Irosiri

Posted on

Îmi desenezi nori de furtună cu degetele pe frunte încercând să îmi cuminţeşti bretonul şui, rebel, laşi fulgerul dorinţei să mă umple de spasme dulci, chinuitoare, lungi atunci când treci cu mâna fără să mă atingi pe deasupra bluzei.  Râzi de nasul meu de rusoaică, îl numeşti „extrem de personal”. Îl atingi cu buzele uşor, mimând un sărut inocent, ca acela pe care îl dai unui copil. 

Mă tachinezi şi mă laşi să anticipez totul cu ochii aproape închişi. Mă întrebi la ce mă gândesc. Arsura din privirea mea îţi ridică sprâncenele a mirare. „Da?”

Da. Îmi place să fac dragoste, îţi spun.

Nu, nu ştiu dacă te vreau pe tine, ştiu că mi-a fost îndelung dor să fiu sărutată. Arată-mi că pe tine te doresc, fără să te vreau, fără să capete totul sensul unei aventuri întâmplătoare.

Nu, nu mă atinge, nu acum…

Îmi sunt cel mai mare duşman, propriul meu inamic. Eu, mie. Fiindcă deliberat te confund cu cel pe care îl aştept de atâta vreme. Îmi fac singură acest rău necesar, fără ca asta să însemne masochism sau altceva la fel de trivial.

Mormăi. Tu. Mă adulmeci în spatele urechii, aşteptând să primeşti semnalul. Eu mă arcuiesc lângă tine ca o harpă atinsă de un afon. Ce ciudat, nu? În timp ce tu crezi că mă las greu, eu de fapt sunt la un pas de abandonul total, dar temporizat atent. Cât de diferiţi suntem, tu vrei doar să-ţi cedez, eu vreau să-mi ceri tu asta, să admiţi că altfel nu mai poţi. Dar între noi e o luptă a orgoliilor dusă în surdină de prejudecăţile tale, versus mândriile mele. Mă întrebi într-un sfarşit de gest molatec: ” Pot să rămân la tine? Preţ de un sărut şi încă ceva?…” Râd. Te superi. Te îndepărtezi brusc şi mă priveşti cum am rămas pe bancă aşaaa, parcă picurată dintr-un nor leneş.

Ochii tăi mă redefinesc în clipa aia. ” De ce râzi? Şi tu vrei. Zi că nu.”

Nu zic nimic. Mă întreb doar cine naiba eşti. Îţi întind o mână caldă a salut şi plec. M-ai întristat, dar fii pe pace, nu mă ţine mult.

Doar preţ de un sărut anticipat şi ratat.

-orice asemănare cu eventuale personaje reale e pur întâmplătoare.

20 responses »

  1. Eu am rămas agăţată de acel abandon total. Nu-i irosire… m-aş abandona printre cuvintele astea, le-aş lăsa să mă înghită cu totul. Mda…

    Apreciază

    Răspunde
    • Poate nu-i irosire, însă cred că ai simţit şi tu dâra fină de dezamăgire.
      E doar un fapt divers, nimic ieşit din tipare, nimic special. Mai trăim şi din astea, uneori şi din vina noastră.
      Abandonul total s-a risipit ca un abur uşor. Când cei doi nu se simt, clipele curg fals, undeva se rupe frumosul şi se preling clipele în pământ.

      Apreciază

      Răspunde
  2. Wawwww … mama lor de mândrii și orgolii… dar cel pe care il aștepţi nu va veni inconjurat de ele… și poate totuși el nu e acel EL… cu siguranţă iubirea nu are orgolii și nici mândrii …
    Frumos!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  3. Am oftat, citind… și ți-am făcut un semn cu degetul pe buze (și pe suflet) întru mângâiere. L-ai simțit?

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  4. Mâine, pentru „Joia altor puncte de vedere” pe pagina Allexyanna
    Pe curând!

    Apreciază

    Răspunde
  5. Frumos desen, sensibilă foaia… scrisă cu senzualitate. 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  6. Un joc frumos, dar cu slabe șanse de câștig, dacă regulile nu-s cunoscute bine de ambii jucători.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    • Nu putem prezenta aici sau chiar si in viata de zi cu zi doar partile noastre aparent tari, puternice, trebuie sa vorbim si despre momentele de slabiciune sau de alegere gresita. Eu nu ma tem sa vorbesc despre mine asa cum sunt. Problemele apar din cealalta parte… Transparenta, deschiderea e tot mai greoaie.
      De aceea e un joc, ca sa ne jucam sansele. Mersi, Petru.

      Apreciază

      Răspunde
  7. Cuvintele tale au miros de mare pentru mine… De arsura a pielii, freamat al narilor, nerabdare a muschilor… Un inceput, candva, irosit, un final, acum, cuminte…

    Apreciază

    Răspunde
  8. 🙂 dar de ce sa fie intamplatoare?!; personajele astea mai au un pic si merg…
    periculos de senzuale textele tale…

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    • 🙂 Unele soptesc, altele se desprind din poveste cum se desface autocolantul de pe folia lui si se lipesc pe unde nici nu ma astept. Unele mai striga in noapte in adancurile mele, altele implora razbunarea prin cuvant intr-o alta poveste.
      E o asa zarva, de uneori nu fac decat sa scriu ce-mi spun ele…Numai sa le scot la lumina, sa am si eu liniste…

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: