Hoata- partea a treia-

-partea a doua aici-

*

Tresari si se intoarse buimac pe calcaie sa vada cine e in spatele sau. Era singur in baie, Dar zambetul acela… Zambet cu ochi… Clar, inca nu se trezise de-a binelea si avea naluciri. In urechi ii rasuna rasul ei limpede, puternic, sanatos. Tiganca ii zambea din gandul intors spre ea cu dintii ei albi si frumosi.

” De la vinul de-aseara, mai rau imi trebuie… ” se apostrofa singur stiind ca intrecuse masura, ori asta nu isi permitea. Ii placea sa ramana lucid la orice chef ar fi mers. Si-o aminti pe Anais si simti cum ii pulseaza sangele cu viteza in tot corpul. Isi privi lung palma stanga, unde fata il sarutase. Urmele buzelor ei fierbinti si a sarutului patimas, aproape muscator erau inca prezente. Se privi in oglinda si incerca zambetul acela care trebuia sa emane siguranta de sine, zambet exersat indelung inca din adolescenta. Nu reusise decat sa schiteze un suras usor ingrijorat. Gandul ii ramase lipit de tiganca, de fascinantele ei miscari de solduri, de ochii ei lucitori si scormonitori. Fustele alea, odata dizgratioase in viziunea lui, il captivasera cu valsul lor colorat.

Salbaticia si frumusetea bruta a fetei i se infipse in minte, tulburandu-i determinarea de a o uri doar pentru rasa ei. In cateva zile ii aparuse de doua ori de parca l-ar fi cautat special pe el. Incerca sa alunge gandul asta nebunesc. Isi aprinse o tigara si trase cu pofta din ea. Nu fuma mereu, dar acum simtise lipsa unui fum tras cu nesat in plamani.

” La dracu’ cu tiganca asta si cu tot neamul ei! M-am tampit, ce dracu’ am? ”

Iesi din casa tulburat, de parca ar fi muscat din ceafa lui o presimtire urata. Era doar mahmureala, insa incet se strecura un soi de spaima in mintea lui. Nu voia sa isi recunoasca, insa avea o teama veche de blesteme si descantece. Ori Anais semana cu un blestem adanc, ce venea de dincolo de reperele lui in care credea cu inversunare.

Isi aminti nervos ca uitase de femeia cu care se vedea in ultima vreme. Respectase conventia devenita regula: ” nu suni tu, te sun eu”. Vineri ar fi trebuit sa fie la Sinaia cu ea, iar el uitase cu desavarsire sa o mai caute. Lua in buchet impresionant de frezii in drum spre ea. O suna scurt si isi anunta venirea. Femeia il astepta rabdatoare. Cobori cu precautie din masina, se asigura ca nu e vazut cand intra la ea. Amanda era o femeie superba, stilata, insa, ca multe altele, prinsa intr-o casnicie conventionala in care se sufoca in absenta iubirii, a jocului erotic, a provocarilor. Eugen venise cu toate deodata inspre ea. Cerea la schimb discretia. Amanda intelegea perfect. Nici ea nu ar fi vrut sa se afle despre relatia lor. Era pasionala, atenta la detalii, intuitiva, placuta in conversatii. Eugen stia ca progresase alegand-o pe ea, era mult mai inteligenta decat celelalte dinaintea ei. Calatorise mult, era deschisa la nou, culta, rafinata in orice ar fi facut.  Discutiile cu Amanda deveneau atat de placute, incat de dragul de a o asculta, alunecau intr-un fierbinte preludiu. Partidele dintre ei erau epuizante pentru amandoi. Temperament vulcanic, femeia simtea cat cere barbatul din bratele ei si se daruia cat sa nu se sature niciodata, incat dimineata ii gasea fara vlaga. Amanda era acel gen de femeie care e frumoasa fara ajutorul trucurilor cosmetice. O coama de par bogat, buclat si lung pana la jumatatea spatelui, o talie inalta si coapse ca ale unei feline de prada. Lipsa de afectiune ii fusese rasplatita de apropierea de Eugen. Si nu doar asta. Femeia din ea nu resimtea deloc povara adulterului, dimpotriva…

Buchetul de frezii pareau frivole declaratii nerostite in mana lui. Femeia il trase in casa cu brate calde, dornice, alinatoare.  Intre ei persista parfumul unei dorinte greu de stapanit. Inlantuiti in febra gesturilor, a contopirii ce semana a abandon absolut, cei doi isi reparau rani despre care nu vorbeau niciodata. Eugen uita orice problema langa ea si se relaxa total. Nu ii obliga nimic si nimeni la acest tip de daruire. Era o nevoie primordiala, aproape animalica, pe care nu si-o refuzau cata vreme reciprocitatea si respectul erau bazele relatiei lor. Nimeni nu cerea nimic. Fara reprosuri, fara scene, fara gelozii stupide, fara false pudori, fara minciuna. Iubirea lor fizica era cel mai frumos adevar pe care il traisera.

Barbatul adormi epuizat dupa cateva ore de framantari carnale. Amanda il privea si nu se satura sa o faca. Pielea lui o innebunea, pieptul lui lat ii era cuib pentru capsorul frumos in care tinea captive ganduri silite sa ramana nerostite. Il iubea sau ar fi vrut sa il iubeasca.

Ea ramanea mereu treaza. Cineva trebuia sa fie de veghe. Nu isi permitea luxul sa fie descoperiti. Stia ca intr-o zi se va sfarsi, insa spera sa prelungeasca acest timp doar al ei cat mai mult. Astepta plecarea la Sinaia ca un copil. Isi dorea clipele de alint mai mult decat orice altceva. Se apleca deasupra barbatului si il saruta usor pe umar. Sarutul ii era insotit de un zambet cald, recunoscator. Doua degete parcurgeau linii nevazute pe abdomenul lui ce se ridica usor in timpul somnului. Ii atinse barbatia cumintita cu causul palmei, cu un gest plin de dragalasenie, de grija. Pulpele lui pareau desprinse din tablouri celebre. Era pictural de frumos. Tanar, dornic, viril, salbatic si docil totodata. Ofta si isi lasa capul pe spate gandindu-se la clipele abia petrecute.

Deodata, prada unui vis negru si urat, Eugen se ridica brusc in capul oaselor zbierand si degetele i se  impreunara spasmodic pe gatul firav al Amandei, strangand cu putere.

– Piei, javra! Piei, sau te omor cu mainile mele, nenorocito!

Amanda nu avu timp sa reactioneze si sa se apere si casca ochii ingrozita la barbat, incercand sa se apere cu mainile. Eugen realiza dupa cateva secunde ce nebunie era sa faca, timp in care visul il azvarli inapoi in realitate cu brutalitate. Amanda era rosie la fata, abia respira, iar mainile lui ramasesera crispate in gestul nebunesc.

– Te rog, iarta-ma, nu stiu ce e cu mine, am visat ceva, nu am vrut sa iti fac rau. Iarta-ma, Amanda, sunt un nenorocit, puteam sa te… i se auzi glasul abia soptit. Femeia dadu din maini ca nu e nevoie, isi acoperi fata cu palmele si fugi spre baie. Din usa il ruga:

– Te rog, lasa-ma putin singura, o sa fiu bine, dar vreau sa pleci acum.

– Amanda… nu plec pana nu ma asigur ca esti bine…

– Voi fi bine, du-te acum.

Eugen iesi impleticit din casa iubitei sale. Ocoli strada spre locul unde parcase si urca in masina devastat de intamplarea urata de mai devreme. Gandurile lui bolmojeau bezmetice scuze pe care nu avea cine sa i le mai auda. Porni masina furios. In capatul strazii, in intersectie, inainte sa faca stanga spre centrul orasului, simti ca cineva il priveste cu atentie. Pe trotuarul de vizavi era o fata. O tiganca. Ochii lui Eugen se holbasera de spaima. Anais… Un tremur bolnav puse stapanire pe trupul lui. Porni masina cu privirea atintita asupra femeii cu fuste colorate. Apropiindu-se, isi dadu seama ca o confundase, era doar o alta tigancusa. Era atat de furios incat ar fi vrut sa coboare din masina si sa o joace in picioare pe acea aratare pestrita. O privi cu ura adanca pe acea femeie, prin parbriz.
” Naiba sa va ia, natie de…”

In cap ii vuia ultima fraza rupta din visul urat; ” Piei, sau te omor cu mainile mele, nenorocito! ” Acum isi aminti, rasul salbatic al fiintei ce ii bantuise visul il provocase sa vrea sa o stranga de gat. Dintii aceia, zambetul ala obraznic… Fetiscana aia il obseda tot mai mult. Nu intelegea nimic. De unde, de ce…?

O suna pe Amanda din masina sa vada ce face. ” Sunt bine, ma doare gatul un pic, o sa imi revin. Dar te rog ceva, nu mai veni. Niciodata, Eugen. Te rog…”

Barbatul izbi cu podul palmei in volan cu furie. Inchise telefonul. In ochi se adunasera lacrimi de ciuda. Ar fi fost in stare sa distruga pe oricine l-ar fi suparat in acel moment. In schimb, ramase asa minute bune in masina, cu capul aplecat pe volan. Nu se simtea in stare sa conduca. Trebuia sa isi revina…