Alunecare (2)

Posted on

Se privi câteva secunde în oglindă. Zâmbetul îi era şăgalnic, undeva între trist şi melancolic. Ştia. Şi ea. Şi el. Îşi vor lipsi. Aşa cum au presupus de la bun început… Închise ochii încercând să îşi imagineze paşii lui coborând scările. Pas cu pas, bătăile ei de inimă. Ştia că a coborât grăbit, că îndepărtarea trebuia făcută şi atât.

Privi peste umăr patul. Urmele calde ale înlănţuirii trupurilor păreau rămase încă vii acolo. Gemând. Cerând. Adulmecând cu pofta pură. Ar fi trebuit să deschidă geamurile să aerisească. Mirosul lor îngemănat plutea în cameră ca o nălucă a păcatului. Însă nu se clinti din tocul uşii. O lacrimă mică se ghemui sub geană, stingheră. Era însă prea mult preaplin în sufletul ei de femeie proaspăt iubită. Lacrima aceea ar fi sfârşit evaporată pe obrajii ei atât de încinşi. Se înfofoli în halatul cu care fusese el îmbrăcat. Inspiră flămândă. Buzele roşii îi zvâcneau încă. Le muşcă uşor, aşa cum dinţii lui le căutase fructul cu doar câteva minute înainte. Îşi strecură mâna prin despicătura halatului, atingându-şi sânul drept. Cu vârful degetelor simţi sfârcul întărit. Îl mângâie. A tăcere. Ar fi cerut tot trupului să tacă, dar îşi hrănea fiinţa cu urletul lui sălbatic. Închise ochii rememorând voit dureros senzaţia pe care i-o dăruise bărbatul. Limba lui fierbinte rivaliza cu fierbinţeala dintre coapsele ei. Pe care el o adorase cu tot ce însemna masculinitate şi dorinţă în el.

Trădătoare, carnea muritoare îi cerea să îşi adjudece fiinţa lui, să şi-l facă al ei, să îl transforme într-o bucurie care să o copleşească până în pragul voluptuos al abandonului. Dar carnea nu mai era suverană, era doar parte dintr-un troc amarnic făcut de două spirite înalte. Care au cedat trupeşte (cum altfel?) unei evidente imposibilităţi.

După alte câteva ore îi ceru în gând, lui, să-şi privească palmele. Apoi să o caute şi să-i spună:

„Ce le lipseşte?”

„Rotundul sânilor tăi, nebuno! Îmi umbli deja fantomatic prin vene şi fiecare muşchi din mine te simte. Nările mele au forma şoldului tău, languros întins poftei din privirea mea… Ce mi-ai făcut?”

„Nimic, doar te-am iubit.”

*

Să ai dragostea şi să nu o poţi supune omenescului. Să ai spiritul şi să nu-l poţi închide în carne. Să ai carnea şi sângele şi dorul, împletite, înlănţuite, subjugate demonic şi să te simţi săracul lumii. Să laşi alunecarea să rămână unicul sens al adevărului. Să întinzi mâna spre orizont şi cerul să inventeze un alt curcubeu din palma ta.

Să ai. Să fii. Să vrei. Să poţi.

Febrile, două fiinţe au cedat una în favoarea celeilalte. Fiecare dăruind în oglindă porţia sa de infinit. Cu dorul deja păgân după o nouă alunecare…

6 responses »

  1. După părerea mea…să ai, să poti , să vrei…exclude pe să FII !

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: