Am nevoie de tine…

Da, e simplu să spun asta. Am ajuns în punctul în care nevoia de tine a devenit atât de apăsătoare, încât în clipele de linişte asurzitoare, îţi pot auzi paşii…

Ganduri de seara…

In cateva zile incepe septembrie…Abia astept toamna, dar nu stiu exact de ce… Ma bucur doar ca se apropie…

Citeam ce ti-am scris zilele trecute. Ganduri care ar trebui sa iti apartina tie, odata ce ti le-am dedicat. Dar ele sunt in vazul tuturor. Si supuse judecatii generale. Nu e nimic rau in asta, doar ca nu ma mai simt in largul meu sa o fac si pe mai departe. Pentru ca si eu vad cat de mult ma indepartez de realitate si creez o lume iluzorie, lumea noastra, in forma scrisa. Poate iti amintesti, ti-am spus aici…

Cumva, ceea ce iti scriu eu ramane singura noastra legatura. Dar ti-am amintit ca intr-o buna zi s-ar putea sa ma rusinez de viata si sa tac.

Ai fost aici…

Se facuse dimineata demultisor… Inca ma aflam in aceeasi pozitie, intr-o nemiscare sora cu paralizia.  Nu stiam daca era lene sau neputinta, sa ma ridic si sa vad cat e ceasul.

Dar nu mai conta. Ai fost aici… Tu m-ai adus inapoi…

*

De cate ori s-a intamplat…?

Fascinatie…

Incerca sa deschida ochii… Urechile percepeau o muzica indepartata, dar sunetul cobora spre el neclar. Nu reusi sa ridice pleoapele, de parca inca era in vis si se straduia sa se trezeasca. ” Visez? ” Dar raspunsul nu veni decat dupa o secunda in care simti ca ii este cumplit de sete. Nu visa, incerca sa isi umezeasca buzele cu limba. Secunda urmatoare ii aduse o durere ascutita in tot corpul, incat nu reusi nici gura sa o intredeschida. Gemu scurt. Ce i se intamplase, de ce nu se putea misca? Sub pleoapele inca inchise, ochii vroiau sa vada. Veni apoi acea racoare pe frunte pe care o recunostea cu tot corpul, erau niste degete reci care il mangaiau incet. Renunta sa deschida ochii, lasa acea mana sa ii alinte simturile inca amortite. Presimtea ca daca ar fi incercat sa se miste ar fi revenit acea durere cumplita. Sub obladuirea acelei mangaieri, maternale parca, incerca sa prinda imaginea cu o privire filtrata printre gene. Recunostea lumina aceea usor rosiatic-portocalie, difuza, ii era oarecum familiara. In fata lui, doi ochi ii zambeau, cu caldura si ingrijorare, de sub o perehe de ochelari. Stia si ochii aia… De ce era acolo, ce era cu el?…Stapana ochilor grijulii ii umezi buzele cu un servet rece, mustind de apa. Il sorbi cu cele cateva puteri de care se simtea in stare… ” Dormi…” ii spuse vocea fiintei ce ii astamparase setea… Si adormi ca la comanda…

Si a fost pace…

-Dormi? o intreba cu glas usor…

O privi indelung, duios, cu dragul pe care de obicei ea i-l arata lui. Ii atinse cu varful degetului spranceana stanga. O mangaie abia simtit. Nu, nu o trezise.

-Eu am sa iti spun ceva, ceva ce nu mai pot tine doar pentru mine. Poate ca nu ma auzi, dar eu tot o sa iti spun.
Femeia avea ochii inchisi, fata ii era senina. Ar fi vrut sa ii atinga usor sanii prin camasa subtire, dar isi opri gestul. Ii era, dintr-odata, atat de foame doar sa o priveasca…

Danseaza cu mine… (2)

Nota:

… Si fiindca mi s-a cerut in mod explicit o continuare a povestii, iata-ma cu partea a doua… Daca in prima parte nu le-am dat nume personajelor, in partea a doua vor fi Tudor si Malina. Deci, sa incepem…

*

Frumoasa femeie si misteriosul ei dansator s-au desprins cu mare greutate din vraja acelui sarut. S-au privit in ochi zambind. Ea stia, el incepea sa isi aminteasca … Femeia ii recunoscuse ochii in momentul inceperii acelui cantec, desi barbatul matur de astazi era schimbat…Tresarirea ii incalzise inima, simtind acea emotie veche pe care nu credea ca o va mai trai vreodata…

………………………………………………………………………………………………………….

Ochi de Ciuleandra…

Dedicatie speciala pentru o fiinta speciala… Luka

Nu se gandise niciodata prea mult la sufletul lui, pana atunci… Nu se putea plange de viata pe care o ducea. Era chiar un privilegiat, un om mangaiat de un destin si un traseu reusit. Invidiat pe buna dreptate de catre amici pentru succesul sau la femei, pentru usurinta cu care isi facea afacerile sa prospere, Stefan se considera un om fericit. Varsta si experienta de viata il definise si ii permitea sa se considere un tip sofisticat si implinit.

Aparitia sa in public avea menirea sa atraga priviri instantaneu. In egala masura, si femei si barbati il admirau sau il invidiau. Masina lui alba, pretentioasa, era ca o prelungire a aspectului sau, intotdeauna atent verificat in cel mai mic detaliu. Mediul de afaceri in care isi petrecea cea mai mare parte a timpului, il obliga sa se imbrace elegant, rafinat. Costumele lui croite impecabil erau deja o necesitate pentru Stefan. Nici nu puteai sa nu il observi sau sa nu il simti. Felul cum pasea, cum zambea, statura lui de peste 1,80 m, brunet, gura bine conturata,  parfumul sau discret, erau elemente care il scoteau din anonimat imediat. Se obisnuise sa ” simta” femeile care oftau vazandu-l. Le culegea privirile, intorcandu-le zambete seducatoare. Nimeni nu ar fi spus ca implinise deja 40 de ani. Arata cu  10 ani mai june. Stia asta.

Nimic nou…

Dupa cum unii dintre voi deja si-au dat seama, eu sunt un om flamand dupa comunicare, asta pe langa o sete de cunoastere de viata, sete de citit, de invatat sau de vorbit, pur si simplu. Asa am fost dintotdeauna, dar fiindca am avut momente de slabiciune in viata mea de pana acum, am comis greseli facand alegeri total anapoda. Nimic nou, toti gresim.

Nu demult, am facut o schimbare majora in viata mea, ridicandu-ma peste tot ce ma tinuse pana atunci captiva in propria mea existenta. Nu as putea spune de unde am gasit curajul sa imi evaluez trecutul si sa constat ca riscam sa imi transform trecerea pe pamantul asta intr-o banala fluturare de vant. Nu stiu de ce nu am facut mai devreme toate acestea, poate ca teama de sfarsit, boala, teama de a nu-mi pierde copii, toate la un loc.

O zi speciala

Astazi e una din zilele pe care mi le doresc foarte speciale, in fiecare an de 14 ani incoace. Fiindca astazi e ziua unuia din puii mei, Iulian. 

Unul din motivele sau motivatiile care mi-au tinut fiinta departe de tot ce e gri si rau pe lumea asta. M-a binecuvantat viata cu doua astfel de minuni, in care cred cu toata puterea. Cealalta minune este Alexandra.

Nu voi scrie mai mult, decat ca ma simt implinita prin ei, imi e suficient sa imi zambeasca intr-o zi si sa ma declar cea mai fericita fiinta…

La multi ani, Iulian! Sa-mi traiesti, puiul meu…

Joaca ” de-a fericirea”

Iti place sa te joci? Sau te temi sa nu fii privit stramb, ciudat? Pe mine oamenii prea seriosi, gata sa clasifice pe oricine, ma inhiba, ma fac sa ma simt mica… Mica atat cat sa ma joc…

Oamenii astia parca au o masca, din indaratul careia nu prea poti ghici ce simt, daca simt… Imi plac oamenii care isi arata deschis trairile, carora le poti deslusi nostalgiile, bucuriile, intristarile chiar… Oameni vii…