… pe divanul sufletului meu

Mă-ncearcă stări contradictorii. Însă asta, la mine, nu e ceva neobișnuit. Eu însămi sunt o contradicție. Aș lăsa aceste stări să se contureze, să capete un sens, cât să fiu tentată să le aflu cauza, fiind din naștere o despicătoare a firului în multiplu de patru. Însă nu acum.

Eu și marea

După 46 de ani, ne-am întâlnit. Ochi în imensitate. Ochi flămânzi, ochi de copil, ochi de puștoaică, ochi de femeie matură ce se hrănesc din acest miracol.
Port în mine dorul acesta de atâta vreme. Mi s-a împlinit. E greu să redau în cuvinte ce simt, ce am simțit, ce voi simți de acum înainte.

Nu am pățit nimic, doar că nu am mai avut chemare să scriu. Nu sunt un blogger. Eu doar scriu din pură plăcere, din pasiune. Sunt un om care trăiește atât de intens tot ce vine de la viață, bun sau rău, încât trebuie să revărs în afara mea aceste trăiri, ba mai mult, e imperios necesar să le împart. Iar în toată viața mea nu am înțeles altfel sensul acestei împărțiri decât așa: din toată inima.

Ajutati-ma sa o cunosc pe Mara!

Redeschid blogul doar să pot susţine, măcar virtual, un copil care are şansă la viaţă, dar care trece prea curând prin cea mai cumplită încercare: cancerul.
Vă recomand să citiţi articolul întreg la prietena mea Mirona, belgianca din blogroll-ul meu.
Vă mulţumesc în numele Marei şi al mamei sale.

Jurnal de Belgia

De vreo doua săptămâni sunt neom. Plâng pe strada, plâng in baie la serviciu, plâng acasa.

Nu, dintr-o fericire egoista, nu mi s-a întâmplat nimic. Copilul meu e teafăr, sotul si porcusorii asisderea. Cel putin din cate stim noi…

In schimb Marei nu ii e bine. Voi poate nu stiti cine e Mara. Dar eu stiu. Eu o stiu pe bebelusa de aproape 6 luni de pe un grup care, ironic in acest moment, se cheamă „Viate e pumoasa!”. Impartaseam cu mama Marei opinii si întâmplări din viața bebeluselor noastre. Bebeluse ca orice bebeluse, vesele si zvapaiate.

Asta pana acum doua săptămâni când viata Marei si a familiei sale s-a schimbat complet. Mare are o forma agresiva de cancer. Din cauza unor vicii de procedura medicala, rezultatele biopsiei sunt neconcludente in sensul ca medicii romani nu pot spune daca e A sau B. Si aceeasi medici refuza sa isi dea…

Vezi articolul original 271 de cuvinte mai mult

alandala

Mi-ai strâns aripile pe care chiar tu le-ai desenat în glumă într-o aurie seară cu tei. Am râs prea copilăreşte sub jocul ce trebuia să rămână joc.

“Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă.” -Octavian Paler

Un pic de vechi şi un pic de nou…

 

 

Tot ce vă doresc

 

Şi sănătate…

 

 

Te las…

An trecut şi petrecut, te las pe pragul unde m-ai aşteptat.

Începutul sfârşitului

Unde se ascunde veşnicia? În secunda în care două suflete care se caută de o altă veşnicie, se recunosc şi se găsesc. Atât durează veşnicia.

Pentru ghetuţe goale… (repostare din 2011)

Neculaiul celor uitaţi

Prin îngheţata dimineaţă

Trec două picioruşe mici,

Împreună

Nu, nu vei veni niciodată. Doamna Viaţă şi-a tot făcut un obicei din a se insinua între noi. Nu, nu vom cunoaşte acel uzual „împreună”.