despre… nimicuri

Posted on

De mult nu mai fug de mine, de mult nu mai aleg tăcerea ca să păcălesc durerea. De mult nu mai sunt cine am fost, de mult nu mai vreau să fiu un om anost.

Am atât de multă şi atât de curată trăire netrăită în mine, încât a alege tăcerea devine sacrilegiu. Am ales greşit de atâtea ori de parcă am avut de ispăşit o pedeapsă. Nu de puţine ori nopţile mi-au început cu nesomnul adus de mustrarea propriului gând. De cam tot atâtea ori mi-am frânt neputinţa de a mă ierta, într-o lacrimă obidită. Dimineţile ce urmau, urcau timid în mine un imbold pe care oamenii îl numesc speranţă. Că bunul şi frumosul mi se vor petrece, că măsura simţirii mele îşi are corespondent şi că e doar chestiune de timp uman să-l aflu. Şi le-au urmat tot atâtea zile care, adunate snop, s-au numit dezamăgiri.

M-am oprit din rostogolirea-mi fără noimă. M-am trezit din visare. Fericirea nu mă onorează prea des cu prezenţa-i celestă. Nu prea am cu ce o ademeni. Nu prea reuşim să cădem la pace.

Merg în linie dreaptă prin inima mea, chiar dacă urma pe care o las pare haotică, întreruptă, fărâmată. Important e cum simt, nu cum se vede. Prea mult timp m-a preocupat asta mai mult decât trebuia. Prea puţin a păsat celor cărora trebuia să le pese.

Nu ştiu ce va fi de mâine încolo. Dar nu mai am de ce îmi face griji. Nici planuri. Nici vise. Nici speranţe. Prea m-au durut toate…

Azi am primit cel mai sincer şi frumos compliment: femeie, eşti o nebună! Da, sunt. Aşa cum ştiu că sunt şi egoistă, şi superficială, şi neatentă, şi răutăcioasă câteodată…

De mâine, îmi iau prezentul în serios. Fără rezerve. Fără teama de eşec. Voi da nopţilor gândurile mele neterminate. Să zboare. Să se înalţe. 

Vreau dimineţi în care ochii mei să se oglindească somnoroşi într-o interminabilă bucurie a unei alte perechi de ochi. Să am parte de toate nimicurile pe care cei mai mulţi le ignoră.

Nimicurile mele…

 

8 responses »

  1. Frumos, Irina, sa fii femeia diminetilor in ochi dragi tie.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. Dacă zici că ți-a plăcut mult complimentul, zic și eu că ești o nebunatică! Ceea ce-i mult mai bine. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  3. Nebunatică nebună,
    Care parcă ții în mână
    Frumusețea unei vieți!
    Nimicuri d’alea, mai aveți?

    Apreciază

    Răspunde
  4. Sa se inalte!
    Asa sa-i ramana numele! 🙂
    Cu drag,

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: