Stropi de roua (3)

– partea a doua aici-

Mihai se imbraca si pleca cu mult inainte sa se trezeasca iubita lui. O privi cu un amestec de duiosie si vinovatie, insa ceva-ul ce avea legatura cu acea femeie nu ii dadea pace. Devenise aproape obsedat de ideea de a o gasi si de a vorbi cu ea.

Pe drum, in masina, facu toate conexiunile cu trecutul, cu o rapiditate fantastica. Malina era de fapt Madalina. Madalina de odinioara, pustoaica ce i-a daruit primul sarut. Fiinta care l-a facut sa simta prima data dorinta. Ochii aceia mari, luminosi si arzatori doar ai ei puteau fi. Trecusera peste 25 e ani de la acele electrizante clipe. Erau amandoi la varsta la care descopereau atractia, impulsurile sexuale, jocul in doi.

Isi aminti ca in acel sfarsit de vara s-a mutat impreuna cu mama lui, in orasul ei de origine, dupa ce ii murise tatal, fiindu-le tot mai greu sa faca fata cheltuielilor cu apartamentul spatios in care crescuse pana la 14 ani. Oraselul mic in care poposira nu ii era prea mult pe plac. Se simtea sufocat, neinteles, izolat. Isi facuse greu prieteni, de fapt, aproape nici un baiat nu reusea sa il atraga inspre gasca deja formata in cartier. Era privit ca un increzut, ca un introvertit. Era tinta glumelor grosolane ale smecherilor, in schimb era in vizorul fetelor din zona. Frumusel, inaltut, elegant, stilat, cu aerul acela inabordabil trecea drept ” tipul bine de metropola”. Nici un chip de fata nu ii starni interesul, nici la scoala, nici pe strada.

La cateva blocuri distanta vazuse de cateva ori o fata ce trecea greu drept domnisoara, datorita alurii sale baietoase, a hainelor pe care le purta si a jocurilor in care se prindea. Era singura fata din echipa de fotbal a cartierului, era bataioasa si parea sa fie un soi de lider al celorlalti. Il intriga de cate ori ii auzea vocea puternica, de cate ori o vedea cum isi trage fesul baietesc peste frunte si cum executa suturi la poarta improvizata din caramizi, pe aleea ce le servea drept teren de fotbal. De sub marginile fesului ochii ei aruncau sageti negre spre Mihai, ori de cate ori trecea prin zona. Punea doua degete sub limba si il fluiera, dupa care izbucnea intr-un ras sanatos, curat, limpede. Mihai o privea cu ciuda si cu dispret. I-ar fi intors gestul cu o injuratura scurta, insa stia ca baietoaica era inconjurata de cel putin inca vreo 6-7 baieti ce pareau a-i fi prieteni. Si nu risca sa intre intr-un conflict in care ar fi fost in dezavantaj clar. Insa ochii lui promiteau razbunare muta. Stia ca il vede ca pe un las, ca pe un papa-lapte si asta il infuria de cate ori o zarea. La acea varsta patimile sunt floare la ureche… Ura aparea din te-miri-ce gest. Se indragosteau pentru o privire sau o vorba. Totul la superlativ.

Intr-o seara se prinse intr-un joc ( stupid, dupa parerea lui) si pierduse. Insa i s-a cerut sa execute pedeapsa impusa de regulile jocului. Baietii cu care se juca s-au sfatuit in secret ce sa il puna sa faca. Onoarea si orgoliul ii cerea lui Mihai sa nu abandoneze jocul si sa se conformeze, orice tampenie iar fi fost data sa faca. Era dispus sa cante cocoseste, sa fure vreo poseta, sa stea in cap, sa faca doua-trei ture de alee, sa… Numai la asa ceva nu se asteptase.

L-au trimis sa se duca exact la acea fata din ” clanul” vecin si rival si sa ii fure un sarut. Sau macar sa o pipaie pe sani, prin bluza de trening, de fata cu toata lumea. Mihai incerca sa protesteze: ca e urata in draci, ca sa il trimita la alta, ca face orice altceva, ca sa nu fie idioti, ca nu e o pedeapsa corecta… Baietii, nimic! Au aratat cu degetul inspre fotbalista si s-au aratat de neclintit:

…” ori te temi de o fata? Ha-ha-ha!!!”

Mihai isi lua inima in dinti simtind cum i se urca si nodul in gat, dar isi construi in drum spre ea figura lui ” dura”.

Jocul celorlalti se opri brusc, il vazura ca se apropie.

– Ce vrei, ba? il intreba unul din grup.

Mihai inainta cu un pas ce se voia sigur si nu raspune. Un altul veni spre el si ii sterse una dupa ceafa in treacat. Ras general. Fata vizata pentru pedeapsa isi ridica fesul de pe ochi si il privea ca pe o ganganie interesanta. Era prima data cand se vedeau atat de aproape. De sub caciula inestetica razbateau cateva buclisoare ciufulite de par castaniu-roscat. Nasul lung si fin era incarcat de pistruii copilariei, insa ochii pareau de jar. Frumosi, rotunzi, calzi. Singura nepotrivire cu aspectul general. Mihai isi imagina rapid ca sub bluza aceea abia daca se iteau sanii, asa ca singura varianta ramasese sa o abordeze direct, sa o sarute scurt si cu furie, sa se achite de pedeapsa si sa revina erou in gasca lui. Demnitatea lui de viitor mascul era la grea cumpana.

– Buna! Trebuie sa vorbim, poti veni putin? o intreba cu glas linistit Mihai pe pustoaica.

– Buna, spune, nu am secrete fata de amicii mei. Tu cine naiba mai esti?

– Sunt nou in cartier, Mihai ma numesc. Tu?

-Madalina, dar mi se spune Madi. Zi repede ce vrei, ne-ai intrerupt meciul. Si fata facu cativa pasi inspre el.

La fel de inalta ca si Mihai, slabuta, dar atletica, cu baschetii aproape rupti in picioare, cu un trening ieftin si trecut prin batalii de cartier, fata isi inalta nasul spre fata lui si il indemna scurt:

– Hai, ca ma prinde noaptea pana deschizi tu gura.

In secunda urmatoare, Mihai o lua prin surprindere de dupa cap, cu grija, o rasturna usurel pe spate si ii acoperi buzele cu gura lui fierbinte. Sarutul cald, dulce, de miere adolescentina, ii transformase brusc intr-o singura silueta. Nu a durat decat doua-trei secunde, insa pentru cei doi timpul isi rescria valentele si reperele. Cand se indrepta si o trase pe fata inspre el, simti o durere ucigatoare in buza de jos. Dracoaica il muscase salbatic si-l umpluse de sange. Apoi simti un pumn in mijlocul stomacului. Mihai se chirci si injura scurt, cu foc, minunandu-se de gustul propriului sange, inainte sa simta cum ii fuge tot aerul din plamani. Cazut in genunchi, umilit si insangerat, baiatul ii striga fetei cu toata ura ce o simtea adunata parca intre picioare.

– O sa ti-o platesc eu, nu stii cu cine te pui.

Fata il privi peste umar batjocoritor, in timp ce isi stergea buzele cu maneca bluzei, de sangele lui Mihai.

– Ha! Nu ma saruta nimeni fara voie. Multumeste-mi ca ai primit doar atat. Altii inca nu pot sta drepti. Si-i arata zona vintrelor. Iti recomand sa te feresti de NOI. Si cu un gest arata spre ceilalti care hohoteau draceste.

Pleca spre casa plin de furie si cu mintea clocotind de dorinta de razbunare.

A doua zi il gasi cu planuri bine ticluite. Insa viata avea alte planuri. Fata ce il umilise in fata intregului cartier fusese lovita de un camion plin cu lemne cand se indrepta spre casa, de la scoala. Toti s-au gandit ca erau blestemele lui Mihai la mijloc, insa cand l-au zarit venind la spital sa vada cum se simte Madi, au inteles ca si el are suflet ca toti ceilalti si l-au lipit de gasca lor.
In duminicile in care li se permiteau vizite la spital, la capataiul accidentatei, se infiripa dragostea intre cei doi protagonisti. Pe nesimtite, fara sa se fi gandit vreunul din ei la asta. Lunile de recuperare de dupa aceea ale fetei trecura mai repede avandu-l pe Mihai drept sprijin. Ii ducea ghiozdanul, o ajuta sa urce pana la etajul unde locuia. Si vorbeau vrute si nevrute. Radeau mult si povesteau si mai mult. De la acel sarut altul nu mai aparuse intre ei, desi nerostit, si-l doreau deopotriva. Cand si-a scos ghipsul de pe picior, Madi l-a chemat pe Mihai sa o vada cum merge iar fara carje. Ii era dor sa bata mingea, insa stia ca trebuie sa stea deoparte de jocurile obisnuite inca mult timp, pana sa se refaca oasele operate. Mihai aparu la usa ei emotionat. Fata ii deschise imbracata intr-o rochita de stamba rosie cu o curelusa neagra ce ii sublinia talia. Era frumoasa si atat de linistita. Inimile bubuiau intr-un ritm geaman. Se uita la piciorul ranit, apoi iarasi la fata. O lua in brate cu grija si ii sopti copilareste: ” Felicitari, ai vazut ca te-ai facut bine? „Madi il privi adanc, tulburator si serioasa ca si iubirea muta dintre ei. Si ii ridica baiatului barbia lipindu-si buzele tremurande de gura lui carnoasa si dulce. Sarutul acela, indelung asteptat, era cea mai rotunda dovada ca povestea dintre ei nu era o intamplare.

*

Mihai merse asa, in nestire, conducand distrat, amintindu-si acele clipe unice. Ii era atat de dor de puritatea si de curatenia acelor momente incat ii veni sa strige. Icni usor de dorul rascolit. Iubirea de atunci a durat pana cand mama lui, recasatorindu-se, a schimbat iarasi orasul, silindu-l sa se rupa inca o data, la o varsta destul de dificila, de un alt univers, la fel de drag ca si primul. Seara de dinainte mutarii definitive i-a gasit pe cei doi fugari pe malul raului din apropiere. S-au sarutat de mii de ori, s-au mangaiat si s-au iubit pentru prima data, ignorand tantarii de pe malul apei, ignorand ca puteau fi gasiti de oricine. S-au iubit lacrimati si indurerati, cu disperare si cu infinita tristete. Au urat in doi pe toata lumea. La despartire si-au jurat credinta vesnica si si-au pus unul altuia pe deget cate un inelus din cauciuc, din acelea cu care se legau etans borcanele cu dulceturi sau zarzavaturi. ” Inelele astea or sa ne fie bune toata viata, Mihai, ca-s elastice, oricati ani ar trece, oricat de groase ne-ar fi degetele. Inelele astea ne fac sa ne apartinem pentru totdeauna. Sa nu ma uiti, sa ma cauti dupa liceu si sa fugim impreuna, m-auzi? ”
Au tinut legatura prin scrisori catva timp. Dupa care, liceul, viata diferita, tentatiile adolescentine, l-au indepartat pe Mihai de focul arzator al iubirii pentru Madi. A vrut sa o caute dupa ce a terminat facultatea, insa ceva il retinea. Isi dorea sa creada ca si ea e bine, ca e fericita, ca si ea a trait la fel de tumultos feeria primei iubiri, dupa care si-a gasit un baiat care sa o iubeasca. Stia ca e capabila sa suceasca mintile barbatilor, isi dorea sa creada, chiar, ca l-a uitat, cu timpul.
El aproape ca o uitase. Pana acum.