. Se uita in frigider, in bar, nu gasi ceva care sa il multumeasca. Se imbraca si cobori la masina cu gandul sa intre intr-un club cat mai apropiat de casa si sa bea ceva. Chelnerul il conduse la masa pe care el o rezerva de obicei si ii aduse meniul. Ceru o sticla de vin. Nu era obisnuit sa stea singura la masa, insa atunci avea nevoie sa isi adune gandurile si nu ii trebuia companie. Dupa ceva timp, la usa clubului se isca galagie. Eugen nu reusi sa vada din locul unde era ce se intampla si renunta. Probabil vreun client aburit. Insa imediat se auzi un tipat scurt de femeie. Curiozitatea il ridica in picioare si privi spre agitatia de la intrare. Agentul de paza de la usa, un munte de barbat, abia facea fata invectivelor pe care i le arunca din varful limbii o mana de femeie. Ea dorea sa intre, el o trimitea afara.

– Sefule, barosane, manca-ti-as ochii, lasa-ma sa intru ca nu fac nica’ rau! Dau in bobi, ghicesc in palmi la domni si donsoare, fac si io un ban cinstit. Nu fi chitra, ca asa ti blastam, de-o sa-ti sara ochii. Ce-ai cu mine? Si iar tipa ca din gura de sarpe.
Circul parea amuzant, dar penibil. Tiganca era insistenta. Eugen se apropie si il atinse pe umar pe gardian:

– Las-o, ca iti aduce toata satra pe cap. Uite, imi ghiceste si mie un pic apoi o zburam afara.

Fata inalta ochii spre barbat. Eugen vazu abia atunci ca tiganca era aceeasi fata care se ciocnise de el. O privi curios si vru sa ii spuna doua vorbe, insa fata ii prinse hotarata mana stanga si ii intoarse rapid palma in sus, zicandu-i:

– Hai mai la lumina frumosule, sa te ghicesc, acilea nu vad. Eugen isi simti mana prizoniera in palma micuta a fetei si incerca sa si-o traga, sub impulsul repulsiei vechi de a fi atins de vreun tigan. Insa nu reusi nici macar sa schiteze gestul. Mana lui zacea moale, captiva in palma fierbinte si aspra a tigancii care deja turuia in doua limbi amestecate, cu nelipsitul accent al natiei sale. Nu auzea nimic, doar o privea atat de fascinat de parca era sub vraja.

– Boiarule, da’ zi si matale ceva! Ii bine? Ca ti-am ghicit de sanatate si de noroc, de bani multi si de iubit. Zi, frumosule, dreptu-i ca ala a fost trecutu’ lu’ matale?

– Cum te cheama, fetito? ingaima Eugen la fel de prins in dansul jucaus al ochilor de foc.

– Nu-s fetita, mi-s femeie. Nu vezi? Si isi impinse cu mandrie si obraznicie sanii prin bluza inspre el.  Anais.

Eugen inalta sprancenele si intreba inca o data.

– Cum ai zis?

– Anais, boiarule, ce, esti tare de urechi?…

-….

– Asa, zic mai departe, sau plec? Da’ sa ma platesti cum ai zis la usa, ca-s saraca si am copilasi acasa, frumosuleee…

– Nu, da, nu stiu, ajunge, mi-ajunge. Adica, ajunge, stai asa. Se cauta prin buzunare si nu gasi decat o bancnota destul de mare ca valoare. Il cauta din priviri pe chelner sa ii dea sa schimbe banii, insa o simti pe tigancusa cum ii privea banul din mana cu lacomie. Dincolo de lacomie, de obraznicie, de tupeul specific, Eugen paru sa vada o umbra. Ca o intrebare ramasa nerostita ani de zile, ca o tristete agatata intr-un cui de suflet, o umbra ca o haina ponosita. Anais se hlizea vazandu-l atat de captivat de ochii ei si se agita cu fustele pe langa el, latindu-si zambetul nascut la vederea bancnotei.

I-o dadu cu un gest scurt, simtindu-se darnic, maret. Apoi ii spuse scurt:

– Acum mai bine pleci, ca astia nu stiu de mila.

Anais pupa banul, apoi ii trase mana barbatului, luandu-l prin surprindere si sarutandu-i palma cu recunostinta nedisimulata. Gura ei fierbinte parea ca ii saruta intreaga viata, nu doar mana generoasa.

– Ti-as ura de fericire, dar noi, tigancile, nu credem in prostii. Sa n-ai liniste pana nu o sa iubesti cum ai fost iubit. Da’ ai grija… Atat iti zic, aibi grija de sufletu’ lu’ matale, ca esti slab de inger.

Apoi ridicandu-si poalele disparu inspre usa iesind la fel de furtunoasa precum a intrat, blestemand din varful limbii si nu din adancul inimii.

Eugen ramase pe canapea perplex. ” M-am tacanit de tot, m-am apucat sa pun tigancile sa imi ghiceasca.” Plati consumatia si isi aminti brusc de senzatia creata de atingerea  buzelor tigancii in palma sa. Se indrepta spre toaleta si se spala viguros pe maini, asa cum se obsinuise. Incerca sa indeparteze mirosul. Insa nu facea decat sa se supuna vechilor metehne de a imparti lumea asa cum fusese invata de mic. Isi privi mainile. Fierbinteala nu disparuse.

*

In toiul noptii, in adancul celui mai adanc somn, Eugen se trezi plin de sudoare. Visul se ridicase odata cu el in capul oaselor si il facu sa strige. Se sperie de propriul sau glas. Isi duse mainile la gat, de parca simtea ca e strangulat de maini nevazute.

Doar un cosmar, isi spuse cand se trezi complet. Impleticit merse la baie, isi spala fata si se privi in oglinda. In spatele lui, ca o umbra, aparu un zambet. Nu era zambetul lui…

Un răspuns »

  1. Frumos! Astept cu nerabdare continuarea!

    O seara magica va doresc!

    Apreciază

    Răspunde
  2. Când scrii un roman? Sau l-ai scris deja?

    Apreciază

    Răspunde
  3. hehe…câte nu se nasc dintr-un sărut pe-o mână! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  4. ce dor mi-a fost de sentimentul asta de ” mai vreau” . 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  5. captivatnt final. te face să-ți creezi în gând diverse scenarii, presupuneri, povești…, ținându-te cu sufletul la gură, nerăbdător să afli ce va fi mai departe…
    Așteptăăăăăm!!!

    Apreciază

    Răspunde
  6. Nu te dezminți deloc…. cât suspans… curiozitate…. mmm

    Apreciază

    Răspunde
    • Nu ma lauda, inca mi-s mainile amortite, incerc sa ma imprimavarez, sa simt cum curge verdele prin mine. Mi-e inca nitica iarna…

      Apreciază

      Răspunde
      • Offff Irina… știi cum ți-am citit povestea? Cu firmituri la gură! Uitasem să mai ”rumeg” la cozonac… Așteptam din frază-n frază să se întâmple… Cumva țigăncușa să se transforme, el să se schimbe…. dar finalul… finalul e al fiecăruia… finalul tău de fapt e… imaginația noastră. Te iubesc pentru scrierile pline de substanță…. Offff, iar trebuie să-mi cer iertare… nu sunt consecvent… nu mă pot ține de promisiuni!

        Apreciază

        Răspunde
  7. Le spunem amintiri. Dar sunt poveri nebănuite când un fleac ne aruncă-n trecut. Și n-ai decât funia spânzuratului pe care orice gram contează.
    Știi uneori închid ochii și-mi întreb în gând personajele ce doruri au, ce poveri mai pot duce, câte răspunsuri știu și câte ar trebui să le suflu. Râd celor care le povestesc și-nclină din cap și dacă la început mă dureau asemenea reacții acum le ignor. Ei nu știu că toți facem asta, uite începând cu dialogul cu pruncul nenăscut, cu nevoia de comunicare cu cei care nu mai sunt și chiar și cu Dumnezeu.
    M-am întins la vorbă.
    Felicitări, Irina!
    Te admir pentru cum scrii. Mi-e ciudă și mă dor așteptările dintre episoade de aceea în egoismul meu prefer să vin sa citesc întregul. Dar n-am mai răbdat.
    O duminică pe plac și cerneală în călimări.

    Apreciază

    Răspunde
    • Tu stii ca te inteleg mai bine decat pot exprima in cuvinte ce pot parea sarace. Insa nu mai stau pe net cum o faceam odata, iar asta imi pare un castig real, palpabil. Dar continuarea va veni. Nu o am in draft, sau ciorna. O scriu cand se cere scrisa, cand ma imboldeste, asa cum am scris mereu, am incercat altfel… Nu pot altfel.
      Cerneala se aduna din felul in care va simt pe voi, si e mereu de cea mai buna calitate. Fiindca voi faceti scrierile mele, va apartin in intregime, Daniela. Stii bine ce spun, la fel e si la tine.
      Duminica insorita sa ai.

      Apreciază

      Răspunde
  8. Frumoasă povestea în care se implică o țigăncușă ceea ce mă duce cu gândul la romanul pe care l-am publicat, întitulat „Pe aripa hazardului „, eroina principală fiind Teofana, care fuge de acasă fiind persecutată de mama ei vitregă și ajunge într-o șatră de țigani, Aceștia o iubesc mai mult decât pe copiii lor.Voi mai trece să văd și continuarea acestei povești.

    Apreciază

    Răspunde
  9. Pingback: Hoata- partea a treia- | dordedoi

  10. Îmi place subiectui şi îmi place ţigăncuşa! De abia am început să citesc şi mă întreb dacă voi avea ocazia s-o mai văd prin peisaj!
    Te îmbrăţişez şi-ţi doresc inspiraţie nestăvilită!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu