Hoata- partea a saptea- final-

Posted on

– partea a sasea aici-

“Nu cred decat in foc. Viata. Foc. Fiind eu insami o flacara, ii inflacarez pe altii. Niciodata moarte. Foc si viata.” (Anais Nin)

*

– Asa, insamna ca s-o-mplinit! Tiganii nu uita niciodata, iar io mai bine fur decat sa cersesc, iara atunci am luat ceava ci nu iti mai trebuia lu’ matale. N-am crezut ca rumanii sunt asa cainosi. Si te-am blastamat cum am auzit la dada Aurelia di la mini.

– Anais, eram prost si increzut, aveam 15 ani si ma dadeam mare in fata baietilor, nu am avut nimic cu tine. Asa am fost crescut de mic, sa ma feresc de voi si sa va vad ca pe niste gunoaie, ca pe niste hoti, iarta-ma…

– Di ci m-ai brancit, ha? Di ci nu te-ai uitat ca eram o mana de copchil si tu un galigan? Ci-ti facusam? Ha? Rumanii istia, cred ca or isit din buricu’ pamantului. Crezi ca am cerut eu sa ma nasc tiganca? Ia zi!

Replica fetei il facuse sa isi inghita vorbele. Ii parea sincer rau. Se lasa moale in genunchi, in fata ei si murmura niste scuze abia auzite. Ii era atat de rusine, regreta nespus. Ii lua mana lui Anais si i-o pupa cu sfiala. Fata vru sa isi traga mana inapoi, dar ceva o facu sa inteleaga ce se petrece cu el.

– Hai, scoala sus, boiarule, ni vedi lumea si ni radi. Tu ruman pupi mana la tiganca, ziua in amiaza mare. Auzi? Nu te-am blastamat din inima, doar te-am dracuit. N-am catran pi suflet, credi-ma.

Cum statea asa plecat in genunchi in fata ei, Anais ii ridica fata cu doua degete reci si ii zambi bland. In secunda urmatoare gura ei frumoasa si rosie se napusti asupra gurii barbatului. Sarutul il surprinse atat de mult pe Eugen incat se lasa sarutat secunde bune. Buimacit se ridica in picioare, saltand-o de talie si pe Anais, fara sa se poata desprinde din vraja clipei ce le unisera buzele. Ii gusta cu nesat si mirare gura ce inca mai pastra izul coniacului baut mai devreme la el, in living. Timpul, natiile carora apartineau, straiele, amintirile, educatia diferita, vietile total opuse disparusera ca un fum in clipa frumoasei si pasionalei lor inlantuiri. Erau femeie si barbat care se doreau. Care isi bucurau fiintele de un moment de intimitate ce ar fi condamnat-o pe Anais  definitiv in fata satrei. Lui Eugen nu-i pasa ca cineva putea sa il vada atunci, nu putea lasa din brate comoara smeada si vulcanica. Totusi, lui ii reveni luciditatea inaintea fetei. Ea inchisese ochii de parca ar fi adormit in stransoare. Gemea usor si isi lasa capul pe spate. Eugen o lasa usurel jos din brate. O privi lung, cu drag si tristete. Avea in ea atata pasiune, atata frumusete bruta si atata sinceritate a trairilor, incat isi simti pielea explodandu-i de dorinta. Ar fi luat-o fara prea multa bataie de cap pe sus, ca pe un fulg, ar fi dus-o fara sa se opreasca direct in dormitorul lui. Ar fi avut-o fara sa se gandeasca la nimic altceva. Daca…

Isi aminti ce ii spusese la plecare, ca e promisa cuiva din satra, baiat de om mare in lumea lor. Stia ca in lumea lor nu e de gluma atunci cand cineva greseste. Tradarea se plateste greu, scump. O mangaie pe par cu duiosie si ii saruta obrazul aprins.

-Anais, trebuie sa pleci, o sa ai necazuri, nu trebuia sa fac asta…

– Taci, frumosule, ca visez la gura ta inca di-atunci di cand mi-ai zis ” cioara”. Te-am urat si te-am iubit. Te-am urmarit di pi dupa banca, cum erai imbracat ca un boier, cu papucii aia luciosi, cu parul tau frumos si bogat. Is tiganca, dar nu-s proasta, sa stii. Te-am legat cu blestem di copila sa n-ai liniste pana nu ma gasesti si sa imi stamperi setea. Foame imi e mereu. Dar soarta m-o legat di satra. Stiu ca o sa ma deie tatuca dupa Sorin, ala di m-o cumparat tac-su di la ai mei. Pana azi mi-o fost ciuda ca nu-s rumanca de-a ta. Acum stiu ca nici una nu o sa ti mai pupe ca mini. Si nici nu o sa ti vreie  alta ca mini.

– Oh, Anais, taci, nu mai spune nimica! E o greseala ce s-a intamplat, trebuie sa te uit. Trebuie sa te duci la ai tai.

– Ma duc, ca tin la viata me’. Di n-as tine la ie, m-as face sluga la casa ta numa sa ma tii pi langa tini. Boiarule, ti-am blastamat sa fii iubit, da’ sa n-ai linisti pana n-oi iubi cum ai fost iubit. Asa t-am zis:

Arza-te-ar rumane focu’

Stati-ar in pamant norocu’

Apa sa nu poata sa ti stanga,

Mandrele sa nu-ti ajunga

Sa umbli fara somn ca Luna

Sa nu cauti decat Una

Care sa te ogoiasca

Si cu foc sa te iubeasca

Pi nici una sa n-o ai

Si la toate sa le-o dai

Sa nu ai somn pan-la mini

Numa’ eu sa ti fac ghini…

– Iaca-sa! zise Anais cu naduf. Mi-o trebuit sa-mi placa ficior de ruman. Si increzut, si afurisit.  Si frumos…
Da’ acu’ , gata. S-o mantuit. Ni videm fiecare di-ali noastre.

Ochii fetei se zbuciumau in lacrimi retinute privindu-l pe Eugen.  Barbatul o asculta vrajit. Zambea usor amuzat, usor speriat. Fata asta era asa cum intuise, un bulgare de energie, pasiune, clocot, viata. Ar fi fost atat de usor sa o faca a lui si sa nu ii pese apoi ce i s-ar intampla, insa un resort intern de care nu fusese niciodata constient pana la intalnirea cu Anais il indemna sa vada lucrurile in profunzime, nu superficial, cum o facuse intreaga sa viata.

– Se-ntuneca, boiarule, astia ai mei ma cauta di zor. Tre’ sa plec. Nu iti mai tiu calea diloc, ai cuvantu’ meu. O tiganca nu se jura niciodata, da’ cand isi da cuvantu’… apai asa moare. Da-mi drumu’, ti rog.

Eugen inca avea mana pe talia fetei. Inca simtea gustul sarutului pe limba. Fata se ridica pe calcaie ghicindu-i gandul si ii prinse buzele intr-un sarut nou, lung, umed. Isi strivi sanii molatici de pieptul lui lat si ofta de parca urma sa isi dea sufletul.

– O sa ard in iad pentru asta, da’ asta-i rafuiala me’.  Si se intoarse pe calcaie, inflorandu-si fustele si disparu ca o gazela, lasandu-l pe Eugen prada unui sentiment absolut naucitor.

Simtea ca se trezise dintr-un vis, ca viata lui pana atunci i-o traise altul, ca el facuse doar un rol exemplar in viata unui individ imbacsit de prejudecati si de cutume carora se supuse din obisnuinta. Fata asta il ajutase sa se regaseasca. Strada se cufunda usor in bezna, iar Eugen continua sa mearga fara tinta. Vorbele din blestemul lui Anais erau o joaca a unei fete ranite. Nu tiganca.

*

Dupa vreo cateva luni bune de zile, Eugen se afla rupt cu totul de viata avuta inainte. Isi vanduse pana la ultimul cent firma, nu inainte sa le dea tuturor colaboratorilor si salariatilor sai prime uluitor de mari. Le comunica parintilor ca urmeaza sa faca schimbari majore in viata lui, sa nu il caute si sa nu se ingrijoreze. Amaliei i-a dus un ultim buchet de flori. Doar ca de data asta a cules personal de pe un camp un brat plin de maci. A aparut cu acele neconventionale flori la usa ei, desi in spate se auzea vocea baritonala a sotului ei. Amalia se ingalbeni vazandu-l. Lua macii cu o privire speriata. Incerca sa il goneasca inainte ca sotul sa il vada acolo.

– Stai calma, plec. Si ti-am adus maci fiindca la fel de frumoasa a fost si povestea noastra. Dar tot asa s-a stins, precum si ei dupa ce i-am cules. Dar iti multumesc. Sa fii fericita.

Nu se mai uita deloc in urma. Se urca in taxi-ul oprit si pleca spre gara. Il asteptau muntii, escaladarile, una din iubirile lui statornice. Avea stabilite trasee pentru toata vara. In gara, pe peron, il astepta o fata frumoasa, timida.  Eugen o lua in brate si o saruta cu patima. O cunoscuse intamplator, in timp ce perfecta actele de vanzare ale firmei. Si isi dadu siesi o sansa alaturi de ea. Era opusul femeilor cu care era obisnuit sa se vada. Nu stia ce va fi, dar singur nu suporta sa fie. Aveau in comun dragostea pentru munte, pentru liniste. Era suficient pentru orice inceput.

In stanga, pe peron, auzi odata cu anuntarea trenului si o voce care ii intrase adanc in carne, pentru toata viata:

” Hai la flori, hai la flori frumoase, hai sa va dea tiganca flori ‘eftineeee!!! Nu ma trece cu vederea, boiarule, hai de cumpara flori la don’soara! ” Eugen se intoarse si o privi. Anais zambea cu toata fata. Il furase pe Eugen doar cateva clipe vietii sale iluzorii si l-a facut sa isi aminteasca cine e. Isi mangaie burtica cu palma deschisa, era gravida. El o privi lung, mirat, lamurit. De parca veneau din doua lumi suspendate si cerul le-ar fi dat drumul odata la amandoi pe pamant, sa se ciocneasca pret de o secunda cat eternitatea…

In tren, cu inima stransa, barbatul ii ura in gand lui Anais sa fie fericita.

*

Nota: Dedic aceasta poveste unui drag si bun prieten care mi-a daruit linistea atunci cand o credeam definitiv pierduta. Prietenul se stie… Dar pastram discretia de dragul povestii… La buna citire.

20 responses »

  1. Mi-a plăcut foarte mult! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  2. Dincolo de povestea romantica, copiii si in general adolescentii sunt capabili de foarte multe rautati. La acea varsta sunt naive si impulsive ca asa e varsta, dar fara a le constientiza impactul ajung sa fie prezente si in viata adulta. De lectii avem nevoie toti, mai ales atunci cand credem ca nu, ca le stim pe toate sau ca le stim mai bine.

    Apreciază

    Răspunde
    • E o lectie sa invatam sa nu ne mai simtim superiori in fata unora ce chiar nu au nici o vina ca s-au nascut sub o stea care straluceste diferit sau care nu e atat de norocoasa. Niciodata nu le vom sti pe toate, ne invartim prin viata mereu nestiutori, mereu copii.

      Apreciază

      Răspunde
  3. aiasta nu-i poveste irină, aiasta-i spumă de vise… 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  4. Va exista mereu un peron unde vom lăsa o mână de vise. Poate ca semn al trecerii pe acolo, poate pentru o altă viață sau poate pentru că nu toate visele trebuie să se împlinească.

    Apreciază

    Răspunde
    • Da, Daniela, ai inteles perfect. O eventuala trecere pe acel peron dupa o vreme poate deveni un bun prilej de depanat amintiri. Pana la amintiri, ma bucur sa va am pe toti asa aproape. Te imbratisez.

      Apreciază

      Răspunde
  5. Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De accea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare.
    Aşa spunea Sigmund Freud.
    Şi aşa spun şi eu!

    Minunată poveste! Fabulos stil de scris!

    Apreciază

    Răspunde
    • Stii parerea mea despre superioritate. Invatam nu doar de la cei pe care ii percepem superiori, dimpotriva. Mai mult poti invata de la cineva ce trece aparent neobservat prin viata. Aceia sunt inteleptii. Ma bucur sa iti fi placut povestica mea.

      Apreciază

      Răspunde
  6. Super. E altfel decat povestile de pana acum, iar finalul, prin intoarcerea personajului la cele esentiale, m-a bucurat enorm. Voluptuos!

    Apreciază

    Răspunde
  7. Mi-a plăcut enorm de mult! de altfel, mă așteptam să fie așa.
    Fiecare poveste cuprinde o părticică de viață, văzută cu alți ochi, privită din alt punct de vedere și înșiruită nouă cu toată dragostea! Ne încântați și ne răsfățați cu cele mai inedite scrieri! Pentru asta un mare MULȚUMIM!

    Apreciază

    Răspunde
  8. O saptamana (poate ceva mai bine chiar) nu am avut acces la internet si cam tot ce am facut a fost sa ma gandesc la povestea ta. Eram macinata de curiozitate si entuziasm.
    Mi-a placut la nebunie. Frumos, usor trist si de-a dreptul magic.
    Norocos tare prietenul asta caruia i-ai dedicat o asemenea poveste

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: