Sunete neclare

In ultima vreme, tot mai des mi se intampla sa aud tanguitoare sunete ce par sa coboare de undeva de atat de sus, cat nu pot strapunge ochi-mi sa vada.

Si-am incercat a nu asculta muzica indefinita ce se rasfrange in coloane de dureri, ascutite de caderea din inalturi. Dar suntele acelea se infing in pamantul ce-mi ofteaza in preajma si-si continua reverberatia. Par corzi rupte dintr-o harpa a cerului. Cazute, infrante, uitate…Tematoare.

Le-am ignorat cat am putut, doar-doar imi amagesc curiozitatea nativa de a nu le da un sens. Muzica lor insa continua sa tulbure aerul din preajma-mi. Linistea interioara e plina de o galagie de nedescris. Le-as cere sa taca…Prezentele acestea nevazute m-au dus cu gandul pana la marginea neclara a nebuniei.

*

Si-am pus amenintatorul semn de intrebare: sa fi innebunit eu, oare??

De spui cumva ca voci auzi, te vor privi, dar vor fi surzi. Ei nu au timp si chef sa te-nteleaga, si la ce bun? Ma simt eu mai intreaga? Ce sunete, ce nebunii ne spui? Mai bine pune-ti tu, nebuno, jalba-n cui!

Cui sa ii spui ca simti incet cum moare, o-ntreaga lume mica, o ciunta lume mare? Ca despre ele-am incercat in versuri, sa pot cuprinde-n rima universuri, sa mangai suflete atat de ratacite, sa cant despre iubiti si despre-a lor iubite?… Sa-mi plang trecuta viata calatoare ce s-a-nsotit de-o umbra-amagitoare?

Acele sunete alunecand din ceruri, sunt bucatele mici din adevaruri ce nu pot fi mai lesne-a fi rostite decat in chip de poezii neostoite. Si jale mi-e, si dor imi e de bine, si toate se-mbulzesc nebune-n mine, si ma-nsotesc atatea mii de ganduri … Mai scap doar asternandu-le in randuri. Dar de o vreme pare-a rugini zavorul la usa ce inchide dupa ea izvorul de unde-au picurat a mele versuri. Si sub asprimea multor ne-ntelesuri, sub arzatoarea si neclara mea dorinta, se-nalta ca un abur o fagaduinta… Duioasa, rabdatoare si cuminte m-asteapta poezia, se umple de cuvinte. Doar seara isi inalta unduioasa cantarea tanguita si frumoasa; din cer apoi coboara inspre mine acele sunete ce nu le desluseam prea bine…

Deci tu erai? Tu erai, poezie?  De la o vreme-mi pari a nu fi vie. Hm, daca n-ai plecat, atuncea mai ramai. O sa se-ntoarca ea si vremea sa imi spui de ce n-ai vrut sa-ti cauti alt stapan? Tu nu vezi timpul cat imi este de hapsan? Tu cauti libertate, iar eu te ingradesc, eu lupt cu vietuirea, tu ma-ndemni sa iubesc.

Tu-mi tanguiesti, tu plangi nemangaiata! Rabdare-ti cer, un strop, te-oi scrie-ndata ce inima-mi va sti ca nu e nebunie, sa vad in tine, iar, izvor de apa vie.

Rabdare ai… incerc ca sa revin, ti-oi da speranta si samanta de divin. Si te-oi hrani din tot ce mi-a ramas, si nu te-oi mai lasa sa nu ai glas. Gateste-ti rimele pe indelete, vom scrie iar despre flacai si fete, aduna tu cele mai dulci cuvinte, iar eu le-oi randui cu luare-aminte. Dar lasa-ma sa imi oftez paharul, pana la fund, c-altfel mi te ineac-amarul.

*

S-a inclinat politicoasa poezia. Si a tacut… Pentru o vreme.

*

Sa aveti un inceput de iarna linistita si plina de bucurii. Si sa se continue cu zile de sarbatoare sufleteasca, nesfarsite.