Zvon de viaţă

Posted on

Îşi ridică  sfioasă privirile. Soarele se înălţase abia de-un stânjen pe cer.

” Brr! ” se cutremură. Încă e frig, ar fi trebuit să mai stea sub plapuma călduroasă. Se uită la fraţii săi. Dormeau, leneşii! Să-i trezească, să-i mai lase…? O să-i mai lase măcar până se ridică soarele de-a binelea.

Umerii fragili i se scuturară ca sub un fior venit dinlăuntrul său.  O fi răcoarea dimineţii, sau doar presimţirea ce i se contura tot mai ameninţătoare? Se privi atentă in prima oglindă; se găsi un pic ciufulită, dar nostimă. Îşi zâmbi ştrengăreşte… Azi îl va lua prin surprindere şi-i va spune că i-a fost dor să-l vadă, că-l place. El continua să pară inaccesibil şi preocupat de orice altceva, mai puţin de fiinţa ei. Dar presentimentului ce să-i facă? Cum să-l ignore? Dacă…?

Îşi alungă, cu o scuturare scurtă din cap, gândul rebel şi îşi privi rochia. Puţintel şifonată…  „Merge” hotărî fata. Genele ei lungi si delicate fluturară de câteva ori ca să-si limpezească ochii încă somnoroşi.

Nu-l zărea nicăieri, deşi avea informaţii precise că trebuia să fi ajuns. ” Să nu i se fi întâmplat vreo ceva, doar pornise la drum în puterea nopţii. ”

Îşi miji ochii o vreme, devenind tot mai nerăbdătoare, tot mai panicată. Când, deodată, îl văzu. Se încălzi toată de emoţie. Era cu spatele la ea, aproape nemişcat. ” Ce-o fi făcând acolo? La ce se uită? Să-l strig oare, nu o să-i par disperată? ” Întrebări, întrebări…

Îşi muşcă uşor buzele, înciudată că-i dispăruse toată pornirea curajoasă de mai devreme. ” Dacă nici azi nu-i spun, îl pierd definitiv. Cât de ciudat o să i se pară, trebuie să afle. Apoi voi vedea ce e de făcut.”

Se aplecă uşurel peste umărul lui, abia  atingându-l. Nu o simţise. Îl mai atinse o dată, ceva mai ferm, pregătindu-şi totodată şi zâmbetul. Îi tremura inima ca la o cinteză speriată. Îşi aminti refuzul lui politicos de anul trecut. Dezamăgirea, durerea ascuţită rămasă in urma vorbelor sale: ” Nu pot, deşi mă simt măgulit de atracţia ta faţă de mine, deja mă văd cu cineva.” Apoi o sărutase frugal pe obrazul ei, deja plin de lacrimi de neputinţă. Sărutul acela avea gust de consolare. Şi o arse . Încă ardea…

El privea nemişcat, de parcă plecase cu totul de pe lumea asta. Tresări la cea de-a doua atingere a ei. Se întoarse si o privi:

” A! Tu!… ”

Răspunsul ei fu un zâmbet larg, plin de emoţia revederii.

” Te-am văzut singur şi m-am gândit sa te salut. Salut! ”

I se uscase gura instantaneu, temându-se să nu se bâlbâie. Băiatul oftă zărindu-i speranţele aninate în privirile ei copilăreşti. Soarele deja urca spre înalt, semeţindu-şi razele in toate direcţiile.

Şi-atunci se întâmplă… El aştepta să apară o altă ” EA”. De aceea oftase văzând-o. Acea ” EA” de care se temuse,  îi captă privirile şi întreaga atenţie a băiatului. O mai privi o dată peste umăr cu un zâmbet uşor încurcat, apoi se îndreptă spre insolita apariţie.

*

Brânduşa răsări delicată chiar in faţa toporaşului. El se înfioră privind-o, îndrăgostit şi fericit că îi venise iubita.

Fata noastră rămase încremenită în propria ei durere: ” O, nu! Şi anul asta a ales-o tot pe zbârlita asta de Brânduşă! Iar eu, cea mai ” răsărită” dintre toate viorelele grădinii, să ma mulţumesc tot cu vreun scaiete ciufut şi egoist?”

Vioreaua  îşi şterse ochii cu ciudă, privindu-i pe cei doi cum se giugiulesc si cum se admiră reciproc.

” Pff! Mai rău îmi trebuie! Mi-a zis mie mama de astă-iarnă să nu mă mai gândesc la fantele ăsta. Dar eu, eu ce fac acum? Pe mine cine-o să mă mai iubească PRIMAVARA  asta? ”

Pe deasupra ei trecu, într-un zbor haotic, un bondar leneş, timid, apatic, aşa cum e şi acest debut de primăvară. Îi făcu ştrengăreşte din ochi şi-şi văzu de drum.

… Primăvara asta, totuşi, nu-i decât o copie…

 

 

8 responses »

  1. Ehe, poti fi si-un ciulin! Cand e sa fie primavara, vei avea luciri albastre de miozotis!

    Apreciază

    Răspunde
    • Atunci rege al inimii viorii sa fie Ciulinul! Am zis!

      Apreciază

      Răspunde
      • De cand ai postat despre Ciuleandra am vrut sa iti scriu cum e cu ciulinul. Dar m-am gandit sa nu fac valuri. Cand nu cunosti persoana care scrie, poti sa interpretezi eronat ce a vrut sa spuna. Dar am sa scriu despre ciulin in curand. Sa ai o zi frumoasa, Irina. Eu sunt cu pieptul sus, gandul la patrie!

        Apreciază

        Răspunde
        • Atentia si memoria ta vizavi de articolele mele e mai mult decat magulitoare. E antrenanta si motivanta. Ciuleandra, da…
          Cat despre ciulini, copil crescut la tara fiind, am avut ocazia sa ii vad foarte des, devenindu-mi familiari de-a lungul vremii. Si atunci, si acum pot afirma ca au niste flori incredibil de frumoase, in perfect contrast cu asprimea si felul bataios de-al fi al plantei.
          O sa astept povestea ciulinului de la tine.
          Zilele mele sunt frumoase, trebuia doar sa accept asta in fiecare rasarit de zi.

          Apreciază

          Răspunde
  2. deci bau! te-am speriat…nu de alta dar dacă tot e zi de sărbâtoare m-am gândit să-ţi las o amintire…o sperietură….mmmm nu mi-a reuşit….
    îmi place mult povestirea ta….într-un fel aparte îmi provoacă amintiri…
    şi da…m-a făcut să rătăcesc zâmbind pe urmele trecutului…
    al tău amic în ale scrisului, iulian, îţi mulţumeşte…o zi dulce irina…

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: