Respiratii de o zi…

Azi mi-am facut picaturi de timp… Cat sa respir si sa imi amintesc de tine… Si sa iti scriu putin.

Am lipsit o vreme, am avut ceva incurcaturi, dar s-au rezolvat. Cand am revenit, am cautat cu febrilitate adolescentina in cutia de scrisori… Nu am gasit nimic de la tine. Inca… M-am gandit ca si tu ai incurcaturile tale, altfel mi-ai fi trimis macar o adiere de zambet… Dar ti-am simtit prezenta tacuta, ochii tai peste randurile mele. Si ar trebui sa imi fie de ajuns. Si sa ma simt mangaiata… Dar tot imi lipsesti, orice as face, oricat as scrie. Mai ales cand scriu, imi lipsesti.

Rataceste-ma…

Stia din instinct ca ceea ce simtea ca imbold, nu avea cum sa duca la nimic bun… Insa ceva, ca un arc interior, mult mai puternic decat propriile principii, o impingea sa cocheteze cu ideea care o stapanea de ceva vreme… Se linistea spunandu-si ca e doar pura fantezie, ca oricine are astfel de momente cand isi imagineaza situatii pe care stie sigur ca nu le va trai niciodata…

Danseaza cu mine… (1)

Se mai uita odata in oglinda. Era multumita de rezultat, dar se simtea nesigura de reactia lui. In ultima vreme a tot criticat-o, ii tot facea observatii voalate, usor muscatoare, nereusind sa isi ascunda malitiozitatea. O deranja, dar nici nu ii spuse clar sa inceteze… Parca nu-i mai pasa, parca ar fi vrut sa vada pana unde poate merge cu reprosurile. Cauta inutil o urma de iubire in atitudinea lui si nu o mai gasea…

Isi promisese sa mai mearga cu el doar la aceasta petrecere, apoi sa discute cat mai serios si sa puna punct. Revelionul nu era tocmai cel mai bun moment sa incheie o relatie, de aceea tot amanase. El planificase totul pana in cel mai mic detaliu, pana si rochia ei, tot el o alesese. Inca tinea la el, inca ii pasa de sentimentele dintre ei, avea amintiri frumoase cu el, dar…

Calatorie fara peripetii…

Trenul se puse in miscare cu obisnuita zvacnitura, scuturandu-si scurt toti calatorii. Ca la un semn, toti s-au inclinat, intai in fata, apoi au revenit la pozitia normala. Nu se plangea nimeni, desi senzatia nu e deloc una placuta. Calatorii stiau cu totii ca nu se puteau astepta la o calatorie de lux… Doar era personalul ce imbatranise, facand atatea rute intre haltele de pe traseu. De mirosul greu nu se mai sinchisea nimeni.

Intr-un compartiment, din coada trenului, era El. Negricios, cu un nas cocarjat,  cu o statura teapana, usor ingamfat, se asezase intr-un colt… Astepta sa se petreaca ceva, doar- doar nu vor trece cele cateva zeci de minute bune, singur cu gandurile sale. De el insusi, era satul. Leganatul trenului ii dadea miscari haotice. Se plictisea groaznic. Si atipi pret de cateva minute… Cand se dezmeticise, la oprirea intr-o halta, o vede in compartiment pe Ea. ” Oare cand o fi ajuns aici? ”