Nu, nu mi-e dor…

Nu, nu mi-e dor…

E doar o usoara adiere a trecutului, adusa de primavara asta ce s-a incapatanat sa vina atat de greu. Si a facut un salt spectaculos inspre vara, uitand sa isi ia ” ramas bun”…

Nu, nu mi-e dor. Nu imi lipsesti, doar palmele mele mai poarta, inca, amprenta unui dor nedefinit, de a te simti. Ele nu au uitat cat rasfat primeau atingandu-te. Lor le este cumplit de dor. Mie nu imi lipseste nimic. Ar trebui sa spun ca sunt cel mai linistit om. Si poate chiar sunt. Nelinistile sunt ale ochilor, ale gurii  ce cauta, inca, acel gust pe care sarutul tau il avea. Si urechile… Inca le mai dau portii mici de desfatare, ascultandu-te in casti… Intr-un remember ce e nedrept de indepartat. Prea curandul a devenit prea  usor, amintire…

Dar mie nu mi-e dor. Am primit tot ce simteam ca imi lipseste. Sa nu fii prea suparat ca inca sunt nostalgica, ma stii doar. Nostalgiile sunt ale zambetelor uitate stinghere, pe marginea unui pat, la o tigara. Anul acesta am vazut Eurovisionul singura. Anul trecut aveam impreuna emotii pentru ai nostri. Si emotiile acelea sunt singurele care nu au devenit amintire. In continuare am prostul obicei sa imi agat cercelul de haine, doar ca nu se mai agata de tricoul tau, care a trebuit sa fie scos ca sa nu imi ranesc urechea prinsa captiva in apropierea mirosului pielii tale.

Nu, nu imi lipsesti. Am stiut din prima clipa ca noi nu am fi putut fi altceva mai mult decat am fost, unul pentru celalalt. Dar ce mi-a ramas, imi da voie sa imi fie dor de atingerea infiorata a degetelor tale, de perfecta inlantuire dintre dorintele noastre. A trebuit sa se intample, ca sa nu imi fie vesnic dor de tine. Nu o sa fiu niciodata asa cum ti-am fost tie, cu nimeni altcineva, fiindca numai tie puteam sa iti spun ce ti-am spus, uneori enervandu-te, exasperandu-te, facandu-te sa te treaca toate apele… Numai pe tine te-am dorit asa, facand din asta o nebunie pe care trebuia sa o duc la bun sfarsit. Mi-e dor doar de surpriza pe care am avut-o cand, dincolo de vorbele tale, am simtit vie si dorinta ta… Sau curiozitatea ta… Nu stiu ce era…

Dar a fost bine, in dansul dorintei, stangacia mea a lasat loc liber unor trairi inca netraite pana la tine. Imi va fi dor sa iti privesc mainile… Te minunai de copilaria din mine fara sa o spui, dar ochii ti se rotunjeau de uimire.

Nu. Mie nu mi-e dor. Mi-e foarte bine, te simt fericit acolo unde te-au dus aripile destinului, mereu mi te-am inchipuit ca tu mai degraba stii sa zbori… Doar palmele mele mai au inca in ele, dorul unei mangaieri care ma facea fericita… Mi-ai spus ca te-ai putea obisnui asa foarte usor. Dar nici tu, nici eu, nu vroiam sa se intample asa. Cred ca ar fi fost prea simplu. As fi avut cea mai usoara misiune din lume, aceea de a te iubi… Mai bine ca intre noi iubirea nu s-a cuibarit, fiindca astazi aceste doruri puteau sa doara cu adevarat.

Cata vreme te stiu ca esti bine, eu sunt un om linistit. Si imi voi aminti sa nu imi fie dor, atunci cand ma voi ruga sa iti fie bine…

Si stim…Tristetile din noi nu mint
De maine…alt arcus si alta violina
Azi canta-mi bland, azi te cuprind,
Primeste o juma’ de zambet si o juma’ de vina…

Sa canti, sa simti si sa vibrezi….
Ca porti in tine jumatatea mea de dor…
Ma voi ruga sa nu uiti sa visezi…

Azi mana ta ramane al meu zbor…

*

Nota: Acest post a mai fost scris pe un alt blog pe care am scris candva, dar pe care l-am abandonat din motive personale, e o fila din niste caiete-ngalbenite…