In fata mea o mare de oameni. Grabiti, tacuti, impachetati in haine de ploaie… Am incercat sa ii depasesc sa imi vad de drumul meu. Erau prea multi, prea inalti, prea inghesuiti unii in altii… Am vrut sa intreb pe cineva unde se grabesc. S-a intors un domn, cu fata acoperita pe jumatate de o palarie ciudata. Mi-a spus scurt, parca rastit:
-Nicaieri! Read the rest of this entry
dordedoi 