Te las…

An trecut şi petrecut, te las pe pragul unde m-ai aşteptat.

Te las greu, plin de trăiri, doruri, speranţe, trădări, minciuni, poveşti, păţanii, poveţe, poezii, dureri, bucurii, aşteptări, zâmbete, iubiri frivole, flirturi banale, drumuri, carusele, cafele, tutun, nopţi nedormite, telefoane lungi, mesaje scurte, orgasme triste, furtuni de sentimente alambicate, priviri, fotografii, dimineţi leneşe… Ţi le las pe toate. Dincolo de pragul unde te las, m-aşteaptă fratele tău mai mic, încă nenăscut. Va fi primit cu fast şi lumini. Va fi din nou gălăgie.

Ne vom ascunde singurătăţile în pahare de vin, sub rochii de seară fastuoase, sub rimeluri rezistente la apă, sub daruri opulente, în plăcerile culinare vom păcăli dorul de plăcerea pură de a trăi. Ne vom spune: „măcar bine că-s sănătos…”
Ne vom dori iar un an măreţ, iar ne vom dori necuprinsul ce poate încape lejer într-un cont bancar. Să ne dorim? Când e atât de simplă fericirea, când e atât de facilă iubirea, oamenii şi-o doresc ca pe-un plocon venit pe o tavă de argint în noaptea dintre ani. O cerem imperios altora, ca unor datornici pe viaţă, nouă. Ca nişte ciungi sufleteşti, cerşim arborând masca trufiei.

Căutaţi în voi fericirea, iubirea. O veţi găsi doar dăruind-o.