Doi trecători

Cinci minute, zece poate, după care uitam de figura lui. Probabil şi invers se întâmpla la fel. La început a fost doar o mică bâlbâială pe trotuar. Spaţiul îngust l-a silit pe el să se oprească şi să mă lase întâi pe mine să trec. I-am zâmbit a mulţumire. El m-a privit scurt, politicos şi a înclinat capul. A salut, a răspuns?

Coajă de mesteacăn

Nu am ştiut. Nu am crezut că voi şti vreodată…

Ştii… Ştiu…

Ştiu. Mă voi simţi aidoma unui nufăr ce se deschide  dimineaţa, voi renaşte direct din clipa în care mâinile tale se vor desprinde de pe carnea mea, înflorindu-mă. Apoi voi pluti între ceilalţi nuferi până la ofilire.