Taina

Posted on

Mă săturasem să tot sper că un semn de la el îmi va spune dacă ne îndreptăm într-o direcție sau nu. Era mai mereu indecis, mereu schimba orice discuție mai serioasă într-o glumă, răspundea la întrebări directe cu o întrebare. I-am cerut să mă lase o vreme să mă gândesc, să nu mă caute, să mă pot aduna, să evaluez ceea ce e între noi.

Poate nici nu îl plac, poate e doar nevoia de a fi cu cineva care mă dorește. Oare într-atât de mult am pierdut percepția asupra realității încât să confund o banală atenție cu un început de poveste?
Timp liber nu prea aveam, însă după ultima discuție cu el, am simțit că se creează un spațiu de care îmi era dor. Să fiu eu cu mine, după o perioadă în care mă străduisem doar să îi fiu lui pe plac. Să uit de apăsătorul sentiment că la vârsta mea trebuie să mai faci și compromisuri dacă nu vrei să rămâi singură. Am respins mereu ideea de aventură doar pentru diversitate. Am vrut să știu că aparțin cuiva. Până când am înțeles că mereu mi-am aparținut mie, doar că nu mă iubeam suficient ca să mă prețuiesc exact așa cum sunt. Așa cum el nu reușește, sau nu simte…
Nu cred că am știut vreodată să construiesc relații, poate nu am știut niciodată să cedez de dragul conveniențelor. Dar știu că mă pricep să iubesc. Nu a fost să fie pentru că el nu a apărut. Încă…

 

Ies cu fetele într-o seară în clubul în care ele erau deja vedete locale. Recunosc, atmosfera era foarte plăcută. Muzica nu spărgea timpane, fumul era magic absorbit de ventilatoarele uriașe mascate de decorul extrem de bine ales. Lumina ușor albăstruie a interiorului mi-a indus de la intrare o stare de relaxare. Am acceptat să beau cu amicele mele un gin tonic, știind bine că toată seara nu voi mai dori altceva de băut. M-am tolănit confortabil pe canapeaua de piele de culoarea coniacului unde aveam locurile rezervate. Privilegiile fetelor… Nu aveam chef de bâțâială, așa că m-am mulțumit să le observ pe ele. A trecut la un moment dat și un tip care a încercat să lege două vorbe cu mine, însă era atât de incoerent, atât de băut, încât tentativa lui de a mă agăța, sfârși caraghios cu un sughiț extrem de sonor. Am mai apucat să îl văd că pleacă glonț spre baie. Deja mă simțeam mai bine, mă amuzasem și-mi era bine.

După ceva timp începe să se audă vocea inconfundabilă a lui Barry White. Una din plăcerile mele vinovate e să ascult muzica lui atunci când mă strădui să alung singurătatea. Mă cutremur de plăcere și mă așez cât mai bine pe canapea, oftând. Și mă las dusă de muzică. Din semi-întuneric doi ochi mă fixează. Nu știu de când, poate de la scena cu tipul care sughița. Nu îi zăresc chipul atât de bine din poziția mea, însă instinctul îmi spune că sunt privită intens. Studiată. Întrezăresc cu coada ochiului un zâmbet. Mi-a perceput fâstâceala: asta dorise, să îmi capteze atenția. Mă prefac să nu fi văzut nimic. Îmi lipesc ochii de ring și îmi admir fetele care se unduiau obraznic după inflexiunile vocii lui Barry.

– Pot să vă ofer ceva de băut? răsuna cald, șoptit o voce care se apropiase de mine fără să fi băgat de seamă. Tresar și refuz scurt.

– Nu, am deja. Mi-ajunge.

– Ok, nu am vrut să deranjez. Mă retrag dacă îmi cereți.

Îmi amintesc reproșurile pe care mi le-am făcut în repetate rânduri, ani după ani, și realizez că iar am reactionat ca o sălbatică. Și prind curaj.

– Nu, te rog. Poți sta. Remarcă zâmbind că deja folosesc persoana a doua singular. Pronumele de politețe nefolosit se rostogoli inutil între zâmbetele noastre. Se așeză diametral opus mie. Canapeaua avea formă de potcoavă, iar eu eram la celălalt capăt. Acum ne puteam privi. I-am examinat flămândă trăsăturile. Un om superb, mi-am zis. Speram să nu fi părut prea ciudată cu faza de mai devreme. Îmi întinse mâna peste masă și mi se prezentă. Fac la fel și eliberez și un zâmbet, dorindu-mi să anulez reacția mea penibil-copilărească de mai înainte. Felul în care își agață privirile în ochii mei îmi trimite pe șira spinării un flux de furnicături care mă înfierbântă. Senzația e relativ nouă, nu mai știu să o fi trăit de mult cu atâta intensitate și doar în urma unor schimburi de priviri.

– Ești frumoasă, îmi spune aplecându-se peste masă ca și cum ar fi trebuit să fie o șoaptă, un secret. Frumoasă e impropriu spus, e un stereotip. Ești tulburător de atrăgătoare, ai ceva care subjugă privirile, sper că deja știai asta și nu e nevoie să repet ceva ce știi. Pun pariu că bărbații stau la coadă să fie cu tine, să te aibă în preajmă.

Râd zgomotos, atât de amuzantă era remarca.

– Da? Și unde ar  trebui să înceapă acest rând de bărbați? Eu nu văd să se înghesuie vreunul. Mulțumesc pentru compliment, însă nu prea știu să le primesc.  Și tu arăți bine, mă aventurez să spun și eu, cât să nu las pauza prea mare să devină ușor penibilă. Chiar de mult nu am mai văzut niște trăsături mai reușite la cineva.

Mă torturam deja la interior să nu mă las furată de tentația de a flirta, deși toată carnea de pe mine asta cerea, implora.

Fetele de pe ring se cuplaseră deja la alte mese. Mă văzuseră că nu sunt singură, mi-au făcut din mână și și-au văzut de distracția lor. În secunda în care am lăsat jos mâna pe masă, mi-am simțit-o captivă sub o palmă caldă, surprinzător de caldă.

– Vreau să stau mai aproape de tine, îmi dai voie?

Înghit în sec, dar îi fac semn cu cealaltă mână să se apropie. Adrenalina îmi umbla prin sânge cu viteza unui bolid. Știam că seamănă cu un început de aventură, însă ceva din mine cerea imperios asta. Era cel mai bun moment să mă las în voia simțurilor și a naturaleții. Să nu mă mai cenzurez, să aflu, să înțeleg, să simt.

Barry White nu se mai aude. În locul lui, lasciva Sade contribuie la atmosfera în care mă simt prizonieră de bună voie. Aș vrea să-mi vorbească, încât să nu îmi mai aud gândurile consevatoare din mintea ce se încăpățâna să mă mențină indiferentă. Însă tace și mă privește. Privesc fascinată ochii de un albastru atât de adânc, încât tremurul din interior ajunge în mâini. Mă simte și surâde calm, înțelegător. Îi privesc părul negru cu unduiri de noapte fără lună și scap un oftat adânc.

– Și eu am emoții, să știi, îmi spune încet…

Ceva mă face să nu cred asta.  Îmi trag ușurel mâna înapoi pe masă și mă întind după pachetul de țigări. Tulburarea e atât de evidentă, obrajii mei se aprind deși ginul e aproape neatins în paharul din fața mea. Îmi aprind cu poftă o țigară.

– Nu obișnuiesc să fac astfel de complimente, nu unei străine, nu după câteva minute, însă tu mă atragi ca un magnet și cred că trebuie să știi ce efect ai asupra mea. Nu e cazul să te sperii, nu vom face nimic din ceea ce nu îți dorești. Dar simți și tu, nu-i așa?

Întrebarea de final mă prinde cu garda jos. Sângele meu strigă prin vene: ” O, da”. Gura nu mi se deschide, în schimb. Tac și îi respir mirosul pielii de care am devenit atât de conștientă când a venit lângă mine. Cu mâna stângă îmi răstoarnă capul pe spate și își lipește buzele moi de ale mele, înainte ca eu să fac nici cel mai mic gest de apărare. Limba mea caută gustul străin pe acele buze voluptuoase. Îmi strivește gura cu blândețe sub un sărut mai senzual decât am experimentat vreodată. Cealaltă mână îmi caută talia și mă apropie și mai mult. Nu mai exist… Mă simt plutind. Și vin în întâmpinarea sărutului cu toată ființa mea.

Apoi mă lasă ușurel pe spatele canapelei ca să îmi revină suflul. Ochii îi cad spre decolteul meu ițit ca un început de provocare. Își linge buzele și zâmbește.

– Săruți demențial. Uhhh… Puteam să jur că așa e. Trebuie să plec, din păcate. Dar îți mulțumesc fiindcă nu m-ai alungat. A fost o experiență fantastic de senzuală. Să nu mă urăști prea tare, dar vreau să știi adevărul. M-am despărțit de iubita mea de ceva vreme și îmi era dor de căldura cuiva.  Să nu te îndoiești de tine vreodată, ești o femeie absolut minunată.  Dacă atragi deopotrivă bărbați și femei, asta trebuie să îți spună ceva ție.  Să fii iubită, ai grijă de tine.

Se ridică, mă sărută scurt pe obraz, își așează fusta cu un gest, își pune poșeta pe umăr și se îndreaptă spre ieșire. O privesc cu vină și cu uimire. Îi admir din spate picioarele lungi și mersul de felină. Dispare.

Seara s-a încheiat liniștită, cu drumul meu spre casă, însoțită de gândurile mele venite stol peste îngrădirile de odinioară. Mă eliberasem și resimțeam asta cu voluptate.

Acum știu și ceea ce nu înțelegeam despre mine.

Dar acei ochi albaștri au rămas agățați în mine ca doi luceferi ai nopților de dorință tainică.

E taina sângelui meu.

19 responses »

  1. Uha, sunt năuc, ușor sufocat, încins, mestecat si apoi lăsat baltă pe un colț de scrumieră! :))

    Apreciază

    Răspunde
    • Înseamnă că m-am oprit la timp!
      Observ că ai reţinut foarte exact, ţigara aia nu a mai fost fumată, a fost uitată consternată într-un colţ de scrumieră. Tu, niciodată!
      Hmmm,… ai reacţionat super, cât să mă simt zgândărită profund în.. peniţă! Mulţam adânc!

      Apreciază

      Răspunde
  2. Foarte erotic. E reală povestea?

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avem atâta nevoie să mai simțim, mult mai multă decât ”curajul” din dotare. Am zâmbit la întrebarea dacă povestea e reală. O primesc și eu deseori. Răspund c-un zâmbet și le spun că doar actorii au voie dincolo de decoruri.

    Apreciază

    Răspunde
    • Daniela, buna noapte si bun venit! Da, stiu… Uneori pare imposibil sa acceptam ca sunt semeni de-ai nostri ce reusesc sa depaseasca granitele prejudecatilor mostenite.
      Scrisul e cea mai inalta forma de exprimare a unor trairi pe care ni le cenzuram, cel mai adesea. Eu nu fac decat sa le las sa existe.

      Apreciază

      Răspunde
  4. Bine jucat! Nu m-as fi gandit nicio secunda la final!

    Apreciază

    Răspunde
  5. Am avut o mica banuiala, nu ma intreba de ce, poate pentru ca citindu-te in timp ceva m-a facut sa ma gandesc ca e prea simplu ca Celalalt sa fie un simplu… barbat 🙂

    Apreciază

    Răspunde
    • Pentru că deja mă cunoşti, ştii cum scriu, intuieşti cum gândesc!…
      Chiar sunt fericită că ne „ştim” de atâta vreme! 🙂

      Apreciază

      Răspunde
    • Claudia, revin si iti multumesc si a doua oara. Feed-back-ul tau e la fel de valoros pentru mine ca si celelalte primite de la Radu sau Daniela, insa al tau are o mai mare putere de atingere prin faptul ca tu mi-ai lasat senzatia ca imi citesti peste umar, stii? Desi am fost eu insami reticenta la o astfel de idee de scriere, desi m-am mustrat ca e posibil sa imi pierd si cei cativa oameni care ma mai citesc, am simtit ca trebuie sa scriu si asa ceva. Tocmai pentru a-mi demonstra ca a scrie nu e o bagatela. Ca in ochii celor ce ma „stiu” raman in esenta acelasi om. Tu mi-ai confirmat asta cel mai bine. Sa-mi traiesti!

      Apreciază

      Răspunde
  6. Știi, Irina… Indiferent de personaje, indiferent de cota de real din istorisire, importantă e finețea țesăturii poveștii. Când la atingere nu-i simți nodurile, nu ai alt ce face în afara unei reverențe! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  7. finalul povestii tale a fost ca o explozie de lava, m-a luat pe nepregatite :))
    e greu sa exprimi in scris dorinta, sa o transmiti, e greu sa-l faci pe cel care citeste sa se simta acolo, in poveste…tu ai reusit asta fara efort si cu mare pricepere….

    Apreciază

    Răspunde
    • A fost un moment de maxima inspiratie, dupa o foarte lunga perioada de apatie. Si l-am simtit asa cum l-am transcris.
      E clipa mea de ragaz cu mine insami si nu imi permit sa mi-o banalizez. Si din respect si drag pentru cei ce vin sa citeasca.
      Pandhora, am a multumi. Profund.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: