Hoata- partea a sasea-

– partea a cincea aici-

In cateva clipe ii trecu prin fata ochilor amintirea aceea veche ce nu ar fi trebuit sa revina, fiindca o considerase banala, comuna, normala…  Ezita doar o secunda sa cedeze impulsului de a striga pe fata sa se intoarca. Incepu sa alerge dupa ea, astfel incat o prinse repede din urma. O atinse usor cu mana pe umar.

– Anais, stai un pic.

– O, ce mai e frumosule?! Ca doara nu ti-am furat nimica din casa, eu nu fur de-oriunde.

– Nu, stai, mi-am amintit, tu sa imi zici doar daca tin bine minte.

– Hm? Ci tot bolmojasti acolo?

– Anais, tu esti fetita pe care am imbrancit-o si cu care m-am purtat ca un ticalos in urma cu niste ani, asa-i?

Ochii tigancusei s-au strans si-au inceput sa arunce flacari de suparare inspre el.

In mintea lui Eugen totul devenise clar. Venea de la banchetul de final de clasa a 8-a cu ceilalti colegi. Se cherchelisera nitel la petrecere si colindau parcurile orasului ca sa alunge mahmureala inainte sa ajunga fiecare acasa. Erau flamanzi si veseli. Galagiosi si in chef. Intrara intr-un non-stop si isi cumparara ce puteau gasi comestibil la acea ora foarte matinala. Costumele lor scumpe stateau in dezordine pe ei tradand noaptea de dans bezmetic si somnul chinuit pe niste banci, de dupa aceea. Vocile lor puternice umpleau linistea calda a diminetii. Eugen era cel mai elegant dintre toti, cel mai inalt si cel mai aratos. In timp ce mesteca din cornul cu ciocolata le povestea amicilor cum incercase toata noaptea sa se combine cu o colega de la alta clasa paralela. La un moment dat simti ca stomacul i se revolta. Sampania si ciocolata nu se impacau prea bine in interiorul lui. Zvarli bucata de corn ramasa, cu tot cu ambalaj pe jos, hotarat sa preintampine o scena ce i-ar fi schimbat starea de bine in care era.

De dupa o banca se itira doua mogaldete. Baietii nu le vazusera. Erau doi pui de tigani. Care se napustisera asupra cornului aruncat ca niste pasari de prada. Fetita, mai iute, ajunse prima si ridica victorioasa cornul. Ii arata o limbuta obraznica amicului ei si sufla pe corn ca sa il curete de praf. Se pregatea sa muste din el, cand in fata ei veni flacaul ce aruncase pe jos ” trofeul”. Ii lua cornul din mana, il arunca iar de pamant si puse calcaiul pe el, strivindu-l cat sa nu mai ramana nici o bucata intreaga.

Fetita il privea uimita si furioasa. Il admonesta scurt: ” Spurcatule! ”

Baiatul izbucni in ras si ii zise:

– Ce ai, cioaro? Iti trebuie corn? Mars si-ti cumpara! Nu pomana, neam de traista ce sunteti! Fata se straduia sa nu planga, se uita dupa prietenul ei sa o ajute, insa acela o zbughise sa se ascunda in parc. Ca sa sublinieze gestul de dispret, Eugen o imbranci pe obraznica aia mica. Fata cazu in fund. Plansul nu il mai putea stavili. In timp ce plangea, gurita ei mica prinse a boscorodi pe tiganeste vorbe de neinteles pentru tinerii ce se distrau pe seama tigancusei umilite.

– Eugen, hai sa mergem, ca ala o fi plecat dupa bulibasa ala al lor si ne dau omor daca ne prind ca ne-am luat de puradeii lor, hai!

Eugen o privi pe mogaldeata cu un sentiment de superioritate.  Fata nu isi dezlipi privirea din ochii lui, iar din gura si din manutele ce se agitau inspre el, parea sa arunce vorbe de foc.

– Eugene, te-a umplut de blesteme baragladina! Trebuia sa ii mai dai una sa amuteasca! radeau baietii de patanie.

Au disparut in fuga din parc, temandu-se totusi de aparitia vreunui adult din tagma lor. Intamplarea nu se agatase prea puternic de amintirile lui. Era in perioada cea mai exploziva a adolescentei sale, se contura barbatul arogant si puternic ce devenise peste ani. Acum era fata in fata cu fetita de altadata careia ii luase de la gura mancarea aruncata de el.