Unde se ascunde veşnicia? În secunda în care două suflete care se caută de o altă veşnicie, se recunosc şi se găsesc. Atât durează veşnicia.
Restul sunt detalii, trepte, etape, încercări, teste, cazne. Tot ce are importanţă, pentru un întreg parcurs uman de-a lungul şi de-a latul vieţii, e acea secundă. Pe care mulţi o aşteaptă cu înfrigurarea morţii, iar şi mai mulţi o scapă printre degete, muşcând cu poftă din felia de satisfacţie animalică, potolind doar foamea unui trup niciodată sătul.
Virtualul e moartea realului, e prăpastia abisal de tentantă pe buza căreia stăm luptându-ne cu pornirea deloc prudentă a aruncării în gol. Însă, cei mai egoişti dintre noi se trag înapoi cu grijă, ca să simtă sub tălpi pământul. Pământul întoarcerii…
Eu abia m-am aruncat din înalt spre abisul căscat în mine. Nu e o cădere, nu e plutire, e o alegere. Ştiu că zborul meu mă va purifica de tendinţa de a mă refugia în mărunţişurile în care ne trăim oricum clipele de trecere spre veşnicie.
Am lăsat în urmă atâta iubire încât ar trebui să ÎŢI ajungă până la capăt.
Însă TU cauţi un alt fel de iubire.
Drum bun…
dordedoi 