Mă săturasem să tot sper că un semn de la el îmi va spune dacă ne îndreptăm într-o direcție sau nu. Era mai mereu indecis, mereu schimba orice discuție mai serioasă într-o glumă, răspundea la întrebări directe cu o întrebare. I-am cerut să mă lase o vreme să mă gândesc, să nu mă caute, să mă pot aduna, să evaluez ceea ce e între noi. Read the rest of this entry
Category Archives: Uncategorized
Spovadă
Nu mă ştiu altfel închina decât cu palmele căuş pe suflet, cât să mă audă doar îngerii- oameni…
Dar există o seamă de semeni care mi s-au îndepărtat doar fiindcă nu mă asemăn lor. Şi asta mă doare. Read the rest of this entry
Plăsmuire
Se îndreptă de nenumărate ori spre oglindă în ultima jumătate de oră. Îşi aruncă priviri încruntate. Nu, nu părea să fie nimic vizibil. Până la urmă îşi va face curaj şi va ieşi. Read the rest of this entry
Dedicatie
” M-apropiu din nou de dumbrava cea sfîntă,
Să cad în genunchi la străvechiul altar,
O dragoste veche din nou mă frămîntă :
Îmi freamătă frunza, iar apele-mi cîntă,
Și toate ca-n vis îmi apar.
Ah, iar sunt copilul nebun de-altădată !
O floare, un flutur m-oprește din mers.
Tot gîndul mi-e farmec, simțirea mi-e beată,
Căci inima iarăși pornește să-mi bată,
Și bate-n cadență de vers ! ”
Stefan Octavian Iosif- Dedicatie- Read the rest of this entry
Povestica Noricăi
*
Norica plimba neobosită băţul prin praful curţii, îngânând un cântec numai de ea înţeles. Cu coada ochiului fură scenele din bucătărie. Geamul deschis îi permitea să vadă cum stătea mama-să cu mâinile în şolduri, nervoasă. Tata striga la ea, mama striga la el… Îşi spuneau vorbe grele, însă Norica învăţase un truc să nu audă. Read the rest of this entry
Pentru femeia care sunt…
Pentru femeia care sunt azi, am a aduce multumiri adanci si curate multor oameni deosebiti.
Mama e pilonul de baza, familia in care am fost crescuta a fost si ramane micul univers unde a inceput intreg procesul de formare al femeii ce azi va scrie. De acolo am inceput a invata Dragostea. Read the rest of this entry
Fata cu bocceluta
Nu o sa va spun eu prea multe despre aceasta fata fiindca stiu ca va place sa descoperiti, cantariti si sa judecati singuri. Read the rest of this entry
Aripi in suflet
Un copil a gasit in copilareasca lui alergare, un soim. Prima data a crezut ca e un graur, nestiind bine sa deosebeasca pasarile dupa pene. L-a privit intai cu mirare, apoi s-a apropiat cu oarecare teama de el. Read the rest of this entry
Stropi de roua (7)
-Stropi de roua (6) aici–
*
Vorbele femeii care il cautase pe Mihai la telefon ii frigeau gandurile ordonate pe care credea ca le avea, pana atunci. Si ii picurau jar prin vene, facand-o pe Cristina sa simta ca inima i s-a mutat undeva in gat si o impiedeca sa respire la fiecare pulsatie. Read the rest of this entry
Stropi de roua (6)
*
Femeia din pat abia daca semana cu Madi a lui. I se stranse inima privind-o. Read the rest of this entry