Cealalta femeie

Picioarele m-au purtat fara tinta minute in sir. Nu stiu, poate ore. Daca nu ar fi inceput ploaia, nu as fi reactionat nicicum, insa umezeala si parul ravasit care imi cadea pe fata, m-au impins spre bruma de ratiune de care aveam nevoie. Si am urcat la prima terasa ce mi-a iesit in cale.

Povestea unui sacou nou

Nu si-ar fi inchipuit ca totul o sa inceapa cu o despartire.
De fapt nici nu era o despartire, era mai mult o alegere, a ei. Asta il si agasa cumplit. Era miscarea ei. Independenta de el.

Pretul libertatii -2-

– continuarea primei parti –

 

Marga… Amintirile bine zavorate izbucnira dureros in mintea lui Andrei. Sentimentul de vinovatie uitat il facu sa simta un junghi nou in mijlocul pieptului. Respiratia ii deveni suierat, ar fi vrut sa isi adune vorbele, insa din gatlej ii iesi doar un icnet lung, greu…

*

Pretul libertatii -1-

Cat trecusera? Trei ani? Nu mai stia exact, dar i se parea ciudat  de rasucita bucla aceea de timp, facandu-l pe Andrei sa se scuture ca dupa un fior rece.

Aceeasi gara, aceleasi imagini pe care le memorase retina… Poate ca erau doua-trei chioscuri noi, o carciuma mica plina de navetistii ce isi goleau paharele de vin fiert sau tuica ieftina si puturoasa pana la venirea trenului ce urma sa ii poarte spre casa. Andrei cauta din ochi un automat pentru cafea. Pufni nervos si iritat. Singura masinarie avea atarnata de ea un anunt: ” DEFECT „.

Mici indiscretii

*

Ea il privea cu o incantare ce nu o putea ascunde. Barbatul era atat de atent, de galant… Ii intinse paharul cu sampanie cu o mana, iar cu cealalta ii ridica barbia sa ii poata privi ochii usor inlacrimati. Ciocnira, in acompaniamentul muzicii de fundal. El alesese cel mai bun blues care il ascultase vreodata.

Nu mă conduce, ştiu drumul !

– din gândurile unui bărbat român-

Românie scumpă, ai reuşit să mă înfrângi, deşi nu mi-a trecut prin minte să mă războiesc cu tine vreodată!

Şi azi te părăsesc ca pe o amantă infidelă şi făţarnică. Nu ştiu şi nici nu te interesează unde oi ajunge. Dar nu-ţi las leşul meu, pentru nimic în lume! Că dacă rămân, îţi voi deveni „îngrăşământ” atât de repede… Am încercat să fiu om în ţara mea, să fiu mândru că mi-s român. Mi-ai spurcat zilnic feliie de mândrie cu care îmi începeam ziua, lângă cafeaua tot mai ieftină şi tot mai amară. Am zis că te suport aşa, fie ce-o fi, că meriţi!