Scrisoare pentru mine

Vezi tu, femeie dragă,  ţi-aş scrie câteva cuvinte de îmbărbătare, aşa cum faci tu cu tine când nu te vede nimeni şi când încerci din nimic să creezi o lume, un mic univers, bucăţica ta de eternitate pe care îţi este permis să o trăieşti. Dar orice ţi-aş scrie ca şi alinare, motivare, nu te va ajuta. Ba te va împinge, într-un final, să te ascunzi iar în tine şi să laşi lacrimile să facă legea în tăcere.

I-ai scris lui dintotdeauna, iar aici de vreo 4 ani, nu? Ţi-am fost cât de aproape s-a putut, am venit, m-am tot uitat să văd dacă cineva a luat scrisoarea aceea, abia aşteptam să îţi dau de veste, să te alertez să fii pregătită pentru fericirea atât de râvnită. Dar, ştii şi tu… Te-am abandonat aici des, lăsându-te să înţelegi multe de una singură. Ştii bine că de fiecare dată când ai crezut eşti în preajma iubirii ai explodat simţind mai înalt decât ştiai să cazi. Mereu m-am întrebat de ce eşti aşa… De ce trebuie să îţi înveţi lecţiile doar astfel?

Te afli în pragul primăverii, la limita dintre agonie şi extaz. Nu nega, ştiu că asta simţi acum, mai ales acum după ce a trebuit să accepţi o nouă înfrângere. Dar tot din asta ţi se întoarce la tine puterea să crezi iar şi iar. Până la capăt. Ştiu că te aşezi seara cu capul pe mâna stângă şi te lupţi cu deznădejdile ce vin ca nişte iele să te împresoare. Le ştergi odată cu lacrimile pline de obidă. Uneori vii aici şi pui în cuvinte o parte din ce te macină. Ca să poţi respira în voie. Ca să alungi gândul întunecat. Şi asta te ajută, te motivează iar şi iar.

Ştiu că te doare să te ştii privită prin nişte caleidoscoape ce deformează tocmai esenţa ta. Multe sunt artificiale şi chiar nu au importanţă, doar tu greşeşti filtrând prin suflet fleacuri fără importanţă. Şi cauţi formidabilul în locuri mustind de banal.

Dar ceva îmi place la tine mult de tot. Exuberanţa ta, neodihna ta, crezul tău, neastâmpărul tău, nonconformismul tău dulce, foamea ta, obrăznicia gândurilor tale intime, nebunia ta perfect sănătoasă, felul cum mergi pe stradă şi mormăi în gând  versuri. Îmi place cum te-ai învăţat să îţi aperi convingerile, cum ai luptat cu cea mai neagră perioadă a vieţii tale şi te-ai regăsit mai calmă, mai caldă, mai înţelegătoare. Îmi place încăpăţânarea ta, naivitatea ta, femeie…

Îţi scriu doar ca să îţi urez să ai mereu zile în care să nu uiţi de tine, să nu uiţi să cauţi neobosită calea ta. Să nu te abandonezi, oricât de greu ar părea. Să te iubeşti, draga mea, e tot ce îţi pot dori în prag de crudă primăvară.

Dacă nimic nu te-a oprit până acum, nu văd de ce te-ai opri singură. Mergi mai departe, învaţă, luptă, crede, iubeşte. Tot ce înseamnă viaţă. Aşa cum e ea.