Visele nu mor, ele adorm…

Am auzit de nenumarate ori cum ca visele se sting in zori. Le stingem sub pleoapele grele de somn, sau le inghesuim in cutele adanci ale constiintei?

Visul meu de dimineata nu s-a stins, nu l-a speriat nici prima geana de lumina, nici constiinta rasarita cu intarziere… Dupa mult prea multe dimineti sa le pot numara, dimineata de ieri a venit lenesa si calma… Fara graba cafelei si a imbracatului militaresc pentru mers la munca, fara ochii aruncati pe ceas din 5 in 5 minute in incercarea jalnica de a prelungi putinul timp pentru mine…

Dansul norilor

Am vrut sa incep povestea aceasta ACOLO unde s-a petrecut, dar nu am reusit. Intelegeam, insa, ca despre minune nu poti scrie cand ti se intampla, poti sa o faci abia dupa ce se incheie sau se transforma in amintire verde… Asa ca am asteptat sa ajung acasa astazi, in civilizatia pe care am lasat-o vineri in urma, fara umbra de regret.

Minunea mea se numeste Cabana Busteanu’ din minunata locatie Izvorul Muntelui, la poalele Ceahlaului, loc de unde se poate pleca in drumetie spre cabana Dochia, sau spre varful Toaca, de pe culmea Ceahlaului.