Joc frânt

Posted on

Ţi-am strecurat cu forţa pe sub genele plecate o privire adâncă ce părea să te ardă. N-ai vrut să-mi vezi ochii, gura îţi bâlbâia cuvinte fără noimă, trupul tău se scutura scurt sub frisoane haotice, întreaga ta fiinţă mă voia plecată din preajma ta. De parcă ochii mei erau fântâni adânci în care te-ai fi putut arunca frângându-ţi oasele.

Am vrut să te întreb, însă între tine şi mine vorbele s-au prelins ca zăpada topită în palme. Prea fierbinţi mi-erau căuşurile ca să poţi lua fărâma de iarnă întreagă din mâna mea. Şi doar ţi-ai udat degetele atingându-mă. Speriat şi dezamăgit că vorbele mele nu ştiau limbajul muţilor…

Mi-ai privit pasul din spate când erai sigur că mândria mersului meu nu mă va lăsa să-ntorc privirea peste umăr. Şi-ai gemut atât de tare în tine încât, după ceafă, acolo unde ţi s-au oprit ultima dată săruturile,  am simţit muşcătura geloziei tale de amant fricos. Te-a turbat gândul că palmele mele vor mângâia un alt torent de dorinţă masculină.

” Nu te mai chinui, ţi-am spus… Ţi-e teamă. Pot înţelege asta. Nu înţeleg cum îmi pretinzi tocmai mie să am răbdare. Şi fidelitate! Ha!  Asta câtă vreme tu te prefaci fericit într-o viaţă pe care o urăşti doar când eşti cu mine. Cine e ipocritul? Rămâi cu bine…” Ţi-am vorbit pe limba vieţii tale, nu pe limba cu care te făcusem să vibrezi atât de uman. Urma minciunii tale încă miroase a sulf şi pucioasă pe drumeagul unde mă aşteptai ca un hoţ de gânduri. Ca să-mi frângi carnea şi să-ţi răsfeţi neîmplinirile.

Dar atât. Gata. Neîmplinirile tale nu-s şi ale mele, ţi le-am primit sub aripa sufletului destulă vreme, ca pe nişte pui golaşi ce nu ştiau zborul. Acum deja îşi înfing ciocurile dure în carnea mea, acolo unde m-ai gustat cu înfrigurare ultima şi unica dată. Ţi le-am eliberat şi te-am eliberat şi pe tine. Nu voi fi pentru tine nicicând decât umbra ce dispare când se sting toate luminile. Bâjbâi fără lumină în ochii ce îţi şed plecaţi. Îţi simt furia, dar mă lasă rece.

Te dărui lumii unde te pricepi să-ţi joci impecabil rolul.

Lângă mine nu ai ştiut să fii TU.

Şi era cel mai simplu lucru pe care l-ai fi făcut vreodată.

Măcar de-ai fi-nţeles că eu port toată durerea. Dar până şi din durere ai făcut un rol al tău. Nu pot iubi o victimă.
Pot iubi un bărbat.

Simt blestemul tău rece cum îmi urmăreşte paşii. Nu-mi pasă, am eu căldură cât să fac vorbele tale să semene a cărare ce mă poartă departe de tine.

Viaţa fie bună cu tine, mie nu mi-ai permis. Mi-am pus haina de străin şi-mi văd de drum.

4 responses »

  1. „Nu pot iubi o victimă. Pot iubi un bărbat.” – am trecut prin asta, dar se pare că inevitabilul se produce oricât de amânat ar fi.
    E valabil și invers și încerc să nu uit asta. Uneori ne victimizăm când nu facem față propriilor frustrări uitând complet de celălalt sau dimpotrivă, îl șantajăm emoțional intenționat sau nu.

    Apreciază

    Răspunde
    • Bineinteles ca e valabila si viceversa.
      Si ranim sau suntem raniti, fiindca ne preocupa mai mult ranile noastre decat cele ce le-am putea face. Exista si iubiri egoiste, sau situatii in care uitam de ce ne-am ancorat de o fiinta sufocand-o cu durerile noastre.
      Ne dorim sa fim fericiti, dar uitam ca pentru asta sunt preturi grele de platit. Singuratatea e doar unul din ele.

      Apreciază

      Răspunde
  2. Ar fi multe de spus, dar ma voi rezuma doar la un aspect.
    O intalnire dintre doua persoane, poate duce la clipe deosebite. Insa fiecare vede in celalalt (mai ales la inceput), doar ceea ce-l intereseaza (de obicei partea care-i place, deoarece toti oamenii au sperante). O relatie dintre doi oameni, fie si una de o clipa, nu se termina niciodata, deoarece se creaza o legatura dintre acei oameni. Important e sa ne amintim ceea ce am vazut prima data la acea persoana.
    Mi-a placut mult articolul, mai ales deoarece razbate, din el, multa intelepciune.

    Apreciază

    Răspunde
    • E unul din acele momente de înţelepciune amară. Şi povestea e foarte veche. Sunt lucruri care nu se sting oricâtă vreme ar curge peste poveste. Gura minte cu repeziciune, ochii foarte rar. Şi doare să simţi asta, în timp ce celălalt protagonist îşi neagă partea de poveste. Sentimentele nu pot fi jucate.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: