Formidabil

Există unele momente unice pe care uneori le trăim fără să anticipăm şi bucuria ce îi urmează. Şi astfel se crează surpriza în stare pură, care e însoţită aproape imediat şi de emoţie.

Momentele acestea unice au tendinţa de a fi adevărate revelaţii. Una am trăit-o şi eu ieri ascultând o melodie. Melodie pe care, deşi o ştiam, nu reverberase în adâncul meu cu aceeaşi putere cu care a făcut-o ieri.

La finalul postării voi încerca să ataşez videoclipul, care vă asigur merită urmărit cu ochii inimii larg deschişi.

Revelaţia e de fapt o perspectivă absolut nouă asupra unei chestiuni care mi-a măcinat de-a lungul anilor timp, răbdare, suflet, sănătate chiar, chestiune care m-a şi împins să mă deschid în faţa voastră pe acest blog de atâtea şi atâtea ori in ultimii trei ani. De ce am făcut-o? Simplu. Fiindcă speranţa s-a încăpăţânat să dăinuie, să mă tortureze cu prezenţa ei vie şi neobosită.

Revelaţia este acest FORMIDABIL de care am devenit conştientă fără să-l aştept, fără să-l chem, sau să îl invoc.

M-am întrebat de-a lungul anilor ” De ce?” de nenumărate ori fără să şi găsesc un răspuns liniştitor. Şi acest formidabil a sosit tocmai când încercam să fac un nou pact cu viaţa, unul dureros, unul realist, unul de nedorit, dar care mi-aş fi dorit să îmi aducă puţină împăcare, puţin alean.

Nu te-am găsit fiindcă nu ai fost niciodată acolo unde am privit. Nu te-am oprit în viaţa mea fiindcă ai ţinut ochii mijiţi a neîncredere şi m-ai suspectat de banal. Fiindcă ai vrut puţin şi ai dăruit şi mai puţin. Fiindcă nu ai ştiut să fii FORMIDABIL.

Şi vei continua să fii deşertic până în ceasul în care te voi privi şi voi şti fără tăgadă cât de formidabil eşti.

Fiindcă nu vei avea în tine nimic din acel rău ce sădeşte suferinţă. Fiindcă nu vei mai căuta dovezi, fiindcă vei şti.

Pur şi simplu.

Formidable…