Amprenta

…Te-am simtit dupa ce prezenta ta nu a mai fost fizica, palpabila, verificabila, reala, la naiba… Trecusei parca prin mine lasand doar un simplu dor de a intoarce capul si de a privi peste umar. De parca. Cata vreme ne-am privit? M-ai recunoscut si tu sau ai plecat ridicand din umeri ca dupa o parere?

M-am simtit ca o bucata de panza pe care nu se poate aplica decat un anume tip de acuarela, cu un anume tip de pensula, intr-o anume lumina. M-am simtit neinramata. Prin panza mea se poate vedea destul de usor lumea mea. Asa cum o vad ochii mei ascunsi de lumea asta palpabila, reala. M-am oprit in loc incercand sa te deosebesc dintre ceilalti. Mi-am arcuit inima cat de sus am putut, speram sa te vad pe celalalt capat de curcubeu. Nu mai erai. Cine erai?

Dupa ce te-am simtit, o mana nevazuta mi-a prins marginile intr-o rama din bambus si m-a asezat pe un sevalet ce a fost odihna pentru toate panzele pictate astfel pana la mine. Sevaletul e putin schiop, sau stramb. Dar stateam asa bine…

Apoi am simtit mangaierea aspra a pensonului incarcat de o culoare albastra. Mi-ai facut astfel cerul.

Apoi am auzit un clipocit, apoi am auzit linistea. Ai spalat pensonul si l-ai imbogatit in galben pai. O fi soarele?

Si nu te-ai mai oprit. Ai trecut peste panza mea toate culorile  si m-ai desenat. Cand am ridicat ochii atipiti si am privit, mana mi-a cenzurat un strigat: era lumea mea asa cum o vad eu. Iar tu ai simtit-o. Chiar si absent, degetele tale au stiut ce nuante sa combine incat sa ma poti recunoaste oriunde ar ajunge sufletul meu sa isi expuna panza. Vor fi multi care sa o priveasca, dar atat de putini sa o vada!

Gem absenta si schitez un inceput de scancet. Te-as cere si n-am cui.

Sunt opera ta. Dar nu ti-ai semnat lucrarea. Astept pe acelasi sevalet schiop sa dai autenticitate panzei ce poarta amprenta ta.