Pentru ghetuţe goale… (repostare din 2011)

Neculaiul celor uitaţi

Prin îngheţata dimineaţă

Trec două picioruşe mici,

Grăbite înspre-a urbei piaţă,

Cu paşi mărunţi, ca de furnici.

E al Rodicăi fiu mai mare

Ce stă-n căsuţa de la râu,

El pleacă-n zori la mă-sa mare

Să capete un pumn de grâu.

Rodica zace-n pat bolnavă,

Copii-i plâng de foame-ncet,

Doar Fane nu-i mai simte-otrava,

El e sătul să fie drept.

Măicuţa-i se spetise prin pădure,

Din zori în noapte după lemne

Ştia că pruncii stau să-ndure

Frig, foame, ale sărăciei semne…

*

Ştefan cerşi la poarta bunii,

Primi un şut şi vorbe de ocară

Scrâşni şi-şi blăstămă străbunii

Şi soarta aspră, viaţa lui amară.

Cu mâneca îşi şterse-nlăcrimarea,

Spre cer privi atât de mâniat…

” Eu hoţ mă fac, iar mamei alinarea

I-o voi aduce, chiar de-oi fi legat”…

Îl auzi Moş Culea de la moară,

Ofta privind spre puiul năcăjit…

Îşi spuse-n barbă, într-o doară:

” Desculţ, flămând, năpăstuit…”

*

Spre seară paşii şi-i îndreaptă

În pragul casei de la râu,

Căra în coş o pită coaptă,

În spate o desagă pân-la brâu.

Şi-ncet, grijit, el aşeză pe prispă

Vreo zece-opinci şi o bundiţă,

Chimiru-i nu simţea vreo lipsă,

Era ferice că avea credinţă.

Se închină sfios, dar plin de jale,

Că viaţa-i crudă cu acei copii…

*

Fănuţ cătă la mâna mamei sale,

Şi-o  sărută, îi mângâie şi ochii…

Deodat-aude paşi lângă fereastră

Şi fuge-ngândurat sa vada ce-i…

Zări cu greu o umbră-albastră

Şi jos, pe prispă, nişte papucei!

Cu bucurie năvăliră fraţii!

Ce bine pita mirosea! Dar, vai…

Şi zece ochi se rotunjeau, miraţii:

” Mămucă, fuse Sfântul Neculai! „

Măicuţa lor se închină fricoasă,

Bundiţa o-mbrăcă încetişor:

” Hai, dragilor, să ne-nturnăm în casă,

Se răcoreşte pita în pridvor „

Rodica ii ghicise pasul

Moşneagului ce se îndepărta

Un înger îl aduse-n ceasul

Ce-o casă-ntreagă-l aştepta.

*

Rânduri închinate tuturor acelor copii ce în Ajun de Sfântul Neculai nu au primit nici măcar o vorba bună.